09.02.2015,  16:53:25 | 5 comentarii | 1109 vizualizari
COMUNICAT DE PRESĂ / „Premierul Victor Ponta salvează din nou Complexul Energetic Hunedoara”
de Ziarul Vaii Jiului
Premierul Victor Ponta s-a întâlnit la data de 9 februarie 2015 cu delegaţia Fondului Monetar Internaţional (FMI) ce a solicitat restructurări masive şi radicale la Complexul Energetic Hunedoara.
 
Prim-ministrul Guvernului României, Victor Ponta, a spus foarte clar că este de acord cu măsuri de eficientizare, dar nu va accepta măsuri prin care acest sector esenţial pentru siguranţa noastră energetică, pentru dezvoltarea economică şi socială a unor regiuni, să ducă pe termen mediu şi lung la dispari­ţia acestei industrii.
În mandatul premierului Victor Ponta, Complexul Energetic Hunedoara a fost sprijinit de mai multe ori, fie cu stingerea unor datorii pe care le avea faţă de Compania Naţională a Huilei, fie prin faptul că producţia i-a fost preluată cu prioritate în Sistemul Energetic Naţional, cu motivarea că această societate trebuie să asigure menţinerea nivelului de siguranţă a sistemului energetic naţional.
Având în vedere presiunile FMI asupra Guvernului României privind luarea unor măsuri radicale asupra Complexului Energetic Hunedoara, consider că nu putem să ne facem că nu vedem că vinovaţii pentru dezastrul la care a ajuns această societate sunt cei care astăzi conduc fie la nivel de conducere executivă, fie la nivel de consiliu de administraţie.
Pentru toate acestea, solicit cercetarea de urgenţă a acestor factori de decizie de către Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de către Direcţia Naţională Anticorupţie.
Abuzul în serviciu, cheltuirea cu inconşti­enţă a banului public şi favorizarea firmelor de casă şi a familiilor celor ce conduc CEH au devenit în fiecare zi o obişnuinţă a acestora.
Ca senator de Valea Jiului şi al judeţului Hunedoara, nu pot să asist pasiv cum nişte indivizi fără competenţă şi puşi pe căpătuială pot distruge o zonă atât de frumoasă şi să lase pe drumuri peste 7.000 de angajaţi şi familiile acestora.
Invit pe această cale toţi factorii responsabili ai judeţului Hunedoara să ne întâlnim pentru a avea un dialog care să aibă ca obiectiv salvarea Complexului Energetic Hunedoara.
Senator,
Haralambie VOCHIŢOIU


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (5 )

#1 Dorin09.02.2015,  22:21:08
Asta chiar ne crede prosti ! Ne salvează Ponta ?? Pai ce ne promitea Dragnea inainte de alegeri la Lupeni ca baga bani PSD in minerit si totul va fi bine , dar acum nu mai baga nimic si clar se închid singure fara investiții !! Ce nenorociți Voichitoiu si Ponta !
#2 Gogu Ologu09.02.2015,  23:50:53
Aşa Hari! Nu ne lăsa! Ai ieftinit apa. E timpul să scumpeşti cărbunele. Prin Andronache, Ponta a investit o sută de milioane de Euro în minerit. Am văzut cu toţii.
#3 mineru210.02.2015,  17:16:14
Comunicat din partea cui,catre cine?Aduceti domnule Vochitoiu DNA-ul la CEH si o sa vedeti ce o sa auzim,de cele 10 angajari de la Mina Lupeni in luna,decembrie facute de clanul Rezmerita cu sprijinul nemijlocit a lui Dragoi,stiti?Adica astia se inghesuie acum ca oile peste 600 de oameni pe 65 locuri si aia 10 au intrat asa pe ochii frumosi?Pai ce au avut aia 10 in comparatie cu astia 65?Va spun eu,SPAGA
#4 roua10.02.2015,  17:57:34
Vedeti,cum,procedeaza,grecii,adevarati,patrioti Noi,sintem,slugile lor si al,uniunii,europene. SCLAVI
#5 Alin11.02.2015,  14:13:51
Nu salveaza nimic,doar amana inevitabilul..


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 2 ori 3  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Pe aceeasi tema
Prezentă joi, într-o emisiune la un post naţional de televiziune, deputatul hunedorean liberal Carmen Hărău a făcut o s[..]
02.08.2015, 21:45   |    0 comentarii
Miercuri, într-o emisiune la B1TV, deputatul hunedorean Carmen Hărău a abordat, într-o manieră extrem de dură, pro[..]
09.07.2015, 17:30   |    0 comentarii
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *








* * *
Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.4

Anunt GAL Cheile Sohodolului - prelungire MCS 7.2-15.04.2019

Anunt de selectie 7.4 simplificat 2019 - prelungire

Anunt de selectie MCS 7.2 simplificat prelungire mai 2019

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter