27.11.2014,  21:14:50 | 0 comentarii | 815 vizualizari
La Cupa „Cetate” / Luptătorii de la CSŞ Petroşani
de Loredana JUGLEA
Peste 100 de sportivi din întreaga ţară, marea majoritate medaliaţi la campionatele naţionale din acest an, vor participa la ediţia a III-a Cupei „Cetate” Deva la lupte libere, Memorialul „Prof. Valentin Carasiniu”, care va avea loc la Deva, la finalul săptămânii.
 
Competiţia este organizată de Colegiul Naţional Sportiv „Cetate” Deva, iar printre invitaţi se află şi liderii Federaţiei Române de Lupte Libere, preşedintele Răzvan Pârcălabu şi vicepreşedintele Lucian Luca.
„Va fi o competiţie mai puternică decât un campionat naţional, întrucât la start se vor afla cei mai buni sportivi de la cele mai bune cluburi din ţară”, a declarat antrenorul Suraj Moravan. Întrecerea se va desfăşura la două categorii de vârstă (sportivi născuţi între 1998 şi 2001 şi sportivi născuţi între 2001 şi 2004), la feminin şi masculin. Concursul va fi găzduit de sala de lupte libere a CNS „Cetate” Deva. Antrenorii Cristian Popa şi Gheorghe Răducu de la CSŞ Petroşani vor deplasa un lot format din 18 sportivi.

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 9 ori 10  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Pe aceeasi tema
Aflat cu lotul de lupte în cantonament în Parâng, antrenorul Gheorghe Răducu se pregăteşte pentru prima compe[..]
23.02.2015, 20:58   |    0 comentarii
Pentru că, la ora actuală, în România nu există o pistă pentru sanie, sportivii de la CSŞ Petroşani vor lua part[..]
09.12.2014, 21:09   |    0 comentarii
Luptătorii de la CSŞ Petroşani vor participa, la acest final de săptămână, la Campionatul Naţional pe echipe - juniori II de la C[..]
13.11.2014, 21:43   |    0 comentarii
Mai mulţi sportivi de la secţia de aerobic a CSŞ Petroşani şi sportivi din grupele de performanţă ale CNS „Cetate&rdq[..]
16.10.2014, 21:36   |    0 comentarii
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter