17.01.2015,  00:12:40 | 1 comentariu | 1706 vizualizari
Reînfiinţând corpul inspectorilor sociali, / Drăgoi şi Nica au întors timpul în epoca stalinismului!
de Marian BOBOC
La 9 decembrie 1949 ► Ce iaşte inspectorul social? ► O „tovă” de atunci şi un tov. de acum: Sârbu şi Drăgoi ► Producţie fără sânge ► La alegeri, înainte! ► Primii inspectori sociali ► „Vederi” din „Steagul Roşu” ► Inspectorii sociali la lucru ► Lâncezeala inspectorilor sociali 
 
O „meserie” scoasă de la naftalină de Drăgoi…
Nu cred că ing. Nicolae Drăgoi şi prietenii săi de la Sindicatul „Muntele” au ştiinţă că funcţiile de inspectori sociali, adică de frecat ţiparul la zi pe bani grei, au fost înfiinţate în timpul stalinismului.
Nu mai constituie un secret pentru nimeni faptul că această gaşcă administrativ-sindicală, în frunte cu Nicolae Drăgoi şi Petre (Bebe) Nica, a avut rezultate „notabile” în mineritul Văii Jiului, punându-l pe butuci.
În această ediţie vă prezentăm un documentar în premieră: istoricul rarei, efemerei şi gras retribuitei „meserii” de inspector social, dispărută multă vreme din mineritul Văii şi reactivată de Drăgoi şi Nica, doi oameni care vor trebui să răspundă de dezastrul în care se află mineritul. 
Întrucât e vorba de „meseria” lor, sperăm ca şi Bebe Nica et. ortacii de la „Muntele” să aprecieze efortul nostru documentaristic. Şi de acum încolo dacă se mai leagă cineva cum că băieţii de la „Muntele” sunt inspectori sociali, aceştia le pot arăta şi „Prăvălia cu istorii”, argumentând eventualilor reclamanţi că „meseria” de „inspector social” are vechime, nu şi faimă bună. Îi avertizăm pe inspectorii sociali de la „Muntele” că urmează chestiuni neplăcute, întrucât pionierii acestei „meserii” lucrau benevol pe linia sindicală şi peste obligaţiunile serviciului lor. Adică, mai pe înţelesul lui Ciubotaru-„Megafon”: inspectorii sociali de control nu erau scoşi din producţie şi nici nu umflau bani în plus. Ei coborau zilnic în mină, unde făceau şut conform meseriei fiecăruia, controlul fiind făcut în plus. Înţelegi, Ionică, tată?! Ce bine că te-ai născut mai târziu… 
 
La 9 decembrie 1949
la Direcţiunea Minelor Soc. „Sovromcărbune” Petroşani are loc o şedinţă având ca temă îmbunătăţirea măsurilor de siguranţă şi a protecţiei muncii.
În sală, înghesuială mare, tovarăşi care mai de care: de la partid (reprezentantul judeţenei PMR Petroşani), de la sindicate (reprezentanţii tuturor organizaţiilor sindicale din Valea Jiului), din minerit (directorii, inginerii principali, inginerii responsabili cu măsuri de siguranţă, şefii preparaţiilor, inginerii electromecanici şi ai serviciilor tehnice de la Direcţiunea Minelor şi minele Văii Jiului).
Şedinţa este deschisă de ing. A. Culicov, director principal al Direcţiunii Minelor „Sovromcărbune” Petroşani. După care, la propunerea ing. Kolfete este ales un prezidiu care să conducă dezbaterea temei anunţate. Aşa erau vremurile atunci, nici o şedinţă fără prezidiu. Prin urmare, la prezidiu iau loc: I.T. Constantinov (ing. principal la Direcţiunea Generală Bucureşti a Soc. Sovromcărbune), A.T. Culicov (director principal la Direcţia Minelor Petroşani), Eugen Colev (şeful Serviciului electro-mecanic al Direcţiei Minelor), I. Panaitescu (ing. principal Direcţia Minelor Petroşani), Cornel Florea (directorul minei Petrila), Dumitru Hrisanide (ing. principal al minei Lupeni), Emeric Farcaş (directorul Atelierelor Centrale Petroşani), Oscar Borşoi şi Iosif Cotoţ (reprezentanţii Uniunii Miniere) şi ultima, dar nu cea din urmă, tovarăşa Maria Sârbu (secretar adjunct al judeţenei P.M.R. Petroşani).
În fine, tovarăşii se apucă de lucru. Adică, de vorbit. Primul care ia cuvântul este şi cel mai important în ierarhia minieră a celor prezenţi la consfătuire:
 
I.T. Constantinov – inginer principal     
Inginerul principal la Direcţiunea Generală Bucureşti a Soc. Sovromcărbune panoramează într-un discurs politico-tehnic condiţiile de muncă din minele Văii Jiului. Reţinem din stenograma şedinţei: „Industria carboniferă, fiind una dintre cele mai periculoase dintre toate ramurile industriale şi necesitând un efectiv mare de muncitori, reclamă ca munca acestor oameni să fie cât mai bine asigurată. În trecut, când era un surplus al braţelor de muncă şi muncitorul nu avea posibilitatea să aleagă locul de muncă, nu s-a acordat atenţia cuvenită măsurilor pentru protecţia muncii. Astăzi, însă, când avem un grandios plan al construcţiilor industriale, trebuie să creăm alte condiţiuni pentru protecţia muncii, în primul rând pentru a nu îndepărta pe muncitori din sânul exploatărilor miniere, din cauza nesiguranţei pe care acestea le oferă şi în al doilea rând, pentru că omul este cel mai mare bun al societăţii socialiste”.
Inginerul Constantinov constată cu îngrijorare că, în ultimul timp, numărul accidentelor a crescut cu 30-35%, identificând mai multe cauze: „Se recrutează elemente tinere, nepregătite, cu care se completează grupele minerilor experimentaţi, sau chiar se formează grupe noi. Muncitorii tineri, în parte, fie din neexperienţă, fie din neglijenţă, nu respectă prescripţiunile privind siguranţa tehnică, iar cei bătrâni, lucrând zilnic în pericol şi familiarizându-se cu pericolul, nu mai acordă atenţie cuvenită măsurilor de siguranţă şi caută chiar pe ascuns să procedeze contrar prescripţiunilor. Întrucât serviciul existent de aeraj şi măsuri de siguranţă se ocupă în special cu aplicarea regulamentului de siguranţă tehnică, fapt care face ca aceste măsuri să se prezinte ca o greutate pentru majoritatea lucrătorilor, îndemnându-i chiar să le încalce, se simte nevoia de a introduce un contact mai strâns între acest serviciu şi muncitori şi de a trezi la muncitori gustul şi dragostea pentru măsurile protecţiei muncii”.
În acest context, ing. Constantinov propune înfiinţarea la minele Văii Jiului a unui corp de inspectori sociali de control.
 
Desigur, sindicaliştii de la „Muntele”
dacă ar fi activat în 1949 ar fi fost tare nemulţumiţi de cadrul legal de funcţionare fixat de administraţie: inspectorii sociali de control „vor îndeplini această funcţiune onorific, pe lângă serviciul lor, fără să fie scoşi din producţie”. Şi, urmând logica protestelor de mucava din zilele noastre, sindicaliştii de la „Muntele” ar fi descins în curtea CEH Petroşani (pardon, SOVROM). Ciubotaru ar fi urlat la megafon către Drăgoi et. comp: „Afară, afară! Javră ordinară!”. Directorul Diviziei Miniere ar fi fost scuipat de către un minerache mai… flegmatic. Un schimb s-ar fi autoblocat în subteranele minei Lonea. Apoi, s-ar fi declarat greva foamei de câteva ore, pentru a se rupe uşa bucătăriei la „Onix”. Ş.a.m.d.
Însă, chiar dacă erau tovarăşi, reprezentanţii sindicatelor miniere în 1949, Borşoi şi Cotoţ, aveau „maneră”, agreând propunerea lui Constantinov. E drept că rusnacul era hotărât, nu ca românul Drăgoi, spăimos la undele „creţe” ale huilei. Sincer, nu-l văd pe Drăgoi în stare să traseze Sindicatului „Muntele” directive ca acestea dispuse de Constantinov pentru implementarea noii măsuri: „Sindicatul, la rândul lui, în cadrul unor şedinţe, mai mari sau mai mici, trebuie să dirijeze activitatea inspectorilor sociali şi să controleze felul cum se comportă personalul ingineresc şi technic faţă de activitatea lor. Ca o consecinţă imediată a acestei şedinţe, sindicatele împreună cu conducerea exploatărilor, chiar în cursul lunii Decembrie a.c. (1949 – n.r.), vor organiza şedinţe similare în vederea alegerii muncitorilor corespunzători funcţiei de inspectori sociali. Şedinţele se  vor organiza şi vor decurge asemănător şedinţei de faţă, rezultatul consemnându-se într-un proces verbal care va fi înaintat în cel mai scurt timp Direcţiunii Minelor. După alegerea corpului inspectorilor sociali de control, se vor organiza şedinţe speciale cu concursul organizaţiilor sindicale şi organelor tehnice ale exploatărilor în vederea pregătirii acestui corp şi având în vedere importanţa misiunii inspectorilor sociali, toţi trebuie să acorde un concurs nemărginit activităţii lor”.     
 
Ce iaşte inspectorul social?
În afară de faptul că inspectorii sociali nu erau scoşi din producţie şi nu erau retribuiţi suplimentar pentru munca prestată, Constantinov lămureşte pe deplin rostul şi funcţionarea noului corp creat: „Inspectorii sociali de control trebuie să fie recrutaţi dintre muncitorii ştiutori de carte care au mai activat în munci sociale şi sindicale. Munca lor trebuie să diferă de cea a inginerilor şi tehnicienilor însărcinaţi cu măsurile de siguranţă. Ei nu vor lua măsuri şi nu vor aplica sancţiuni, ci vor activa profilactic, semnalând şefilor de sectoare şi organelor serviciului de aeraj şi măsuri de siguranţă, toate cazurile care prezintă pericol. Aceste cazuri se vor consemna într-o condică specială, unde şefii de sectoare, în dreptul fiecărui caz semnalat, vor specifica măsurile care trebuie luate şi numele persoanelor care sunt însărcinate cu executarea lor. În cazul când inspectorii sociali de control, cercetând condica, vor constata că aceste măsuri nu au fost executate, vor raporta cazul conducerii exploatării pentru măsurile administrative contra celor vinovaţi. Organele de control ale serviciului de aeraj şi măsuri de siguranţă vor controla, la rândul lor, executarea de către cei în cauză a măsurilor prescrise de către inspectorii sociali. Controlul trebuie să fie riguros, ca măsurile indicate de inspectori sociali să nu rămână fără urmare, desconsiderându-se astfel munca lor, fapt care i-ar descuraja, cu atât mai mult cu cât aceştia lucrează benevol pe linia sindicală şi peste obligaţiunile serviciului lor. (…)”. Constantinov subliniază că „necesitatea înfiinţării corpului de inspectori sociali de control nu este bazată numai pe convingerea sau experienţa personală, şi este un fapt concret experimentat în decursul anilor în U.R.S.S., unde activitatea acestui corp nu s-a dezminţit şi a dat rezultate pozitive nu 100%, ci 200%”. 
Desigur, în zilele noastre, altul este înţelesul vorbelor scoase pe gură de Culicov: „Inginerii, tehnicienii şi muncitorii nu trebuie să considere activitatea acestor inspectori sociali ca o povară, deoarece aceşti inspectori trebuie să constituie o punte de legătură între tehnicieni”. Ţinând cont de raportul cât/ pentru ce încasează un inspector social în zilele noastre, inspectorul social constituie cu siguranţă o povară pentru bugetul C.E.H. Nu, Bebe Nica? Nu, Ionică Ciubotaru? Nu, Gheorghe Cozma? Nu, Darius Cîmpeanu? Nu, Robert Pavăl? Nu, Iştoc?
Spre diferenţă de zilele noastre, când inspectorii sociali îi impun lui Drăgoi ce şi cum, subordonând administraţia minelor intereselor de gaşcă sindicală, în anii 1949-1950 corpul inspectorilor sociali de control era subordonat Inspectoratului local şi Ministerului Minelor şi Petrolului, care aveau sarcina instruirii şi îndrumării acestuia. Aceasta nu însemna că organele de conducere şi tehnice ale exploatărilor miniere nu contribuiau la „ridicarea nivelului tehnic al inspectorilor sociali, întrucât aceştia vor forma viitoarele cadre de maeştri minieri”.
I.T. Constantinov precizează şi metodologia de lucru a inspectorilor sociali şi numărul acestora necesar la fiecare mină: „Pe schimb, câte un inspector social la fiecare sector, cu o întindere sau o activitate mai puţin intensă; câte un inspector social la fiecare secţie, mecanică, electrică etc.; câte 2-3 inspectori la sectoarele cu o întindere şi activitate mai mare şi câte un inspector în toate locurile de muncă de la suprafaţă, în strâmtă legătură cu producţia”. Culicov îl completează pe Constantinov: „(…) la numirea muncitorilor pentru funcţia de inspectori sociali trebuie să se ţină cont ca aceştia să fie aleşi de la toate sectoarele exploatărilor şi să fie astfel repartizaţi în cuprinsul fiecărui sector, încât în decursul celor 24 ore să poată cuprinde sub control toate locurile de muncă; de exemplu, inspectorul social din schimbul I trebuie să aibă sub control abatajele 1, 2 şi 3; cel din schimbul II – abatajele 3, 4 şi 5, iar cel din schimbul III – restul abatajelor, în cazul când sectorul are 9 sau 10 locuri de muncă”.
 
