27.11.2014,  21:02:27 | 2 comentarii | 748 vizualizari
Pe banii Primăriei Petroşani, / Ultimele lucrări din 2014
de Ziarul Vaii Jiului
Cum zăpada stă să vină peste noi, lucrările infrastructurale şi-au cam spus povestea pe 2014. Cea mai importantă investiţie din fonduri publice anul acesta este drumul de pe Maleia.
 
Cu toate că nu este ideal, pentru că nu are trotuare, infrastructura iniţială nepermiţând acest lucru, reparaţia acestui drum a făcut posibilă o circulaţie în condiţii decente pe drumul spre staţiunea Parâng, drum mărginit şi de un cartier important de case, care au acum, graţie eforturilor Apa Serv, şi canalizare. Pe lângă acest proiect important, din bani publici s-a mai asfaltat pe ici pe colo. Ultimele lucrări sunt pe ultima sută de metri chiar în acest final de săptămână. Va fi turnat asfaltul în parcarea dintre blocurile lungi de pe 9 Mai şi Aleea Trandafirilor, de la piaţă. Asfalt nou, de mult timp aşteptat, vor avea şi aleile din parcul de la piaţă, revenit în administrarea primăriei, după câţiva ani în administrarea serviciu­lui pieţelor. Anul acesta nu se va mai realiza nici patinoarul din parc, un proiect bine primit de cetăţeni, dar prea scump pentru buzunarele lor,  din cauza preţului de intrare destul de mare practicat de proprietarul patinoarului. Partea bună este că lipsa patinoarului înseamnă şi absenţa distrugerilor colaterale în urma instalării şi funcţionării acestuia. 


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (2 )

#1 ce mai conteaza28.11.2014,  11:36:28
Un bloc PESTRIT se vede "in zare" -ASA E MODA ? Mai vedem in dreapta trotuar DAR in stanga NU ! ASA e proiectul ? TIPIC ROMANESC ! Cu curu cu curuuu...
#2 Coste30.11.2014,  02:34:30
Lucruri făcute necalitativ


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 10 ori 8  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Pe aceeasi tema
Prima zi a acestei săptămâni a adus la Primăria Petroşani o şedinţă de îndată a consiliului local, convocată [..]
15.06.2015, 20:37   |    2 comentarii
După o perioadă de acomodare cu noua funcţie, noul viceprimar pare decis să-şi intre în atribuţiile ce-i revin fişei [..]
19.02.2015, 19:23   |    4 comentarii
La Petroşani, cei 165 de ani de la naşterea poetului naţional Mihai Eminescu au fost marcaţi în Sala de Marmură a prim[..]
15.01.2015, 21:34   |    1 comentarii
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *








* * *
Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.4

Anunt GAL Cheile Sohodolului - prelungire MCS 7.2-15.04.2019

Anunt de selectie 7.4 simplificat 2019 - prelungire

Anunt de selectie MCS 7.2 simplificat prelungire mai 2019

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter