25.01.2015,  20:06:20 | 5 comentarii | 2287 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Înainte de a fi încredinţat pământului, / Sinucigaşul a mai fost dus o dată prin faţa stadionului atât de drag lui
de Gheorghe OLTEANU
Vineri după amiază, a fost condus pe ultimul său drum vulcăneanul Ion Pantilimon, care şi-a dedicat mişcării sportive, fotbalului în special, cei mai mulţi dintre anii care i-au fost hărăziţi să-i trăiască în scurta sa perindare pe acest pământ. 
 
După slujba
de iertăciune, cortegiul funerar, lung de peste trei sute de metri, a pornit de la casa părintească, a mers pe DN 66A şi, de la staţia Petrom, s-a întors pe bulevard. În faţă, înaintea fanfarei, doi tineri duceau crucea şi un tablou cu fotografia celui decedat, iar al treilea purta un tricou alb, cu chipul, în chenar îndoliat, al fostului preşedinte al CS Vulcan, deasupra căruia scria „Vei rămâne veşnic în amintirea noastră! Echipa de fotbal a CS Vulcan”. În dreptul stadionului, cortegiul s-a oprit pentru câteva momente, iar preotul a rostit o rugăciune.
 
Reîntors
la casa în care a fost privegheat, sicriul a fost luat din maşină şi purtat, de către şase tineri, şi ei tot din echipa de fotbal, către locul în care, de acum încolo, Neluţu Pantilimon îşi doarme somnul de veci. De o parte şi de alta, fetele din echipa de handbal şi cei care au venit la înmormântare au format un culoar. La trecerea sicriului, aşa cum se procedează în asemenea situaţii în lumea sportului, toţi cei de faţă au aplaudat. După care, corpul neînsufleţit al celui regretat nu doar de către cei apropiaţi lui, ci şi de către rude, prieteni, vecini şi cunoscuţi a fost încredinţat pământului. Din care, aşa cum spun vorbele preotului, toţi suntem făcuţi şi în care, după cum ne este orânduit, cu toţii vom merge. 
Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească pe Neluţu!


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





Comentarii articol (5 )

#1 maria26.01.2015,  10:26:48
A murit un mafiot, ceilalti isi vad impasibili de treaba, pulimea vulcaneana freaca bulevardul. Minciuna continua !
#2 gogaie26.01.2015,  15:18:43
ile se stringe latul oare acum ce partid te mai salveaza?
#3 gicu26.01.2015,  18:56:15
A fost slab ca s-a sinucis si asta e adevarul iar faptul ca a lasat o agenda mai bine spunea personal la procurori si scapa cu mai putini ani de puscarie nu trebuia sa se sinucida. Sunt curios ce se intampla acum cu mafia din primaria Vulcan adica cu Ile, Merisanu, Peter, Fara, Candea,Danci fata lui Barbu cea mai proasta contabila care semna tot ca Monica Ridtzi ca sa nu mai vorbim faimoasa Aci care face cu Fara mismasurile cu firmele de casa carora le dadea informatiile ca sa castige licitatiile.
#4 vulcanean27.01.2015,  06:17:29
n-o sa se intample nimic,ce?pana acum s-a intamplat ceva?
#5 chivu28.01.2015,  11:47:52
ce rautati......lasati omul sa se odihneasca in pace......nu se poate judeca un om....noi nu putem....


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 7 ori 8  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Pe aceeasi tema
Surse demne de încredere dau drept chestiune de timp o nouă descindere de proporţii a organelor de cercetare penală &icir[..]
18.05.2015, 20:03   |    9 comentarii
Zeci de coroane şi buchete de flori au început, de miercuri seara, să se adune în curtea locuinţei din Coroeşti-Vu[..]
22.01.2015, 21:59   |    3 comentarii
Desigur, mai toţi sunt curioşi să afle ce scrie pe biletul şi în agenda lăsate în autoturismul său de către Nel[..]
21.01.2015, 21:05   |    2 comentarii
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227







Publicitate
Newsletter