O „tovă” de atunci şi un tov. de acum: Sârbu şi Drăgoi
În intervenţia sa în şedinţă, tovarăşa Maria Sârbu, reprezentanta PMR Petroşani (echivalentul acestuia ar fi în zilele noastre P.S.D., întrucât acesta are controlul politic asupra mineritului Văii), este şi amabilă, dar şi intransigentă: „Promite din partea P.M.R. tot sprijinul necesar pentru a uşura sarcina inspectorilor sociali de control şi accentuează că se vor lua măsuri severe şi contra acelora care vor acoperi sau nu vor sancţiona şi pe membrii de partid, care, eventual, nu vor respecta măsurile de siguranţă, întrucât, până în prezent abaterile acestora au fost de multe ori trecute cu vederea”. Aici tov. Maria Sârbu seamănă cu tov. Nicolae Drăgoi: ambii îşi iau mâna de pe membrii lor de partid… E drept că tovarăşa Sârbu nu a bătut palma şi cu opoziţia ca N.D., cum la fel de drept e că nici nu mai exista opoziţie în viaţa politică din 1949-1950…
 
Producţie fără sânge
A.T. Culicov, directorul principal la Direcţia Minelor, trage concluzia şedinţei: „(…) având impresia că problema înfiinţării acestui corp de inspectori sociali nu a fost bine înţeleasă, (…) inspectorii sociali de control trebuie să lupte pentru a înlătura cauzele care produc accidentele în câmpul muncii. Nouă nu ne trebuie cărbuni stropiţi cu sânge, deci peste tot ar trebui să fie difuzată lozinca producţie fără sânge şi toţi trebuie să se conducă după această lozincă. În consecinţă, trebuie să se treacă cât mai curând posibil la constituirea şi instruirea acestui corp al inspectorilor sociali de control (…) Numai într-un singur abataj de la Mina Lupeni, în cursul a 10 luni de zile, s-au întâmplat 97 de avarii ale instalaţiilor electro-mecanice, care, în mare parte ar fi putut fi preîntâmpinate dacă s-ar fi luat la timp măsurile de precauţiune”.
 
La alegeri, înainte!
La şedinţa din 9 decembrie, sindicalistul Oscar Borşoi şi-a exprimat convingerea că „Uniunea Minieră înţelege importanţa ce o reprezintă alegerea corpului inspectorilor sociali de control şi va trata această chestiune cu atenţia cuvenită. În acest scop s-au dat dispoziţiunile necesare, şi sindicatele urmează să fixeze şedinţele respective într-un termen cât se poate de apropiat”. Zis şi făcut!
Cum regimul comunist lupta şi împotriva obscurantismului şi superstiţiilor, mai marii zilei nu s-au înspăimântat de semnificaţia ocultă a zilei de marţi, 13 (decembrie 1949), demarând alegerile la toate minele Văii Jiului. Alegerea inspectorilor sociali s-a desfăşurat pe sectoare şi schimburi.
 
Primii inspectori sociali
La Mina Lupeni, alegerile au început la 13 decembrie la sectorul I, înainte de a intra în şut la schimbul III, în prezenţa sindicatului şi conducerii. Numai la sectorul I au fost aleşi 12 mineri inspectori sociali, dintre care 3 supleanţi. Alegerile au continuat şi miercuri, 14 decembrie, la schimburile I şi II la celelalte sectoare ale minei Lupeni, unde au mai fost aleşi încă 40 de inspectori sociali. Dintre minerii aleşi ca inspectori sociali îi amintim: Hegy Dănilă, Andrei Silvestru, Ştefan Tomoioagă, Sigismund Lakatoş, Dionisie Ambruş, Francisc Krişanovschi, Victor Hulă, Ignat Hütter.
În zilele de 13 şi 14 decembrie au avut loc alegerile şi la Mina Petrila, sectorul transporturi, preparaţie, depozitul de lemne, atelierul de grup, cele 4 sectoare de producţie ş.a. Au fost aleşi 60 de inspectori sociali, dintre care îi amintim pe minerii Vasile Şinca, Vilhelm Deak şi Iosif Vasiu, şi pe muncitorii Adalbert Gagy, Petru Muntean şi Gavrilă Vaghold.
La Mina Aninoasa 20 de mineri au fost aleşi inspectori sociali. Dintre aceştia îi amintim pe Teodor Băncilă, Ludovic Nagy, Vasile Mich, Ion Hotea, Petru Bălin şi Adrian Bar. În afară de aceştia au mai fost aleşi 5 inspectori sociali, după cum urmează: câte doi la suprafaţă şi la atelierul de grup şi unul la secţia de construcţii.
Timp de două zile, 13 şi 14 decembrie, au avut loc alegerile la Mina Lonea. Dintre minerii aleşi inspectori sociali îi amintim pe Francisc Tamaş, Ion Sicoi, Petru Daubner, Gheorghe Vancso şi Francisc Matyaş, iar la suprafaţă şi ateliere: Elena Szabo, Francisc Koloji şi Alex Totok.
 
„Vederi” din „Steagul Roşu”
Chiar în ziua în care se încheie alegerile inspectorilor sociali, 14 decembrie 1949, „Steagul Roşu” publică editorialul „Pentru întărirea protecţiei muncii”. Reproducem un fragment edificator despre rolul pe care trebuie să-l joace corpul inspectorilor sociali: „În aceste zile – prin Confederaţia Generală a Muncii – a fost tradusă în fapt o nouă iniţiativă a Partidului în direcţia întăririi protecţiei muncii. C.G.M. a hotărât astfel ca – în afară de comisiile de protecţia muncii care funcţionează pe lângă fiecare mină, având datoria să vegheze asupra respectării măsurilor de siguranţă – să se înfiinţeze colective de inspectori sociali. Aceşti inspectori sociali vor fi aleşi din rândurile celor mai buni muncitori pe lângă diferite unităţi de muncă, având ca sarcină principală întărirea măsurilor de securitate a muncii, exercitând un permanent şi temeinic control pe teren. Lor le revine sarcina plină de răspundere de a veghea asupra respectării riguroase a măsurilor de securitate, prevăzute de Regulamentul General de Exploatare şi Siguranţă în minele de cărbuni. Controlând zi de zi locurile de muncă în mină, verificând felul cum se face aerisirea, controlul gazelor circulaţia subterană, cum sunt instruiţi noii veniţi înainte de a intra în mină, inspectorii sociali trebuie să lupte pentru lichidarea tuturor cauzelor ce periclitează sănătatea sau viaţa oamenilor muncii în mină. O scară putrezită pe suitoare, un cablu căzut pe linia ferată, o uşă defectă la un puţ sau o lampă de mină defectă, iată doar câteva lucruri mici care pot avea urmări grave în mină. Pătrunşi de grija stalinistă faţă de om, inspectorii sociali ridicaţi din rândurile oamenilor muncii, trebuie să descopere toate aceste deficienţe şi să ceară grabnica lor lichidare. Inspectorii sociali trebuie să educe oamenii muncii în sensul că lupta pentru cărbune nu trebuie dusă în detrimentul măsurilor de siguranţă. Să fie clar în mintea fiecăruia că producţia de cărbune poate fi întreită şi împătrită fără accidente, fără sacrificii omeneşti! Inspectorii sociali au datoria de a lichida cu accidentele în mină (…)”.
La 5 ianuarie 1950, „Steagul Roşu” publică articolul „Lichidarea accidentelor în mină – sarcina principală a inspectorilor sociali”, în care este diseminat în poporul muncitor şi cititor rolul inspectorilor sociali.  
 
Inspectorii sociali la lucru
Încetul cu încetul, aflăm amănunte concrete despre activitatea inspectorilor sociali. De pildă, în luna februarie 1950, inspectorii sociali de la Mina Jieţ-Lonea raportează că din cauza defectelor dese a liniilor ferate se întâmplă multe caramboale, arcurile locomotivelor se rup mereu, drept pentru care transportul cărbunelui până la puţ stagna deseori. Conducerea minei a trimis de îndată o brigadă de paligheri care a rezolvat cazul. În urma intervenţiei lui Ştefan Imre, inspector social tot la Mina Jieţ, au fost dotate cu medicamente posturile de prim ajutor din mină. Alte probleme soluţionate, urmare tot a intervenţiei inspectorilor sociali jieţeni, au fost repararea podurilor de peste canalele de scurgere, montarea uşilor la suitoare şi, la suprafaţă, montarea unei apărători de protecţie la maşina de extracţie.
În ediţia din 19 martie 1950 a „Steagului Roşu”, I. Zeiconi publică „Răsfoind cartea de raport a inspectorului social Ricza Alexandru”, articol din care aflăm notaţiile efective ale unui inspector social lupenean:
„Ora 8 dimineaţa. Pe o măsuţă din biroul sectorului IV Lupeni câteva cărţi legate în scoarţe tari sunt aşezate în faţa şefului de sector. Sunt cărţile de raport a maistrului minier Maxim Mihai, artificierului Kiss Francisc şi aşa mai departe. Cărţile au fost puse una peste alta de oamenii care, după un şut în mină, se duseseră să se odihnească.
Dedesubt de tot, o carte cu foile galbene, pătată ici-acolo de praful cărbunelui. Se deosebeşte de celelalte. Paginile ei sunt pline cu un scris îngrijit.
Pe copertă, cineva a scris cu cerneală albastră: Cartea de raport a inspectorului social Ricza Alexandru – sectorul IV Lupeni.
Să răsfoim puţin cartea care oglindeşte activitatea rodnică a tovarăşului Ricza şi ca inspector social.
În ziua de 13 a.c. (13 martie 1950 – n.r.) a scris: Este absolută nevoie de a se mai monta la locul de muncă a grupei tovarăşului Matolici Mihai încă un ventilator pentru aerisire deoarece oamenii din grupă suferă din cauza gazelor care se răspândesc după puşcare.
Prin aceasta tovarăşul Ricza a semnalat o lipsă şi a venit cu propuneri. El a şi urmărit felul cum se va rezolva problema ventilatorului şi ce se va face cu propunerea sa. De aceea, în ziua următoare scrie pe o altă filă: Lipsa semnalată în raportul anterior a fost înlăturată. La locul de muncă al grupei tovarăşului Matolici a fost instalat un ventilator.
În altă zi, tovarăşul Ricza a semnalat o altă lipsă şi şi-a notat scurt: Grupele de mineri de la sectorul nostru duc lipsă de apă de băut.
Sesizată de lipsa semnalată de tovarăşul Ricza, conducerea sectorului a luat imediat măsurile necesare. La sectorul IV a fost introdus un butoi cu apă. Două zile mai târziu, tovarăşul Ricza scrie:
S-a executat.
Răsfoind mai departe cartea de rapoarte a tovarăşului Ricza ne oprim la altă lipsă pe care o semnalează. Iată ce scrie: La stratul 18 se simte lipsa de material lemnos pentru armarea abatajelor. E necesar ca în cel mai scurt timp să se repartizeze lemn pentru ca minerii să nu-şi întrerupă lucrul din cauza aceasta.
Şi tovarăşul Ricza a urmărit felul cum se va rezolva problema lemnului. În ziua de 3 martie scrie în cartea de raport: Grupele de mineri de la stratul 18 au primit material lemnos necesar pentru armarea abatajelor.
Şi pe paginile cărţii de raport a tovarăşului Ricza Alexandru, inspector social la sectorul IV – Lupeni, se aştern în fiecare zi alte lipsuri pe care le găseşte în munca minerilor şi alte numeroase îmbunătăţiri ce s-au adus procesului de extracţie a cărbunelui. Ele înfăţişează munca depusă de tovarăşul Ricza, pentru a ajuta minerilor să lichideze cu lipsurile pe care le au, să dea mai mult cărbune pentru întărirea Patriei…”.
Şi la sectorul II Piscu al minei Aninoasa inspectorii sociali lasă urme în cartea de raport, cam până la jumătatea lunii martie 1950. De exemplu, în ianuarie 1950, inspectorul social Bălin Petru consemnează: „La puţul orb Piscu se lasă vagonetele pe rampa puţului de către cuplători”; la 22 februarie, inspector social Petru Oson: „Lipsă butoi de apă la grajd, lămpi de aer comprimat”; la 14 martie, acelaşi Oson: „Caii nu au apă de băut şi beau apa care vine de pe stratul de cărbune”. Inspectorul social Nicolae Costinaş semnalează existenţa unor probleme şi la sectorul III: „În abatajele Nr. 7 şi 3 se armează foarte slab”. Problemele semnalate primesc răspunsurile cuvenite chiar în cartea de raport a inspectorilor sociali: „Se va trimite apă din care beau caii la analiză” (ing. Morfu); „S-a dat dispoziţii în scris ca aceste 2 abataje să fie supravegheate de personalul tehnic şi să se completeze armătura (ing. Dumitru Popescu); „Acum se armează regulamentar” (completează ing. Kimlman, şeful aerajului).      
După aceste rânduri, cititorule nu poţi să nu te întrebi: oare cum arată cărţile de raport ale delegaţilor/ inspectorilor sociali Petre Nica et. comp.? Nu de alta, dar băieţii ăştia deştepţi de la „Muntele” au cam uitat pe unde e intrarea în mină. Başca, că jumătate dintre ei, inspectorii sociali ai lui Drăgoi, ar trebui pensionaţi. La fel ca Drăgoi…
     
Lâncezeala inspectorilor sociali 
Se spune că orice minune ţine 3 zile. Aşa şi chestiunea inspectorilor sociali. E drept că aceasta nu a ţinut doar 3 zile, ci 3-4 luni. Într-un articol publicat la 2 august 1950, Sergiu Vişan demască delăsarea în care a căzut abia înfiinţatul corp al inspectorilor sociali, considerând că „inspectorii sociali de la mina Lupeni trebuie activizaţi”: „(…) cea mai mare parte a inspectorilor sociali şi-au făcut cu cinste datoria de a sesiza conducerilor sectoarelor lipsurile pe care minerii le întâmpină în munca de zi cu zi. Lucrul acesta n-a durat însă mult. Nepreocupându-se nimeni de ei, inspectorii sociali de la exploatările carbonifere ale Văii Jiului s-au lăsat pe tânjală. Nu e vorba că ei n-ar mai munci. Muncesc şi acum. Însă mult mai slab ca înainte. Iar în cărţile de raport nu se mai scrie nimic. Cu alte cuvinte, şefii sectoarelor miniere nu sunt încunoştinţaţi de felul cum decurge activitatea inspec-torilor sociali. (…) La mina Lupeni, spre exemplu, inspectorii sociali nu şi-au mai întocmit rapoartele de activitate din luna Aprilie. Pe una din cărţile de raport a inspectorilor sociali de la sectorul IV se poate citi şi azi: Nu se oferă nici o ameliorare în funcţionarea inspectorilor sociali. Sectorul este rugat a convoca din nou colectivul inspectorilor sociali şi a ţine şedinţă cu ei. Astfel de şedinţe s-au mai ţinut de atâtea ori la mina Lupeni. Ele n-au dat însă nici un rezultat pozitiv. În asemenea şedinţe s-au discutat probleme (…), însă nu s-a luat nici o măsură, nici o hotărâre care să ducă la îmbunătăţirea muncii lor. Deşi minerii din Lupeni întâmpină greutăţi în muncă, greutăţi destul de serioase, totuşi acestea nu sunt sesizate conducerii minei, tocmai pentru faptul că la mina Lupeni nu se poate vorbi de o activitate a inspectorilor sociali. Minerii de la grupa tovarăşului Matolici Mihai lucrează într-un loc de muncă unde apa curge în continuu, iar praful de cărbune adunat în decursul procesului de extragere a acestuia se preface în noroi, constituind o greutate permanentă în munca minerilor din grupa lui Matolici. Cu toate acestea, inspectorii sociali n-au prezentat cazul acesta, iar minerii din această grupă lucrează în condiţiuni extrem de grele, fără haine cauciucate sau cizme de cauciuc, şi cazuri asemănătoare se găsesc destule în Lupeni”. Sergiu Vişan oferă şi soluţia aducerii pe linia de plutire a inspectorilor sociali, anume implicarea factorilor de responsabilitate şi conducere: „Pentru grabnica redresare a acestor neajunsuri în munca inspectorilor sociali, sindicatul minier din Lupeni, sub conducerea sectorului de Partid, trebuie să treacă în cel mai scurt timp la reorganizarea colectivelor inspectorilor sociali, despre activitatea cărora nu se poate vorbi deocamdată. Şi lucrul acesta e valabil pentru toate sectoarele de Partid şi sindicatele miniere din Valea Jiului. Problema inspectorilor sociali trebuie să constitui una dintre realizările de seamă ale acestora, aşa cum trebuie să fie o problemă de seamă şi pentru conducerile minelor de cărbuni din întreagă Valea Jiului”.
Situaţia de la Mina Lupeni nu este singulară, şi la Mina Aninoasa semnalându-se aceleaşi probleme: „(…) activitatea inspectorilor sociali de la mina Aninoasa – în ultimul timp (articolul e publicat la 6 iunie 1950) – a început să slăbească. Din mijlocul lunii martie, cartea inspectorilor sociali n-a mai fost întrebuinţată. (…) Sindicatul Aninoasa, îndrumat de sectorul de Partid, trebuie să activeze din nou corpul inspectorilor sociali, pentru a-şi îndeplini sarcinile de onoare pe care le au, de a veghea la siguranţa tovarăşilor lor mineri”.
Se pare că inspectorii sociali nu băgau în seamă perdafurile aplicate de presa locală, din moment ce la 2 februarie 1951, situaţia inspectorilor sociali era aceeaşi, fiind nevoie „să fie reactivizate colectivele de inspectori sociali de pe lângă minele din Valea Jiului”: „(…) La numai câteva luni de la înfiinţarea lor, colectivele de inspectori sociali şi-au încetat activitatea. La Petrila şi Lonea, peste tot, în cărţile de raport ale acestora n-a mai fost trecută nici o sesizare, nu s-au mai arătat nici una din greutăţile pe care minerii le întâmpină în munca lor de zi cu zi. La această situaţie a dus faptul că atât sindicatele, cât şi conducerile minelor au subapreciat rolul deosebit de important al inspectorilor sociali, în procesul de producţie, aportul pe care aceştia pot şi trebuie să-l aducă la sporirea producţiei de cărbune prin îmbunătăţirea necontenită a condiţiunilor de muncă. Este necesar ca în cel mai scurt timp sindicatele miniere să sprijine conducerile minelor în reactivizarea colectivelor de inspectori sociali (…)”.       
După cum s-a mai spus în acest documentar, noul corp al inspectorilor sociali a fost experimentat în URSS, „unde activitatea acestui corp nu s-a dezminţit şi a dat rezultate pozitive nu 100%, ci 200%”. Din păcate/ in fericire în Valea Jiului s-a uitat că „lumina vine de la Răsărit”… Cel puţin în domeniul inspectorilor sociali. 
 
P.S.
Deschidem CCM 2014 Petre Nica la Secţiune a 5, referitoare la obligaţiile şi drepturile sindicatelor ca organizaţii profesionale ale salariaţilor. La Art.29 citim:
„(1) Pe perioada în care salariatul este ales în organul de conducere al sindicatului, poate fi numit pe postul de inspector social/ delegat sindical prevăzut în statul de funcţii al unităţii/ sucursalei/ punct de lucru, dacă îndeplineşte condiţiile de ocupare a acestui post conform C.O.R. Numirea şi revocarea se va face de admi-nistraţie cu avizul preşedintelui organizaţiei sindicale reprezentative la nivelul unităţii.
(2) Norma de reprezentare va fi de 1 inspector social/ delegat sindical la 600 salariaţi, iar numărul de posturi va fi supus aprobării Consiliului de Administraţie”.
Deci, băieţii deştepţi de la Sindicatul „Muntele” vor putea fi numiţi inspectori social/ delegaţi sindicali. Astfel, vor scăpa de tot felul de artificii în pontaje, de foi de boală, de prigoana administraţiei (vorba vine, că doar Drăgoi le-a făcut şi le face pe plac când vrea muşchiul lor). Bineînţeles, există şi aici un risc, mai mic, dar există. Acela să fii prins când te pontează altul cu cartela (amintiţi-vă notoriul caz al inspectorului social Petre Nica, când acesta a fost pontat de o secretară din CEH, dar care când a fost prins, a fost iertat de Drăgoi et.comp.). Dar dacă depăşesc acest risc minim, pentru liderii de la „Muntele” poate exista şi o bucurie a portofelului. 
Tot în CCM, aflăm din anexa - funcţii şi meserii utilizate în societatea Complexul Energetic Hunedoara S.A., capitolul A funcţii de conducere („funcţii de conducere specifice unor activităţi”, punctul „A.2.4. Activităţi sociale”) şi cât vor încasa inspectorii şi delegaţii sociali, adică liderii de la „Muntele”.  
În cazul în care se vor aplica prevederile articolului mai sus menţionat să vedem cine ar putea fi beneficiarii, adică delegaţii/ inspectorii sociali cu studii superioare? Păi, cei care au făcut o facultate. Adică, Petre Nica (care se pare că va încasa şi mai mult, funcţia de inspector social la punctele în minerit fiind încadrată superior în grila de salarizare, la treapta 58_a, faţă de cea de inspector social în activitatea în minerit, aflată pe grila de salarizare la treapta 57_c), Tiberiu Cozma, Alin Sân, Dorin Vezure. Deci, conform grilei de salarizare, salariile de bază ar fi de circa 8.100 lei (încadrarea – 57_c), la care, fireşte, se vor adăuga diverse sporuri (de mobilitate, de confidenţialitate etc.)
Delegaţi sindicali/ inspectori sociali cu studii medii ar putea fi: Cristian Iştoc, Pavăl Robert, Ioan Ciobotaru şi Darius Cîmpeanu. Aceştia vor încasa ceva mai puţin, circa 7.000 lei – salariul de bază, plus sporuri, dar mult mai mult decât ortacii care trudesc din greu în mină.
Din moment ce aceste funcţii de delegaţi/ inspectori sociali apar bugetate cu bani frumoşi în Anexa 8 a CCM 2014 Petre Nica, deducem că ele vor fi ocupate de liderii de la Sindicatul „Muntele”, că doar nu de noi. Aşa putem explica şi de ce liderii Sindicatului „Muntele” care au negociat CCM au fost de acord ca şefimea din CEH să încaseze peste 100 de milioane de lei vechi lunar. Pentru că şi şefimea din CEH a fost de acord ca liderii să poată încasa între 70-80 milioane de lei.  
Din păcate, cele de mai sus publicate în ZVJ la sfârşitul lunii iulie 2014 de subsemnatul în articolul „Conform CCM 2014 Petre Nica/ Liderii de la Muntele ar putea deveni delegaţi/ inspectori sociali şi ar putea umfla lunar salarii de bază între 70 şi 80 milioane de lei vechi, plus alte sporuri” s-au dovedit adevărate. Pe lângă salariile bengoase, inspectorii sociali mai beneficiază de maşini, de telefonie mobilă etc. Cinste ţie Drăgoi Nicolae! Bravo inspectorilor/ delegaţilor sociali pentru modul cum nu ostenesc să dea prosteală la toată colonia de mineri… 

Comentarii articol (1 )

#1 Lupeni19.01.2015,  17:08:34
Frumos articol si felicitari ptr cele scrise,dar sa speram ca se va face si dreptate.La bani pe care ii iau acesti asa zisi inspectori ne mai asteptam ca C.E.H-ul sa faca performanta.Ar trebui sa le fie rusine lor si ziarelor care ii promoveaza cu atata ardoare gen gdd.Ce pretentii mai aveti la cei din conduceri cit salar sa aiba?.Oare noul ministru nu are pe nimeni care sa ii aduca la cunostiinta ce se intampla sau...nu il intereseaza.


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 3 ori 8  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Pe aceeasi tema
Prezentă joi, într-o emisiune la un post naţional de televiziune, deputatul hunedorean liberal Carmen Hărău a făcut o s[..]
02.08.2015, 21:45   |    0 comentarii
Miercuri, într-o emisiune la B1TV, deputatul hunedorean Carmen Hărău a abordat, într-o manieră extrem de dură, pro[..]
09.07.2015, 17:30   |    0 comentarii
Publicitate
Newsletter