03.11.2011,  10:08:48 | 0 comentarii | 436 vizualizari
Ne temem sincer pentru comandantul Brăgaru / Se strânge lanţul (infracţional) în jurul Poliţiei Municipiului Petroşani
de Ziarul Vaii Jiului

Chiar am înţeles, stimaţi cititori, motivul absolut întemeiat pentru care, adesea, comandantul Ilie-Titel Brăgaru părăseşte sediul instituţiei care îl plăteşte, putând fi văzut deseori pe la terasele din oraş. A stat atât de des în preajma lacurilor şi lichidelor de prin oraş încât e foarte probabil să se fi trezit cu apă la genunchi. Revenind, vă putem spune că omul o şterge de la birou dintr-o teamă legitimă. Poliţia Municipiului Petroşani nu mai este un loc sigur. Dacă nu ne credeţi, avem şi câteva argumente sigure. În urmă cu vreo câteva (puţine) luni, sediul Socom Unirea a fost spart, autorul (autorii) plecând, printre alte mărunţişuri, şi cu o sticlă de ţuică americană (a se citi whisky). Nu ştim dacă s-a identificat vreun făptaş, dar vă spunem sigur că sticla nu s-a mai întors la bază. Mai apoi, foarte de curând, într-o dimineaţă, în spatele blocului 3 de pe strada Avram Iancu (aflat la aruncătură de pulan de sediul poliţiei), un tânăr, elev în clasa a X-a, a fost agresat cu un cuţit şi, mai grav, tâlhărit pentru ridicola sumă de 35 de lei, plus un telefon mobil. Menţionăm că tâlhăria se petrecea pe la ora 8 dimineaţa, când elevii - copiii contribuabililor petroşeneni care-l plătesc pe numitul Brăgaru –, fără să ştie, riscă mergând la şcoală. Și, ca să păstrăm firul evenimentelor din zona adiacentă sediului poliţiei, vă mai putem spune că într-o noapte a week-end-ului anterior o tânără a fost agresată şi aproape violată chiar în timp ce încerca să intre în scara blocului, situat chiar pe strada... Aleea Poporului. Menţionăm, cu riscul de a ne repeta, că şi această stradă se află la distanţă de două cătuşe şi trei pulane de sediul Poliţiei Municipiului Petroşani. Autorul agresiunii şi tentativei de viol a fost, din fericire, identificat pe baza informaţiilor oferite de taximetrişti (tânăra venise de la club cu un taxi, iar agresorul a urmărit-o cu alt taxi). Domnişoara s-a zbătut între moarte şi viaţă la Spitalul de Urgenţă Petroşani. V-am prezentat doar trei exemple, care demonstrează, fără vreo urmă de îndoială, că se cam strânge – la propriu - lanţul infracţional în jurul sediului Poliţiei Municipiului Petroşani, cu preponderenţă prin infracţiuni cu violenţă. Drept urmare, n-ar fi chiar film SF ca vreun poliţist ori, Doamne fereşte!, însuşi domnul comandant să sufere o agresiune în chiar sediul instituţiei care, de obicei, are misiunea de a  apăra comunitatea contribuabilă de infractori. Se impun, aşadar, măsuri sporite de securitate pentru persoana comandantului Poliţiei Municipiului Petroşani. Să poarte pistol sau să apeleze la o societate de pază şi protecţie. De ce nu, chiar la cea a ginerelui domnului Vasile Blaga, ministrul Administraţiei şi Internelor?

Lăsând gluma la o parte, preţ de câteva rânduri, chiar nu-i în regulă că, nici măcar în buricul târgului, în centrul municipiului Petroşani, la doi paşi de sediul poliţiei, s-a creat un climat de nesiguranţă. Dacă aici se întâmplă în miezul zilei aşa ceva, cum o fi prin ghetourile urbei?   

Acum înţelegeţi de ce subiectele din Ziarul Văii Jiului sunt mereu proaspete? Și noi avem sediul pe aceeaşi stradă cu poliţia şi n-am vrea ca, Doamne fereşte!, să ni le fure careva în vreo noapte, în care subordonaţilor domnului Brăgaru le scade atenţia şi li se diminuează vigilenţa.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 7 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *

* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter