18.01.2015,  22:00:46 | 1 comentariu | 1385 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Victoria unui vulcănean care s-a războit şi cu Primăria lui Ile, şi cu Judeţeana lui Moloţ
de Gheorghe OLTEANU
Pensionarul vulcănean Vasile Birtolom se află, de câţiva ani buni, în conflict cu administraţiile publice. Şi cu Primăria Vulcan a lui Gheorghe Ile, dar şi cu Consiliul Judeţean Hunedoara în care, până mai ieri, tăia şi împărţea Mircea Ioan Moloţ.
 
De fapt,
nu aş greşi deloc dacă aşa spune că a ajuns să poarte un adevărat război cu mahării aceştia. Zic aşa fiind în deplină cunoştinţă de cauză, pentru că am scris pe tema aceasta. Cu primarul Gheorghe Ile, pe care nea Vasile se laudă că-l ştie de când lucra la mina Vulcan, vârstnicul nu a ajuns la un consens în privinţa unor scutiri pe care pensionarii le au la plata taxelor şi impozitelor locale. El nu înţelege de ce, deşi la primărie i s-a explicat asta, la plata impozitului anual pentru apartamentul pe care-l are în oraş, nu beneficiază de reducere şi pentru casa pe care şi-a cumpărat-o în Crividia. Fiindcă pe amândouă le-a izolat termic aşa cum cere legea.
 
De la chestia
asta s-a tot hârâit, în ultimii doi ani, cu Ile. Apoi, după ce s-a asfaltat porţiunea de drum din Crividia spre Dealu Babii, a apărut o altă dandana. Bun motiv de a mai sesiza ceva şi, desigur, aşa cum sunt uzanţele pe la noi, de a nu fi băgat în seamă. Deşi a fost tratat cu sictir şi catalogat, întotdeauna, ca reclamagiu, Vasile Birtolom nu este însă omul care să se lase învins. Mai ales când ştie că dreptatea e de partea lui. Şi, ca să nu o mai întind, vă spun din prima că despre victoria în bătălia aceasta este vorba în rândurile de faţă.
 
Cine a citit cu luare
aminte tot ce am relatat în privinţa asta trebuie să-şi amintească treaba asta. La puţin timp după ce a fost turnat stratul de asfalt, pe o porţiune asfaltul a început să se fisureze din cauza firicelelor de apă care ieşeau de sub drum. În dreptul locuinţei cu numărul 80, cea a lui Vasile Birtolom, se făcuse chiar o baltă, iar apa începuse să i se infiltreze şi în beciul casei. A sesizat problema la toţi. Şi la primărie, la Gheorghe Ile, şi – de trei ori, m-a atenţionat el - direct lui Mircea Ioan Moloţ de la Judeţeană. „Ba, o dată m-am dus şi la Balint!”. Asta se întâmpla la sfârşitul anului 2013, cam prin septembrie-octombrie. Raportându-se la sensul zicalei cum că, prin hârtie, nici glonţul nu trece, Vasile Birtolom (nu-i ungur, l-am întrebat şi nici el nu ştie de unde i se trage rezonanţa asta maghiară la nume) s-a blindat cu documente. „Discut numai cu hârtii, nu merg pe vorbe!”, spune el categoric.
 
Un lucru era cât se poate
de limpede. Pentru a se constata unde-i baiul, trebuia spart drumul atunci recent asfaltat, dar niciunul dintre barosani nu voia să se lege la cap. Asta, deoarece, vezi, Doamne! drumul era şi este încă în garanţie. Dar întreb eu, ca unul care eram pe acolo când s-a efectuat operaţiunea asta, de ce nu s-a rezolvat de atunci problema apei care ieşea de sub pământ? Fiindcă treaba nu e nicidecum nouă, de când a început să o reclame badea Birtolom! Aţi zis ceva? Da, corect, pe constructori i-a durut la bască! Aşa e, prietene! Firma a luat banii şi salut! Lasă-i pe proşti să-şi dea în cap pe tema asta.
 
Pe sub drumul acesta
sunt montate, de zeci şi zeci de ani, trei conducte prin care, de la captarea Crividia, vine la vale apă potabilă. Una-i a minei Vulcan, o alta a Preparaţiei Coroeşti şi a treia îi aparţine SC Apa Serv. Mai era şi a patra, dar, nemaifiind utilizată, a fost blindată. Din toamna lui 2013 a tot umblat Birtolom, ca să găsească înţelegere la careva. Degeaba. Imuni şi la semnalele din ziar, cei care ar fi trebuit să-l asculte şi să soluţioneze sesizarea îi dădeau pas-parole. Atunci, omul s-a adresat televiziunii.
 
Dar nu uneia locale,
ci a scris direct la Televiziunea Română. În decembrie 2014, un reporter de la TVR2, însoţit de un cameraman, a reuşit să-l înmoaie pe Ile. Primarul a fost de acord ca, printr-un pact semnat de mina Vulcan, Preparaţia Coroeşti şi Apa Serv şi supervizat de el, să se găsească răgazul de timp în care să se sape în locul cu pricina. Aşa s-a ajuns, în fine, la operaţiunea declanşată în dimineaţa zilei de sâmbătă, 17 ianuarie, care a reunit, pentru câteva ceasuri, forţă de muncă de la cele trei întreprinderi amintite. La preparaţie nu s-a lucrat, aşa că, de sus, s-a putut întrerupe apa pentru un timp.
 
Dacă se săpa manual
lua timp, nu glumă, ca să se ajungă la conductele pozate la 3,5 metri sub pământ. Dar aşa, cu utilajul de la SC Apa Serv Valea Jiului SA, nu a fost nevoie ca să transpire careva. În jur de unu şi ceva s-a ajuns la conducte şi, cu adevărat, una era înţepată. A cui este aceea nu a putut să spună niciunul dintre inginerii aflaţi la faţa locului. De ce? E simplu de răspuns. Conductele fuseseră băgate sub pământ pe când ei nici nu erau pe lumea asta. Găurica a fost sudată, s-a pus pământul înapoi şi urma ca, ulterior, să fie adusă o maşină cu pietriş. Bun, dar nimeni nu cred să se va fi întrebat bine, bine, dar cine va asfalta? Relaxarea din acest punct de vedere are o explicaţie. Porţiunea de drum spartă va fi asfaltată de primărie. Sau greşesc?


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





Comentarii articol (1 )

#1 luminita17.03.2015,  21:24:24
Am văzut emisiunea „D-ale lui Mitică” şi m-am lămurit. Era unul Clipicioiu Doru de la Preparaţia Coroieşti care în final tot zicea că de vină a fost „modul de abordare”. Ce abordare o fi vrut când omului îi venea apă sub casă? Să lase capul în jos şi să spună: „Timp de un an şi trei luni mi s-a rupt de omul acesta ca de întreaga comunitate şi urăsc televiziunea că l-a ajutat şi justiţia care îi va face dreptate.” Să-i plătiţi daunele materiale, oboseala să scoată apa zi de zi, dar mai ales că l-aţi umilit şi ignorat!


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 7 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Pe aceeasi tema
Marţi după amiază, fotbaliştii vulcăneni au jucat un meci de pregătire în compania divizionare „C” din Fil[..]
05.08.2015, 17:35   |    0 comentarii
Unul dintre cei mai buni jucători ai Minerului Uricani, Elian Proteasa, este foarte aproape de a-şi schimba echipa.02.08.2015, 22:26   |    0 comentarii
O urgenţă neaşteptată a făcut necesară, vineri, 31 iulie, convocarea, în şedinţă extraordinară, a Consiliului Loca[..]
02.08.2015, 22:23   |    0 comentarii
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.2

Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.4

Anunt GAL Cheile Sohodolului - prelungire MCS 7.2-15.04.2019

Anunt de selectie 7.4 simplificat 2019 - prelungire

Anunt de selectie MCS 7.2 simplificat prelungire mai 2019

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter