03.11.2011, 09:25:31 | 0 comentarii | 493 vizualizari
Revoltat pe bună dreptate
![]() Articole de acelasi autor
de Gheorghe OLTEANU
Domnul Daniel Halastauan este patronul service-ului auto din parcarea de lângă Stadionul “Central” din Vulcan. Ieri, joi, 8 iulie, pe la trei şi un sfert după amiază, a sunat revoltat la redacţie.
Ce-l deranjase pe om? Faptul că, fără să fi fost anunţat - nu doar el, ci şi administratorii altor magazine din zonă -, a constatat că nu are curent la atelier. Curent electric, normal, pentru că în privinţa ăluia de la uşi şi de la ferestre lăsate deschise nu se plânge.
Nu a fost vorba despre o întrerupere accidentală. Cum se mai întâmplă. Era una făcută chiar atunci. De către muncitorii care lucrau la schimbarea stâlpilor şi a conductorilor electrici în zona fostului complex comercial “Mercur” din Coroeşti. Oamenii se apucaseră de lucrare fără să fi anunţat sau să-i fi prevenit pe locuitorii acestui cartier şi pe cei care au magazine, atelier sau altele de genul acesta.
“Aşa ceva nu cred că e corect, s-a arătat foarte revoltat Daniel Halastauan. Eu ce fac cu clienţii care-mi vin acum? Îi trimit la plimbare? Cred că trebuia să fie găsite alte ore la care să se facă acest gen de lucrări. Mie unul, vă spun cinstit, nu-mi convine să-mi trimit clienţii la plimbare din cauza asta. Mie cine-mi plăteşte pierderile?” Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |