05.02.2015,  20:01:45 | 7 comentarii | 1145 vizualizari
Dănuţ Buhăescu: / Uneori, când vrei să le faci bine altora, îţi faci rău ţie însuţi!
de Gheorghe OLTEANU
Primarul Uricaniului este categoric în privinţa situaţiei deloc plăcute în care se află confratele său din Lupeni. El crede că, vrând să le facă un bine lupenenilor şi iubitorilor muntelui, Cornel Resmeriţă şi-a făcut rău lui însuşi.
 
„Este posibil să fi fost
prea prins de ideile doamnei Elena Udrea, este de părere Dănuţ Buhăescu, şi asta doar în ambiţia lui de a face din Staţiunea Straja una de rang naţional, atractivă pentru iubitorii muntelui din toată ţara. Şi, aşa, lupenenii s-au ales cu o staţiune bine pusă la punct, iar primarul Cornel Resmeriţă cu ceea ce ştim cu toţii!”.
 
Numai cine nu munceşte
nu greşeşte, crede acelaşi Dănuţ Buhăescu. Primarul Uricaniului crede că o foarte mare vină o are specialis­tul din Primăria Lupeni care s-a ocupat cu achiziţiile: „Acesta trebuia să fie primul care să-l avertizeze pe primar în privinţa utilizării doar a procedeelor legale legate de lucrare. Eu nu-i doresc răul nimănui, dar, pe de altă parte, când vorbim de sume de bani aşa de mari, Justiţia este singura în măsură să-i găsească pe vinovaţi!”.


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (7 )

#1 gogu06.02.2015,  06:43:54
vrajeala turnatorul n a facut nimic pentru oameni decit pentru el si neamul lui i au placut argintii si puterea .
#2 sebi06.02.2015,  06:46:13
buha nu tine cu hotii acum e sansa sa curatati partidul de lichele si sint multe e sansa ta sa arati ca esti bun si corect .
#3 petru06.02.2015,  07:52:55
O parere corecta a domnului primar Buhaiescu. Cei care critica sa se inscrie intr-un partid si sa aiba o atitudine democratica la probeleme sociale ale municipilui Lupeni, sau individual daca au caracter rebel si drept.
#4 srajer06.02.2015,  07:58:07
In legatura cu Straja...e tocmai invers ce spune D-ul Primar Buhaescu ! ...din pacate...
#5 relu06.02.2015,  08:51:13
trebuie curatata valea de corupti si ile si ritzi si bobar,dragoi ,purcaru si altii isi merita soarta ne au jefuitsistematic.
#6 MISU06.02.2015,  09:19:59
LUPENENII NU S-AU ALES CU O STATIUNE BINE PUSA LA PUNCT CI DIN CONTRA LUPENENII PLATESC IMPOZITE MARI FIIND MUNICIPIU IAR BANII MERG IN AMENAJAREA STATIUNII CARE ADUCE PROFIT SMECHERILOR SI PARVENITILOR DIN LUPENI CARE NE PRIVESC PE NOI CEI NEVOIASI CU DISPRET. APROPO DE CE CABANIERII AU NUMAI EI ACCES CU MASINILE IN STRAJA SI NOI LUPENENII NU ?
#7 Daniel08.02.2015,  16:33:28
Care bine ca nu sunt locuri de munca in diverse domeni munca nu e platita programele de lucru mari iar cand te duci sa te angajezi ti-se spune ca esti din uricani si nu te angajeaza sau ca nu vezi bine etc.


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 8 ori 8  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Pe aceeasi tema

Miercuri dimineaţă, tânărul Dănuţ Mocanu, referent la Serviciul de Realizare a Programelor de Dezvoltare Europeană din Prim[..]

30.07.2015, 16:38   |    1 comentarii
 
De ceva vreme, în Uricani umblă zvonuri că Dănuţ Buhăescu şi Corneliu Braia au lăsat social-dem[..]
01.07.2015, 21:48   |    0 comentarii
Conform noilor reglementări, numărul asistenţilor personali nu poate fi limitat, astfel încât, odată luaţi î[..]
08.02.2015, 19:13   |    0 comentarii
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *








* * *
Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.4

Anunt GAL Cheile Sohodolului - prelungire MCS 7.2-15.04.2019

Anunt de selectie 7.4 simplificat 2019 - prelungire

Anunt de selectie MCS 7.2 simplificat prelungire mai 2019

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter