10.02.2015,  19:16:49 | 4 comentarii | 2183 vizualizari
Fiindcă vrea ca membrii lui să primească hrană, / Sindicatul „Pro Lex” vrea ca norma alocată poliţiştilor locali să nu fie la cheremul primarilor
de Gheorghe OLTEANU
Deşi există hotărâre de consiliu în acest sens, poliţiştii locali vulcăneni se plâng că nu li s-a dat încă norma de hrană pe luna ianuarie.
 
Vine vorba
că se plâng, fiindcă, din câte se pare, niciunul nu ar fi dispus să-şi arate în mod deschis nemulţumirea. E de înţeles, aşa că îmi dau seama de ce, în asemenea situaţii, câte un astfel semnal de semnal este lăsat să răzbată până la urechile presei. Nu am putut să aflu exact, dar este posibil ca doar localii din Vulcan să se confrunte cu problema aceasta. Mi-a ajuns la urechi că norma de hrană au primit-o deja colegii lor din Petroşani, dar nu ştiu dacă şi cei din Petrila au intrat în posesia ei. La Uricani, din ce mi-a fost dat să aud, acum, în februarie, membrii consiliului local ar urma să ia în discuţie un proiect de hotărâre pe tema asta. 
 
Pe de altă parte,
la fel de posibil ca motivaţie pentru neînmânarea normei de hrană să fie poziţia pe care o are Sindicatul „Pro Lex” în această chestiune. Proiect care, se spune într-o notă a sindicatului poliţiştilor, „să fie argumentat juridic şi nediscriminatoriu faţă de alte categorii de angajaţi cărora li se aplică OG 26/1194”, fapt pentru care – se arată în aceeaşi notă – „Pro Lex va avea în vedere legislaţia specifică poliţiştilor, res­pectiv OMAI nr.310/2009”. Cert este că varianta de proiect de hotărâre propusă de Pro Lex este mult mai clară. Dacă cea a MDRAP expediază chestiunea în trei articole, celei aparţinând Sindicatului „Pro Lex”, care are şase articole, nu-i scapă niciun amănunt care, ulterior, ar putea duce la discuţii şi la interpretări. Explică modul în care se structurează norma de hrană în concordanţă cu nevoile nutritive ale personalului, spune clar că norma de hrană exprimată în alocaţie valorică se acordă poliţiştilor locali, lunar, în monedă naţională, valoarea ei financiară cuprinde şi valoarea pe taxa adăugată, nu se impozitează şi, ceea mie personal mi s-a părut foarte important, „Fondurile necesare plăţii normei de hrană se alocă de către Ministerul 
Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice pe baza comunicării transmise de către administraţiile publice locale”. Aspect prin care s-ar stopa orice abuz al primarilor prin invocarea atât de cunoscutului motiv nu sunt resurse financiare la bugetul local. 

Comentarii articol (4 )

#1 Curcubeul Vulcanului11.02.2015,  00:10:28
Uite la ei, ce frumoşi mai sunt! Statul îi îmbracă. Statul le dă leafă. Statul le dă hrană caldă, mai ceva ca la mineri. Şi ei freacă menta prin parc. Au dat trei amenzi într-un an de zile.
#2 gigi11.02.2015,  07:47:17
Nu are bani ILE de politisti dar face POZE la greu.ULTIMELE POZE SE VAD LA NOUL RESTAURANT :RUSTIC-LA TUGU:LA PETROSANI.ESTE NOUL OM DE CASA AL LUI ILE CEL CARE ESTE PONTAT ILEGAL SUBTERAN LA MINA PAROSENI DE SABIN DRAGHICI SI RELU ANGEL LA AERAJ.CHIAR NU VEDE ORGANELE STATULUI CE AFACERI FAC ASTIA IN VULCAN CU FAMIGLA LA TUGU?LA POLITISTI LE ZICE PA,PA.
#3 Colţatu Vasile11.02.2015,  09:25:22
Hrăneşte-i bine, Ile. Foarte curând unul dintre ei îţi va pune cătuşele. Dumnezeu nu-i maramureşean. Sufletul lui Neluţu Pantilimon le-a spu în ceruri de ce pute primăria ta
#4 cetatean12.02.2015,  10:06:39
Toate astea sunt "conform legii" ! Ramane sa si intensifice activitatea-politia locala- si sa se gandeasca la ziua cand vor da raportul la ceea ce a facut fiecare, pt ca ziua aia se apropie...


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 2 ori 9  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter