04.12.2014,  21:52:17 | 1 comentariu | 1999 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Un control de rutină, la 1930, la casa de prostituţie din Petroşani
de Marian BOBOC
Referiri la prostituţie mai apar sporadic şi prin unele rapoarte ale unor agenţi de poliţie, care au efectuat rondul de noapte. Iată ce notează agentul Udrea într-un raport, întocmit la 15 iunie 1930, adresat şefului Comisariatului de Poliţie Petroşani:„Am onoarea a vă raporta următoarele: Cu ocazia serviciului executat timp de 24 de ore pe raza oraşului a fost linişte nu am observat nici o mişcare suspectă în timpul serviciului executat la sosirea şi plecarea trenurilor din localitate nu s-a observat plecarea vreunei persoane suspecte precum nici sosirea vreunei persoane suspectă în localitate.
Casa de prostituţie a fost controlată de subsemnatul la ora 14 1/ 2 însoţit fiind de sergentul de oraş Farcaş am făcut controlul persoanelor care s-au aflat în acel local şi care s-au găsit cu acte în bună regulă”.
 
Ana Jo, fata din Colonia Basarabia, care face dragoste clandestină în casă
 
Dragoste cu „tracţiune” 3x3 în closetele din Basarabia
Peste vreo două luni ale aceluiaşi an, 1930, în august, gardianul public Ion Fărcaş din Comisariatul poliţiei Petroşani raportează superiorilor săi despre un caz de prostituţie petrecut într-una din coloniile muncitoreşti petroşenene:
„Domnule Şef!
Subsemnatul Gardian Public Ion Fărcaş din Comisariatul poliţiei Petroşani
Cu onoare vă raportez că în noaptea de 8 spre 9 Aug. Vecina noastră Jo din Circumscripţia Basarabia Nr. 25 uşa 5 în noaptea sus indicată cu 2 prietene ale ei şi cu 3 indivizi au practicat raporturi sexuale în closetul din colonie provocând scandal intrând şi eşind pe fereastră de toată colonia nu s-a putut odihni de o astfel de gălăgie.
Şi eu de mai multe ori am observato pe la Biserica Ortodocsă Română. Iar la dimineaţă când vecinii or zis la ce bun a făcut un astfel de scandal a zis sus numita să o sărute toţi vecini în partea intimă. Rog să bine voiţi a ordona punerea ei sub vizită medicală şi a lua măsurile necesare.
Părinţi ei să află la spital şi fata face dragoste clandestină în casă. Şi sunt aci mai multe familii cu copii şi asta nu să face nu pot da astfel creştere la copii lor.
Martorii şi Reclamanţi sunt:
Iliriasko Domokos şi soţia. George Mores şi soţia. Cu profund respect, supus la ord. dvs. Serg. Ion Fărcaş Petroşani 1930 Aug 9”.
 
La control - la dr. Orjehovski
Superiorul sergentului Fărcaş nu stă prea mult pe gânduri şi dă cazul spre anchetare. Întâi, Jo este dusă la control, la doctorul de „venerice” Orjehovski. Spre fericirea clienţilor prostituatei clandestine la 13 august, acesta constată: „Fata Ana Jo n-are semne contagioase de vre’o boală venerică”.
 
Despre sifilis pe muzică de Rosini şi urmările sale devastatoare pentru individ şi… patrie
Fără îndoială, sifilisul reprezenta în interbelicul Văii Jiului un flagel datorat, probabil, lipsei de informaţii ori de educaţie sanitară elementară. Statisticile acestei boli par înfiorătoare şi astăzi, după atâţia ani. Pericolul bolilor venerice mobiliza însă comunitatea Văii Jiului. Periodic, aveau loc conferinţe de popularizare, în rândul muncitorilor, a mijloacelor de combatere a sifilisului. O astfel de conferinţă care s-a desfăşurat la Petroşani e relatată de săptămânalul Valea Jiului (nr. 3/ 1930) sub titlul sugestiv
 
Lupta contra sifilisului. Şezătoarea Astrei
„Duminică, în 7 l.c. s-a ţinut a treia şezătoare aranjată de Astra în Sala Apollo de la primărie. Dl. doctor Matei Sofonea, medicul primar al oraşului, a ţinut o instructivă conferinţă asupra Sifilisului. D-sa, pe înţelesul tuturor, a descris felul boalei, lăţirea, dezvoltarea ei, şi mai cu seamă urmările ei funeste atât pentru individ cât şi pentru societatea.
A arătat chipul cum se constată şi cum se vindecă boala, atrăgând luare aminte asupra împrejurării că în spitalele statului se dau îngrijiri gratuite oricărui om bolnav de această boală. Totodată a insistat pentru spulberarea credinţei greşite fundamental,  că boala ar fi ruşinoasă şi nu s-ar putea vindeca, din contră se poate vindeca chiar foarte bine. Expunerea a fost însoţită de demonstraţiuni, cu tablouri apărute în natură.
Pentru a da o icoană de pericolul social ce prezintă această boală la noi, în special, după război, a prezentat unele date statistice, cu privire numai la oraşul Petroşani. În laboratorul condus de d-sa s-au făcut următoarele analize de sânge anul
1927  -  628    = 161
1928  - 1.417  = 302
1929 - 1.076   =   275
1930 - 1.514   =   321
Total 4.635 = 1.059 cu sifilis, adică 21 la sută.
Din Petrila s-a făcut analiza sângelui la 638 muncitori. S-a găsit pozitiv, adică cu sifilis, 21, 8 la sute.
La cercetarea prostituatelor din Petroşani, în anul 1929, din 41 s-au găsit 12 bolnave, 24 la sută, iar în 1930 din 61 s-au găsit 22 bolnave, adică 35 la sută.
Înainte şi după conferinţă, orchestra minelor, de sub conducerea d-lui Schvach, a delectat publicul prin executarea unor bucăţi din Rosini şi alţi compozitori vestiţi”.
Şi săptămânalul Avântul prezintă o altă conferinţă despre bolile lumeşti, care a avut loc de data aceasta în estul Văii Jiului, la Cimpa.
 
Conferinţa populară. Ce este Sifilisul?
„Duminică, 3 Noiembrie a.c., a avut loc o conferinţă populară, ţinută de către D-l Dr. Orjehovscki, medicul circumscripţiei Petroşani, în comuna Petrila-Cimpa, casele d-lui D. Branga, tratând despre bolile venerice în general şi despre sifilis în special.
Conferenţiarul a arătat importanţa cunoaşterii sifilisului ca o boală care aduce mari nenorociri individului, familiei şi naţiunii. A accentuat că una din principalele cauze ale întinderii sifilisului este ignoranţa maselor asupra grozavelor consecinţe pentru individ şi stat a sifilisului nerecunoscut şi netratat.
Plecând de la această idee, D-l Dr. Orjehovscki a vorbit sătenilor despre microbul sifilisului, unde trăieşte, căile de propagare, de molipsire a sifilisului, explicând calea genitală, calea extragenitală şi modul cum poate un bolnav să bănuiască că s-a molipsit de sifilis, precum şi necesitatea absolută de a se adresa la medici în toate cazurile de boli suspecte. Vorbind despre tratamentul sifilisului, conferenţiarul a atras atenţiunea  sătenilor că numai medicul e în stare să vindece pe cineva de sifilis. Luându-se după sfaturile prietenilor, babelor, bolnavul pierde degeaba timp, bani şi sănătate. Trecând în chestiunea sifilisului hereditar (moştenit), conferenţiarul a spus că acela care se căsătoreşte înainte de a se vindeca de sifilis, să întrebe întotdeauna pe medic dacă se poate căsători. Altfel, o să aibă o căsătorie foarte nenorocită. Persoanele atinse de bolile venerice şi care nu s-au tratat, riscă a nu avea deloc copii ori dacă au, ei mor de mici, iar dacă trăiesc, rămân mediocri, înapoiaţi şi bolnăvicioşi. Aceşti copii heredo-sifilitici sunt veşnica clientelă a spitalelor şi prezintă o poară pentru părinţii care nu s-au tratat de sifilis. Ei sunt o poară şi pentru stat, întrucât nu sunt capabili de muncă. Persoanele care s-au tratat de sifilis pot avea copii sănătoşi. Accentuând că sifilisul este una din cauzele principale ale sterilităţii omului şi a mortalităţii infantile, această boală ne ameninţă cu descreşterea populaţiei, cantitativ şi calitativ, şi, deci, cu scăderea vigoarei noastre naţionale. Conferenţiarul a atras atenţiunea publicului că sifilisul nu e o boală ruşinoasă, deci cei bolnavi să se prezinte la medici şi să urmeze tratament, atât în interesul lor şi al familiilor lor, cât şi în interesul prosperităţii naţiunii şi patriei”.


Comentarii articol (1 )



Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 3 ori 9  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Pe aceeasi tema
Clipe de groază şi de admiraţie
 
În acest ultim episod al unuia[..]
12.02.2015, 20:38   |    0 comentarii
Publicitate
Newsletter