03.11.2011,  09:16:55 | 0 comentarii | 407 vizualizari
Deşi foc şi pară pe presă, / Păducel nu dă în judecată niciun jurnalist
de Ziarul Vaii Jiului

Ilie Păducel este foc şi pară pe anumiţi jurnalişti din Valea Jiului, care, conform edilului, scriu doar neadevăruri. Tocmai  aceasta l-a determinat să afirme că nu mai suportă nemernicii.

Supărat foc. Aşa se declară primarul oraşului Petrila, Ilie Păducel, după ce spune că luni de-a rândul, o parte a presei din Valea Jiului l-a luat în vizor, însă nu pe bună dreptate. De fapt, el spune că respectă jurnaliştii, dar nu pe cei nemernici. „Nu mai suport nemernicii în faţa mea. În ultima vreme s-au scris despre mine numai lucruri neadevărate. Să nu se înţeleagă greşit, eu îi aprecize pe cei din presă (desigur pe cei care-i cântă în strună – n.r.), dar nu şi pe aceia care scriu doar aşa, de dragul de a scrie ceva despre mine”, a afirmat Ilie Păducel, primarul oraşului Petrila. Nici întrebările incomode sau criticile nu-l supără, însă ceea ce îl deranjează, mai zice el, este faptul că, uneori, nimeni nu-l întreabă nimic în chestiuni care îl privesc direct. „De fapt, nu trebuie ca nimeni să-mi laude iniţiativele, ci doar să nu mintă. Am răspuns întotdeauna tuturor întrebărilor care mi s-au pus, dar, uneori, modul de abordare al unor chestiuni m-a făcut să mă supăr”, a mai precizat Păducel. De altfel, el mai spune că nu vrea să acţioneze pe nimeni în instanţă, indiferent de cele scrise.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 5 ori 2  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter