Preambul cu salvator

În noiembrie 1980, Ionel Ciontu, fostul vicelider al Sindicatului Liber E.M. Livezeni, avea 25 de ani. Fiind salvator de la vârsta de 22 de ani, mai avea ceva de făcut la 25 de ani: să-şi scoată ortacii arşi de explozie la zi. Vii sau morţi. Dar cel mai bine îl lăsăm chiar pe salvatorul Ionel Ciontu – decedat, din păcate, în 2007 în condiţii nebuloase în detenţia politico-sindicală - să povestească cum au decurs operaţiunile de salvare la care a participat.

 

Nu ştiam dacă sunt supravieţuitori

„Pe 29 noiembrie 1980, jucam table cu naşul meu acasă la mine, în Aeroport. Era, cred, ora 18. Mai spre seară, am auzit sirena minei. Imediat după aceea, am fost chemat, nu-mi mai aduc aminte de cine, la mină. Venise să mă cheme la acţiunea de salvare. Eu nu ştiam ce se întâmplase. Apoi, am aflat despre ce este vorba: se produsese o explozie la ora 17:24, explozie ce a avut epicentrul în blocul VI, în zona Puţului Est. La staţia de salvare a minei eram vreo 8 salvatori, printre care şi Ştefan Tecuş de la C.C.S.M., care era şeful echipei de salvare din care făceam şi eu parte.

La mină era panică, toată lumea vorbea doar de explozie. La staţia de salvare am fost verificaţi din punct de vedere al sănătăţii, al oboselii. Ne-am echipat să coborâm în mină. Nu ştiam dacă sunt sau nu supravieţuitori, ştiam doar că explozia a avut o amploare foarte mare”.

 

O situaţie deosebită cunoscută

„Eu, fiind brigadier, munceam doar schimbul I - atunci programul era de 6 ore -,  grupa mea lucra tocmai acolo unde avusese loc explozia. Aici se montase primul complex mecanizat tip SMA 2. La sectorul 3 lucra brigada lui Petre Scrădeanu. Eu şi ortacii mei lucram exact la închiderea camerei de montare, unde se simţise iniţial un posibil foc de mină; înainte de explozie a apărut şi monoxidul de carbon şi s-a forţat nota ca să închidem acea cameră de montare. 

Fiind o situaţie atât de deosebită la sectorul III, deşi era în concediu, chiar şeful de sector, ing. Virgil Ionescu, a participat, la coordonarea şi supravegherea activităţii în zonă. Din nefericire, şi el a fost prins de explozie, murind”.

 

Doi meşteri arşi şi plini de sânge

„Am coborât în subteran pe Puţul Est. E foarte clar că nimeni nu se putea apropia de zona acestui puţ, care era înconjurat de securitate, miliţie, de autorităţile timpului. Cine intra în această zonă trebuia să aibă un aviz special.  Am ajuns la orizontul 400. Deşi mie nu mi-era urât de victime, trebuie să recunosc că şi în mine s-au instaurat teama şi panica. Eram siguri că vom vedea morţi. Bănuiam şi o posibilă reactivare a exploziei. În rampa puţului, la orizontul 400, erau scoşi câţiva supravieţuitori. Mi-amintesc de maistrul Danco, maistrul Gliga, care fuseseră scoşi deja. Erau arşi, plini de sânge. Nu prea puteai să vorbeşti cu ei. Aceştia fuseseră preluaţi de securitate”.

 

Prima victimă găsită: ing. Romanescu

„Scopul acţiunii noastre a fost, ca, în eventualitatea că mai găseam supra-vieţuitori, să-i scoatem afară, apoi urma să înregistrăm pe hărţi topografice locul unde am găsit victimele.

Prima victimă am găsit-o la baza unui plan înclinat de la orizontul 400: era inginerul Romanescu, cel care atunci era şeful protecţiei muncii pe Combinat. Intrase pentru că se ştia că e pericol în zonă şi că trebuia acţionat rapid pentru închiderea camerei de montare. Am umblat în toată zona blocului VI şi am găsit morţi în diverse locuri”. 

 

9 morţi la baza suitorului. 4-5 în panoul 3. 14 la SMA. 2 la Alpine

„Îmi aduc aminte că la baza suitorului de la abataj panou 3 am găsit 9 morţi, pe care-i ştiam, dar care erau aproape de nerecunoscut. Deşi am recunoscut o mare parte din ei, identificarea am făcut-o şi cu ajutorul numerelor de la lămpi. Trebuie să spun că nu a fost nici o eroare de identificare. Am intrat în panoul 3, unde am găsit 4 ori 5 morţi. Apoi, am coborât în complexul SMA; aici erau 14 morţi... Foştii mei colegi de la Dâlja... pentru că brigada mea de la panoul 5 venise la Livezeni de la Mina Dâlja. Timp de 9 ani, am lucrat cu ei, majoritatea fiind mineri experimentaţi. Erau şi militari printre ei, pe mulţi dintre aceştia îi cunoşteam. Am coborât la combina de înaintare Alpine, unde nu am găsit decât doi morţi, alţi doi ortaci fiind dispăruţi”.

 

Doi ortaci intraseră-n putrefacţie

„Cât timp s-au desfăşurat opera-ţiunile de salvare, am lucrat împreună toţi cei 8 salvatori din echipa noastră, deoarece ne-am pus problema că e posibil să găsim supravieţuitori, care ar trebui evacuaţi de urgenţă din mină. După îndelungi căutări, care au durat vreo două zile, i-am găsit pe cei 2 ortaci dispăruţi: minerul Secrieru şi pe Rusu. Erau îngropaţi în cărbune. Intraseră deja în putrefacţie. Chiar îmi amintesc de o întâmplare mai neplăcută… Îmi uitasem afară mănuşile de protecţie şi, când a trebuit să-l scoatem afară pe Rusu, am avut ideea să-l băgăm într-un tub flexibil şi, astfel, să-l ducem afară. Din cauză că acesta era complet ars, mi s-au îngropat mâinile goale în carnea lui...”.

 

De la 7 seara până dimineaţa

„Morţii erau preluaţi de securitate, de partid, de autorităţile timpului... Pe 29 noiembrie 1980, am intrat în mină, la ora 19, şi am ieşit dimineaţa, pe 30 noiembrie. Noi am mers prin toate locurile, pe traseul exploziei, unde bănuiam că am mai putea găsi supravieţuitori ori victime... Alte echipe transportau morţii afară. În prima echipă de salvare, salvatorii au fost doar de la C.C.S.M., aceştia fiind singurii autorizaţi să constate care e situaţia în urma exploziei. Eu am fost solicitat de către Staţia de Salvare de la mina Livezeni”. 

 

Dintr-o coloană de aeraj de 700 de metri nu a mai rămas nici o bucată mai mare de 20 de centimetri

„Când am ieşit, era dezastru afară... Am trecut şi pe la spital. Pe stradă, lumea discuta doar despre explozie. Am participat şi eu la două înmormântări, care, pur şi simplu, m-au şocat... O lună am lucrat doar la operaţiuni de salvare, trebuind să remontăm coloanele de aeraj. Mi-amintesc că în zona Alpine era, înainte, de explozie, o coloană de vreo 700 de metri de tub de aeraj, din care nu am mai găsit nici o bucată mai mare de 20 de centimetri...”