18.01.2015,  22:06:25 | 0 comentarii | 898 vizualizari
Vulcan Cine să fi sistat sensul unic pe Bazinului?
de Gheorghe OLTEANU
Gata, proprietarii de autoturisme care-şi birjăresc maşinile prin gropile de pe strada Bazinului din Vulcan şi-au luat de o grijă. Pot să intre pe ea şi de la un capăt al ei, şi de la celalalt.
 
Asta, fiindcă,
de vreo trei zile, indicatorul de la capătul dinspre Valea Morii, care interzicea accesul autovehiculelor, nu mai e la locul lui. A stat, un timp, la baza ţevii pe care-i montată tăbliţa cu numele străzii, după care, bănuiesc că după ce a apărut în ziar, a ajuns din nou în partea superioară a acesteia. Un prieten milos mi-a telefonat şi mi-a spus că el însuşi s-a aplecat cândva şi a ridicat indicatorul la nivelul la care ar fi trebuit să fie.
 
Acum
indicatorul de circulaţie nu mai e deloc. Să-l fi ridicat cei de la primărie? Să-l fi palmat vreun colecţionar? Nu ştiu ce să zic, cert e că, acum, maşinile de orice fel pot intra şi ieşi prin ce capăt vor. E drept, m-am convins eu însumi, unele aparţinând unei firme care-şi are sediul pe Valea Morii făceau asta şi până acum, dar un pic mai încet şi mai mare atenţie la curbele dinspre capătul de la vale se poate?


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 6 ori 10  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Pe aceeasi tema
Marţi, 15 septembrie, în jurul orei 19:00, poliţiştii de la Rutieră au depistat un bărbat de 53 de ani, din Vulcan, car[..]
16.09.2015, 20:45   |    0 comentarii

Duminică,  13 septembrie, un petrilean și un botoșănean au fost trași pe dreapta și testați cu alcooltestul, iar rezultatele au adus[..]

14.09.2015, 17:09   |    0 comentarii

Zilnic, Poliția Rutieră este în trafic. Șoferii au impresia că oamenii legii stau la pândă ca prodătorii, cu dorința de a pri[..]

23.07.2015, 14:52   |    0 comentarii
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *








* * *
Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.4

Anunt GAL Cheile Sohodolului - prelungire MCS 7.2-15.04.2019

Anunt de selectie 7.4 simplificat 2019 - prelungire

Anunt de selectie MCS 7.2 simplificat prelungire mai 2019

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter