30.04.2010,  16:11:06 | 0 comentarii | 327 vizualizari
Spectacol pe două roţi
de Loredana JUGLEA
Campionii europeni de enduro vin să lupte cu Munţii Poiana Ruscăi. Încurajaţi de succesul din 2009 (competiţie caracterizată ca una dintre cele mai bune din ţară), membrii Clubului Moto Haita Deva anunţă organizarea celei de-a doua ediţii a „Enduro Panorama” care se desfăşoară în perioada 30 aprilie - 2 mai 2010. Enduriştii se pot înscrie la cele două clase A şi B („profi” şi „hobby”) iar, atât startul, cât şi finish-ul etapelor zilnice vor avea loc în localitatea Ghelari, la 35 de kilometri de oraşul Deva. Tabăra de bază este la Pensiunea Panorama din localitate. 
Concursul debutează vineri, 30 aprilie, la ora 17:30, cu prologul – un circuit de enduro de circa 5 kilometri. Organizatorii dau startul din apropierea monumentului din Ghelari situat pe drumul principal din localitate. După start, motocicliştilor li s-a pregătit o coborâre abruptă către o clădire dezafectată după care riderii vor intra într-o pădure unde îi aşteaptă văgăuni, pâraie şi drumuri forestiere. La final, pe ultimii 200 de metri, organizatorii au aranjat mai multe obstacole naturale din buşteni şi stânci.
A doua zi de concurs, enduriştii vor avea în faţă peste 100 de kilometri de traseu în zona Florese - Lunca Cernii, cu porţiuni extrem de solicitante pentru participanţi şi motoare. Spectatorii pot urmări una dintre specialele de pe Valea Florese chiar de pe drumul de acces din zonă, loc unde riderilor li s-au pregătit mai multe urcări şi coborâri pe versanţi ai muntelui situaţi faţă în faţă. 
În cea de-a treia zi, „oferta” organizatorilor sunt 55 de kilometri în zona Runcu-Govăjdie, un traseu cu multe speciale. Spectatorii sunt aşteptaţi pe drumul de acces către localitatea Runcu, unde, pe partea stângă, riderii fac o coborâre spectaculoasă peste stânci sau, în satul Runcu, la punctul de alimentare, loc de unde pot vedea o altă specială: o urcare extremă pe bolovăniş. 
Până acum au confirmat prezenţa peste 110 rideri din Ungaria, Germania, Austria, Italia, Franţa şi Anglia, plus mulţi endurişti români. La concurs, sunt înscrişi Dani Oţil, vedeta Antenei 1, francezii Greg Eyries (între primii 10 în Campionatul Mondial de Enduro, în prezent, instructor de enduro) şi Patrick Boissy (unul dintre cei mai experimentaţi endurişti), Katay Peter (campionul naţional al Ungariei), germanul Kronpas Manuel (locul 6, clasa experţi, RedBull Romaniacs), austriacul Nesuta Peter (locul doi, clasa hobby, Romaniacs 2009), Ioan Tara (organizator al celebrului Romaniacs, „omul cu traseul”, şi locul doi în Campionatul Est-european de Enduro), Romeo Dunca (participant Paris - Dakar) şi fiul său de 15 ani. Alături de motociclişti îşi vor încerca măiestria şi două reprezentante ale sexului frumos: Daniela Pexa din Austria şi românca Diana Bădău.
În concurs, se pot înscrie doar piloţii care au licenţă de concurs emisă sau acceptată de Federaţia Română de Motociclism (se poate elibera şi la faţa locului), cu motociclete adaptate pentru teren accidentat şi cu echipamentul de protecţie necesar. Terenul de concurs este marcat cu bandă, iar fiecare participant va primi o hartă a zonei şi numerele de contact în caz de urgenţă. Concurenţii care, până în ziua competiţiei inclusiv, nu au împlinit 18 ani, vor putea fi înscrişi doar cu acordul de participare la competiţie dat în faţa notarului de către ambii părinţi în original. Sunt admise la start orice motociclete de enduro sau de motocross, în doi sau patru timpi, cu unul sau doi cilindri, care au fost acceptate la verificarea tehnică. Organizatorii nu vor accepta la start motociclete cu defecţiuni tehnice majore sau orice alte modificări care ar putea pune în pericol securitatea concurenţilor sau a spectatorilor. Parcul moto va fi păzit non-stop pentru evitarea unor situaţii nedorite.
Premiile „Enduro Panorama 2010” însumează 3.000 de euro în bani şi echipamente. Pentru informaţii suplimentare, puteţi apela la unul dintre organizatori, Paul Grecu, la numărul de telefon 0722 65 97 99 sau accesa site-ul Clubului Haita, pe www.motoclubhaita.ro. Ziariştii pot filma şi fotografia pe traseu doar dacă au legitimaţiile de presă asupra lor. Organizatorii roagă publicul să păstreze distanţa necesară evitării oricărui accident.

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 3 ori 8  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter