03.11.2011,  09:20:21 | 0 comentarii | 432 vizualizari
“Ce să le mai spunem uricănenilor care l-au votat masiv şi cu bună-credinţă pe deputatul Resmeriţă, dacă acesta nu şi-a respectat nici măcar o promisiune?!”
de Ziarul Vaii Jiului

Primarul Buhăescu şi viceprimarul Braia, în chestiunea conflictului politic deschis dintre organizaţiile PSD"Lupeni şi Uricani. 

Am discutat, la finele săptămânii trecute, cu edilii uricăneni Buhăescu şi Braia pe tema linşajului mediatic la care sunt supuşi de la momentul în care relaţiile de partid cu conducerea organizaţiei vecine a PSD s-au răcit. A reieşit, cum era de aşteptat, că echipa din Uricani a ales, ca de obicei, calea raţiunii. Și că, în niciun caz, cei doi social-democraţi adevăraţi nu vor ceda în faţa presiunilor clanului Resmeriţă.

 

ZVJ: De unde, domnule primar, atâta ură pe axa Lupeni - Uricani?

Dănuţ BUHÄ‚ESCU: Dintr-o invidie pur copilărească, urmare a unui comportament imatur politic ce denotă oftica evidentă a colegilor noştri de la vârful PSD"Lupeni pentru faptul că, de-a lungul vremii, organizaţia PSD din Uricani a obţinut cele mai bune scoruri din Valea Jiului, indiferent că a fost vorba de alegerile pentru primar, consiliul local, preşedinte ori europarlamentare. O singură dată, în 2009, la prezidenţiale, colegii din Vulcan au obţinut, spre cinstea lor, cel mai bun scor în turul 2. M-am bucurat pentru colegii din Vulcan întrucât cred că rezultatul dumnealor a contribuit la scorul partidului. Lupenenii însă ne văd mereu ca pe o ameninţare şi nu înţeleg că interesul partidului trebuie să primeze în faţa celor personale, de familie ori de clan. 

ZVJ: Aţi fost acuzat, în repetate rânduri, că doriţi să treceţi la PD-L. Aşa este?

Corneliu BRAIA: Insist să răspund eu la această întrebare. Fac parte din aceeaşi echipă cu domnul primar încă din anul 2002. Este o minciună sfruntată. Suntem adepţi ai politicii social-democrate şi s-a văzut cât de mult am luptat, inclusiv în interesul colegilor de la PSD"Lupeni, în campaniile electorale. Am crezut că un deputat PSD va însemna sprijin pentru localitatea noastră. Din păcate, a fost nevoie să ne descurcăm tot singuri, fără ca voturile colectate pentru acest domn să fie de vreun folos Uricaniului. Noi am luptat pentru acest partid, inclusiv pentru a-l face deputat pe Cristian Resmeriţă, iar rezultatele pentru comunitatea noastră sunt zero. Ce să le mai spunem uricănenilor care l-au votat masiv şi cu bună-credinţă pe deputatul Resmeriţă, dacă acesta nu şi-a respectat nici măcar o promisiune?! Să fie clar: nu plecăm la niciun PD-L! De ce să plecăm? Suntem social-democraţi. Ca membri PSD am reuşit să transformăm această localitate şi nu părăsim partidul în opoziţie pentru că aşa visează unii să îşi consolideze ei poziţia pe munca noastră. Au trecut vremurile alea. Cine respectă partidul şi pe noi va primi respect. Cine nu, va primi cel puţin o uşă în nas când mai trece prin Uricani să facă aroganţe şi să-i mintă pe oameni în faţă...

 

Câinele moare de drum lung, iar deputatul de grija altuia

ZVJ: Să-i mintă?

Dănuţ BUHÄ‚ESCU: Da, să îi mintă. Deputatul Resmeriţă are curaj să se plimbe prin Uricani şi să dea noroc cu japca cu oamenii după ce le-a promis multe şi n-a făcut nimic pentru dumnealor. Pardon, a făcut, totuşi, ceva. S-a dus la emisiune la TV"Parâng şi şi-a frecat mulţumit mâinile când Lungu, angajat al Primăriei Lupeni, ne denigra în cel mai josnic mod cu putinţă. Cu ce suntem noi de vină? Că l-am ajutat pe Resmeriţă să obţină voturile uricănenilor şi acum ai lui ne înjură pe la toate colţurile, ne fac cu ou şi cu oţet în fiţuicile sponsorizate din banii Primăriei Lupeni? Că l-am făcut om pe acest băiat crescut în puf, care nu ştie ce înseamnă să pleci de jos, iar acum am auzit că promite că ne închide mina şi Urgenţa, că ne face paşalâc la Lupeni? Nu-i este ruşine? Păi ce, uricănenii au adus primăria din Lupeni în faliment, cu peste 225 de miliarde de lei datorii? Noi suntem de vină că Uricaniul are datorii, majoritatea curente, de aproximativ 5 miliarde de lei, iar ei au îndatorat lupenenii pentru vreo două generaţii? Și-au trimis lingăii prin Uricani să mintă că parcul de la intrare a costat 12 miliarde şi jumătate. Le mai spun o dată: parcul de lângă şcoală a costat puţin peste 2 miliarde şi, fie că le convine, fie că nu, este unul dintre cele mai frumoase din judeţ. 

 

Dumnezeu îţi dă, nu îţi bagă şi-n traistă

ZVJ: Și n-aţi încercat să îndreptaţi lucrurile?

Corneliu BRAIA: Noi nu am făcut niciodată pe specialiştii în administraţie. Echipa noastră a fost una discretă, una căreia vreau să cred că i se văd efectele muncii. Fie şi numai dacă ne referim la felul cum s-a transformat oraşul, la faptul că nu avem datorii, cheltuim cu chibzuinţă şi cât permite bugetul. Domnul primar a tot propus să ne sprijinim reciproc, dar de când s-a încheiat campania unora li se pare că noi, Uricaniul, trebuie să ne subordonăm. Da, ne subordonăm. Dar nu dumnealor, ci numai cetăţenilor care ne-au votat.

ZVJ: Insist. Plecaţi din PSD?

Dănuţ BUHÄ‚ESCU: Chiar vreau să revin la chestiunea cu plecatul la PD-L şi să le reamintesc celor ce ne denigrează că organizaţia PSD Uricani a fost singura din"Valea Jiului a cărei voce s-a auzit în lupta anti-PD-L. Am fost singurii care am reacţionat şi reacţionăm împotriva conducerii dezastruoase a ţării acum, când scad salariile, cresc taxele şi oamenii o duc din ce în ce mai greu. Noi luptăm împotriva PD-L, iar alţii stau la masă şi tac mâlc. Primarul Resmeriţă a fost la emisiuni cu primarul Ile, zici că erau colegi de partid."La fel şi deputatul. Zâmbea cu colegul Păducel în emisiune de parcă ar fi reprezentat aceeaşi organizaţie politică. Nu zice nimeni că nu trebuie să ne mai salutăm cu colegii din alte partide. Și eu apreciez edilii gospodari, cum sunt Gheor-ghe Ile şi Ionel Burlec, de la Vulcan şi Băniţa, chiar dacă sunt de la PD-L şi"PNL. Dar asta nu înseamnă că eu uit că am fost ales pe listele PSD de oameni care cred în doctrina social-democrată. Ne-am cam săturat de mascarada asta. Din respect pentru lupeneni, pentru oraşul istoric, am evitat să deschid prea des asemenea subiecte. Alţii să facă bine să lase prostiile şi să nu uite de interesele cetăţenilor.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 9 ori 8  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *

* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter