12.01.2015,  21:27:55 | 1 comentariu | 2715 vizualizari GALERIE:     FOTO    
De vorbă cu / Studentul-fotograf Beldea
de Corneliu BRAN
Întrucât Alexandru Mircea Beldea, despre care ZVJ a scris în luna noiembrie 2014, a venit din Anglia în vacanţă, n-am scăpat prilejul şi am realizat un amplu interviu, pe care îl vom publica în mai multe părţi. Vă atenţionăm încă de pe acum că am dorit nu numai să-l prezentăm pe Alex aşa cum gândeşte, ci am dorit ca din experienţa lui să aibă de învăţat şi de auzit şi alţi tineri, care poate doresc să plece la studii superioare în străinătate.
 
Drumul către Universitatea din Huddersfield
- Cum ţi-a venit decizia de a pleca la studii tocmai în Anglia?
- Au trecut câţiva ani de-atunci, din 2011, după absolvirea liceului, dar îmi aduc aminte că decizia de a pleca din ţară n-a venit în mod spontan. Ea a venit după luni şi luni de întrebări, cele mai multe fără răspuns în acele momente şi după multe frământări şi nehotărâri… Iar când am aflat că există oportunităţi de plecare, decizia a trebuit s-o iau repede, toate semnele de întrebare care mai existau rămânând oarecum în aer. Totuşi, consider că cel mai mult a contat că am ştiut ce vreau, că am ştiut că doresc să plec la studii în Anglia. Iar de-aici n-a mai fost decât un pas. Fireşte că în astfel de momente ai nevoie şi de înţelepciune, inspiraţie, poate şi puţin noroc.
- Cum ai aflat că există oportunităţi de plecare?
- Treaba asta a venit cu vreo şase luni înainte de absolvire, când deja eram decis să plec. Faptul că existau şanse la unele facultăţi din Anglia şi alte informaţii legate de acest lucru nu l-am aflat din vreo broşură a Ministerului Educaţiei, de la profesori sau conducerea liceului, ori prin cine ştie ce cale oficială. L-am aflat din gură în gură, de la câţiva colegi. Nouă n-a venit nimeni să ne spună ce variante avem şi ce putem face, inclusiv pentru înscrierea sau admiterea la unele facultăţi din ţară, cu excepţia a două universităţi, una de la Timişoara (politehnică parcă) şi alta nu mai ştiu de unde. Nici măcar de la Universitatea din Petroşani n-a venit atunci nimeni, ceea ce e şi mai anormal, părerea mea.
- O spui cu oarece reproş, să înţeleg că tu şi colegii tăi doreaţi la acea vreme să primiţi mai multe informaţii pe cale oficială, dar cam nimeni nu s-a gândit la asta, drept pentru care nimeni nu v-a ajutat atunci cu informaţii?
- Da, cred că e o greşeală de comunicare care se face, la acea vârstă tinerii au nevoie de sfaturi, de multe informaţii, de căi de oportunitate pentru a-şi putea alege calea vieţii. Or, dacă nu erau colegii sau internetul, nu aflam nimic, ca să nu spun câte informaţii eronate găseşti şi pe net, informaţii pe care trebuie să le verifici, altfel rişti mult.
- Până la urmă cum ai reuşit să intri să comunici cu cei de la Universitatea Huddersfield şi ce atuuri aveai ca să fi acceptat acolo? 
- În România sunt câteva organizaţii de-afară care au legături cu universităţi de-afară, mai ales din Anglia, Olanda sau Danemarca, unde se vorbeşte curent mai ales limba engleză. Una dintre aceste organizaţii, din Oradea, a venit însă prea târziu la Petroşani cu ofertele, când eu şi alţi patru colegi, care am plecat cu toţii să studiem în Anglia, aveam deja primele contacte cu mai multe universităţi de-acolo, create prin mesageria electronică. Ca să nu uit, că m-aţi întrebat ce atuuri avea, primul atu era legat de vorbirea fluentă a limbii engleze. Deşi să ştiţi că aici există un mare semn de întrebare, odată ce ajungi în Anglia, în afară de zona sudului sau a Londrei, se vorbeşte o engleză diferită faţă de ce ştim noi. Cum Universitatea Huddersfield e undeva pe la mijlocul Angliei, când am ajuns acolo mi-am dat seama din prima că engleza e mult diferită faţă de ce vorbeam eu, a trebuit astfel să o iau de la capăt şi să învăţ multe cuvinte şi expresii noi… Dar asta e o altă poveste. Revenind la atuuri, pe lângă limba engleză s-a mai ţinut cont de medii, iar ca specializare eu aveam două variante: matematică-informatică şi pasiunea vieţii mele – fotografia. Astfel că mi-a fost uşor să aleg dintre universităţile cu care am intrat în contact. Totuşi, ca să te înscrii şi să fii acceptat la o universitate din Anglia e un sistem cam ciudat. Trebuie să-ţi găseşti o organizaţie/ asociaţie care aplică ea pentru tine şi, uneori, îţi trimit şi actele la mai multe universităţi de-acolo, cum s-a întâmplat (parţial) şi în cazul meu. După care, în funcţie de cum eşti căutat sau nu de acele universităţi, începe un dialog preliminar de câteva luni, prin e-mail, între tine şi ei. În domeniul ales de mine, fotografia, că la asta m-am decis (informatica era de rezervă), n-a mai fost nevoie şi de un interviu final, cum se mai procedează pe la alte universităţi, iar documentele le-am trimis eu, în funcţie de ce mi-au cerut (de aceea spuneam mai înainte cuvântul „parţial”, deoarece în cazul meu nu asociaţia cu care luasem legătura mi-a trimis actele, ci eu le-am trimis când ei mi le-au solicitat). Vreau să vă spun că această corespondenţă electronică durează mai mult sau mai puţin, tot în funcţie de universitate, iar în ceea ce priveşte aplicaţia la mai multe universităţi, unele îţi trimit răspuns că ar dori să te primească, altele îţi spun elegant că nu te pot primi că nu mai au locuri (chestiune destul de ciudată dar frecvent întâlnită), iar altele pur şi simplu nu-ţi mai trimit niciun răspuns. Eu am aplicat la cinci universităţi, dar de la unii n-am primit niciun răspuns, iar alţii mi-au spus, destul de târziu chiar, că nu mai au locuri. Trei universităţi însă mi-au răspuns destul de repede, aceasta unde sunt, din Huddersfield (un oraş cu peste 120.000 de locuitori situat între Manchester şi Leeds), o alta din Birmingham şi una din Kent. Târziu de tot, o a patra, cea care nu mi-a răspuns, mi-a spus că ar dori totuşi să merg la un interviu… Dar era deja prea târziu, cam cu două zile înainte să plec în Anglia, eu alegând între timp Universitatea din Huddersfield, acolo unde puteam să-mi continui pasiunea, arta fotografică.
 
Cazarea şi masă
- Când ai plecat ce îndoieli aveai? Ca orice om, ne gândim că aveai tot felul de temeri, de întrebări…
- Da, nu a fost uşor, ţinând cont că plecam pentru prima dată de-acasă, la o vârstă când lucrurile le iei totuşi uşor, când viaţa ţi se pare roz. Totuşi, chiar şi fără experienţa vieţii, încercam să pun întotdeauna răul în faţă şi să încerc apoi să caut soluţii. Ţin minte că cele mai mari probleme erau legate, în mintea mea, de cazare şi masă. De şcoală îmi puneam probleme mai puţin. Şi dorul de casă, de prieteni, de oraş, de ţară îl luasem în calcul şi mereu îmi spuneam că nu-i nimic, când nu mai rezist vin pentru câteva zile acasă şi-mi trece. Cu cazarea este o oarecare problemă, poate că exact opusul din România. În sensul că în ţară există cămine şi cantine studenţeşti în campusuri, care aparţin de universităţi, la preţuri relativ acceptabile. În Anglia, toate aceste cămine studenţeşti aparţin de nişte companii particulare, care le închiriază, la preţuri mult mai mari decât în ţară. Şi dacă în ţară preţurile de cazare la particulari sunt mai mari ca şi la căminele studenţeşte (e drept, creşte şi confortul), în Anglia situaţia e tocmai inversă, preţurile de cazare în chirie la un apartament sau la o casă particulară sunt mai mici. Evident că în casa respectivă locuiesc mai mulţi studenţi, dar condiţiile sunt foarte bune, bucătăria e dotată cu tot ce trebuie, o toaletă o folosesc doi-trei oameni pentru că sunt mai multe şi aşa mai departe. Ca să vă spun concret, o cameră la cămin m-ar fi costat undeva la 400 de lire sterline pe lună, în timp ce la cazarea de la particular plătesc 160 de lire sterline pe lună, într-un spaţiu cu mai multe camere, cinci, unde fiecare student are camera lui, iar băile le folosim doi, respectiv trei oameni. Condiţiile sunt mai bune ca la cămin (nu vorbesc de camerele de cămin care au baie proprie – că sunt şi din astea, vorbesc de camerele care au grupuri sanitare comune pentru 4 sau chiar 6 studenţi). Până la urmă a ieşit bine şi cu cazarea şi cu limba engleză, cu care am reuşit să mă adaptez după un timp.
 
La început portofelul babacilor e baza 
- La tot ce ne spui, lunar au fost şi sunt şi nişte cheltuieli. Aici ne gândim că te-ai bazat, exclusiv, şi pe sprijinul financiar al părinţilor. Spune-le celor care vor să plece şi cam de câţi bani au nevoie lunar pentru cazare, masă şi toate celelalte cheltuieli…
- Dacă părinţii nu te ajută în primii doi ani de universitate, nu prea ai cum să rezişti acolo. O spun cu toată deschiderea, fără ajutorul familiei e foarte greu. Media lunară pe an, cu cazare şi masă cu tot, sau cu transport dacă e cazul, este cam de 600-700 de lire sterline, iar dacă strângi cureaua, cum am procedat la început, poţi să te descurci, la limită, şi cu 400-450 de lire sterline, dar e greu. Trebuie ţinut cont că, cu cât te duci înspre nord, preţurile şi costurile sunt mai mici, în timp ce în sud, şi mai ales la Londra, costurile şi preţurile sunt foarte mari. Probabil că ce faci în Huddersfield cu 500 de lire sterline, n-ai să faci niciodată în Londra… La cei 500 mai trebuie să adaugi câteva sute. Şi mai e ceva… recomand celor care merg la orice universitate, înainte de a pleca, dar şi după ce ajung, să caute informaţii cât mai multe despre universitate, dar mai ales despre regiune, oraş şi aşa mai departe. După ce s-au instalat e bine să meargă să recunoască oraşul la pas, să caute să înveţe repede oraşul şi să se acomodeze. Este important să fii informat, să ştii unde este zona centrală, unde este situată universitatea şi casa unde locuieşti, unde sunt cartierele, ce mijloace de transport există în localitate, care sunt locurile mai ieftine şi mai apropiate de unde poţi face cumpărăturile zilnice sau săptămânale de care ai nevoie, unde sunt locurile pe unde poţi să faci mişcare şi relaxare şi tot felul de astfel de chestiuni care ţin de viaţa zilnică. Pentru că se ştie, traiul şi viaţa sunt complet diferite faţă de ce ai lăsat în ţară, mentalitatea oamenilor la fel, şi trebuie, în general, ca cel care vine să se acomodeze şi nu invers. Chiar dacă unele lucruri nu-ţi plac sau sunt mai dificile, n-ai ce face, trebuie să le iei aşa cum vin. Englezii te acceptă destul de repede şi de bine dacă observă că eşti ca şi ei, nu ştiu dacă sunt înţeles în ce spun. Dacă eşti diferit, te acceptă şi aşa, dar te consideră un ciudat, un neadaptat.
 
Prieteni&amici
- Ţi-ai făcut prieteni din primul an, inclusiv dintre englezi?
- Poate e mult spus prieteni, dar cuvântul „amici” cred că e cel mai indicat. Nu sunt prietenii pe care ţi-i faci în liceu, acasă, de exemplu, sunt nişte bune cunoştinţe şi simple relaţii de amiciţie, cu respectare reciprocă. Prieteni mi-am făcut, dar puţini. E mai bine aşa: puţini, dar de calitate decât mulţi şi de calitate îndoielnică. Printre cei câţiva sunt şi englezi. Mai vreau să vă spun că în mediul universitar nu se pune problema să nu fii acceptat, indiferent de unde ajungi acolo. Sunt mulţi studenţi de naţionalităţi diferite, apoi englezi, scoţieni, galezi, irlandezi…
 
Mediul universitar
- E foarte important ce zici acum pentru alţii: ca student nu te simţi la cursuri în niciun moment izolat, respins, sau mai ştim noi ce…?
- Nu! Niciodată n-am simţit asta, nici măcar în prima zi. Toată lumea se respectă, toată lumea e tratată de profesori la fel, toţi suntem colegi… Nu există discriminare şi tonul şi limbajul folosit de profesori este unul de clasă, de bun-simţ şi pe înţelesul tuturor.
- Apropo de profesori,vorbeşte-ne puţin de universitate, de ce ai găsit acolo, de profesori şi colegi…
- Am găsit o universitate destul de mare, dar liniştită, situată parcă pe o altă planetă, în sensul că în oraşul Huddersfield există un alt oraş, un campus universitar care emană viaţă, tinereţe, libertate. Studenţii sunt din toată Marea Britanie dar şi din peste alte 100 de ţări dacă vă vine să credeţi. Un adevărat Babilon, unde însă la cursuri toată lumea comunică în engleză. Profesorii la fel şi ei, englezi sau de pe insulă, dar şi profesori din Israel, Olanda, Grecia şi multe alte ţări (am dat exemple de profesori din alte ţări, pe care i-am avut eu în primii doi ani). În ultimul an suntem 60 de studenţi în grupă, mai mulţi decât am început – 50. Numărul în plus de studenţi provine din faptul că există varianta ca după doi ani de şcoală, cum e şi cazul meu, să faci un an de practică, un an unde doar lucrezi efectiv pentru a avea la sfârşitul universităţii practica necesară în domeniu. Or’ după această practică, există studenţi care renunţă, deoarece poate şi-au găsit un job, astfel că cei care doresc să continue sunt distribuiţi la alte grupe.
 
Teoria ca teoria, dar practica e baza… 
- Vorbeai de cazul tău… Să înţelegem că după primii doi ani ai ales şi tu anul de practică, care s-a încheiat, iar acum ai reintrat în ultimul an de facultate?
- Exact. Am făcut doi ani integral, apoi am ales să fac anul de practică deoarece am considerat că e bine s-o fac şi cred că n-am greşit. În anul de practică ne-am consolidat cunoştinţele a ceea ce am învăţat în primii doi ani, munca depusă fiindu-ne de ajutor să înţelegem cum va fi munca noastră, ce vom putea face mai exact, ce oportunităţi vom avea după absolvire şi multe altele. 
- Munca depusă în practică a fost plătită sau nu?
- Şi da şi nu. Practica mea a fost la un studio fotografic din Leeds, unde am avut o înţelegere cu proprietarul, un domn din Scoţia. Lucram trei zile pe săptămână acolo, perioadă în care mi se plăteau cheltuielile de transport şi de mâncare. Asta făcea să pot lucra alte două sau trei zile pe săptămână în alte părţi, unde eram plătit. În momentul în care domnul scoţian de la studio avea un job suplimentar (vreo cerere sau vreo comandă mai mare pe care singur nu le putea onora), mă anunţa din timp şi mă trimitea pe mine să fac ce trebuie, contra plată. Printre clienţii studioului se numără companii precum ASDA, Cadbury’s, GHD, House of Fraser, Land Rover, Nestle sau Subaru. De aceea, am prins multe zile peste cele trei la acest studio şi din acest punct de vedere pot spune că am avut şi oarece noroc. Dar cred că şi faptul că era mulţumit de munca mea şi de cum comunicam a contat mult. Am reuşit să-mi găsesc în acel an câteva joburi mărunte… Chiar şi azi încă mai lucrez cu universitatea şi mai merg şi muncesc şi la alte firme cu care sunt în contact, fireşte în timpul liber. De asta v-am spus că primii doi ani trebuie să fii susţinut de familie… Că apoi, din anul de practică, m-am susţinut 90% singur până acum. Familia, eventual, mai completează când şi când sau când am nevoie. În rest, mă descurc binişor cu ce câştig din aceste joburi mai mărunte.
 
Perspective apropiate şi îndepărtate
- După anul de practică ai revenit în banca şcolii cum se spune. Te-ai gândit să continui mai departe, să-ţi iei masteratul? Sau doreşti să termini şi să continui cu altceva? Eventual chiar să te întorci în ţară?
- Da, m-am reîntors la cursuri, mai am şase luni şi termin şi anul şi facultatea. După ce va veni şi clipa asta încă nu m-am gândit exact ce fac. Cu părinţii încă mai analizez oportunităţile, deşi tata doreşte să mă înscriu la cursurile de masters înainte de orice… O să vedem. 
- Ce costuri ar presupune continuarea studiilor?
- Dacă continui la Universitatea Huddersfield şi la final voi avea medie mare (media notelor de pe anii II şi III, deoarece primul an nu contează – anul II contează în proporţie de 40% şi anul III în proporţie de 60%), cum se întâmplă până acum, cursurile vor fi gratuite. Costurile ar fi aceleaşi ca şi până acum: cazare, masă şi transport. Dacă ar fi să merg în continuare la o altă facultate, ar trebui să plătesc între 4.000 de lire sterline pe an şi 15-16.000 lire sterline, în funcţie de universitate şi de oraşe. Dar la mine nu e cazul, pentru că aici mă pregătesc exact în ce îmi place: arta fotografică. În plus, m-am obişnuit aici, îmi place regiunea şi oraşul, îmi place facultatea, campusul… ce rost ar avea să plec nu ştiu unde şi să mai dau şi bani?! (Va urma)


Comentarii articol (1 )

#1 Iosif Moldovan16.01.2015,  15:50:55
Bravo Alex.Ma bucur pentru tine,si te felicit.Tine-o tot asa.


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 8 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Pe aceeasi tema
Pentru cei mai mulţi dintre concetăţenii săi, petroşeneanul Alexandru Mircea Beldea - născut în municipiul de pe Jiul [..]
11.11.2014, 20:01   |    1 comentarii
Publicitate
Newsletter