29.10.2011, 17:20:36 | 0 comentarii | 448 vizualizari
Cine este poliţistul Șorici şi cine-l pârleşte?
![]() Articole de acelasi autor
de Ziarul Vaii Jiului
Am dedus din ediţia de vineri a unui cotidian local că ar exista în Valea Jiului un poliţist căruia i se spune Șorici. Care Șorici ar fi un luptător împotriva sistemului şi nu s-ar lăsa “umilit de propriii şefi în faţa celor certaţi cu legea”. Nu ştim cu exactitate, deşi bănuim, cine-i acest Șorici. Și nici dacă porecla i se trage sau nu de la obrazul prea gros. Dacă ar fi să încercăm a afla adevărul prin eliminare, am dori să vă spunem că bănuim că Șorici nu este Ilie-Titel Brăgaru. Nu credem că dumnealui ar fi în stare ca, abia cerneala uscată pe un document (hai să zicem, de exemplu doar, că-i vorba de o Rezoluţie de neîncepere a urmării penale, dată de Parchetul de pe lângă Tribunalul"Hunedoara), să-l livreze în regim de urgenţă la ziar. Chiar nu credem că dumnealui ar fi în stare să se dea umilit de şefii de la Deva şi de întregul sistem şi, culmea, să insufle starea asta chiar şi redactorilor unui cotidian local. Chiar nu credem că Brăgaru e Șorici şi, prin articolul de vineri, a plătit o poliţă unui om de afaceri din Petroşani, comisarului şef Dumitru şi prim-procurorului Paştiu. Chiar nu credem că Brăgaru e Șorici şi scamator în acelaşi timp şi a făcut el o magie ca un document aflat sub incidenţa Legii 677/2001 să ajungă la ziar chiar mai repede decât la persoana cercetată. Chiar nu credem că porecla asta de sezon (rămasă, probabil, de la Ignat) e a lui Ilie-Titel Brăgaru. Dumnealui chiar nu este “umilit de propriii şefi în faţa celor certaţi cu legea”. Cei certaţi cu legea, să zicem ăia care au fentat statul neachitând la timp taxe şi impozite de sute şi sute de miliarde de lei, au fost chiar protejaţi de Brăgaru. Căci Brăgaru, deci nu Șorici, nu i-a întrebat vreodată de ce ţepuiesc statul care-i dă lui salariu baban şi ocazia să devină unul dintre cei mai bogaţi oameni din Valea Jiului (vilă în parc, trei apartamente, două Mercedes-uri în garaj, spaţii comerciale şi trei carduri). Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |