19.02.2015,  19:23:25 | 4 comentarii | 2598 vizualizari
Primăria Petroşani / Preocupată de siguranţa cetăţenilor
Articole de acelasi autor
de Corneliu BRAN
După o perioadă de acomodare cu noua funcţie, noul viceprimar pare decis să-şi intre în atribuţiile ce-i revin fişei postului. Printre acestea este şi poliţia locală. Şi pentru că dorim să le arătăm petroşenenilor cum va arăta acest serviciu din cadrul Primăriei municipiului Petroşani sub „voievodatul” lui Florin Nicolae, om care are în spate zeci de ani de funcţii de conducere în cadrul poliţiei naţionale, am purtat o discuţie cu noul viceprimar pe această temă.
 
Rostul poliţiei locale
Încă de la începutul discuţiei, fostul comandant al poliţiei municipiului a ţinut să ne spună ce reprezintă, în gândirea sa, poliţia locală: „Poliţia locală este, după părerea mea, un punct principal în ceea ce priveşte asigurarea şi menţinerea ordinii şi liniştii publice, a securităţii persoanelor din comunitatea locală şi a bunurilor acestora, precum şi a pazei şi supravegherii obiectivelor de interes public şi privat de pe raza unei localităţi, dar şi a perimetrelor din imediata apropiere a unităţilor de învăţământ. Totodată, poliţia locală are rolul de a răspunde cu promptitudine sesizărilor şi problemelor puse de cetăţeni, cu privire la diferite aspecte întâlnite în viaţa comunităţii locale”. 
Nicolae Florin ne-a spus şi ce a găsit la preluarea funcţiei la Poliţia Locală Petroşani: „Când am preluat funcţia şi atribuţiile de serviciu, am găsit un serviciu de poliţie locală destul de bine pus la punct organizatoric, cu un personal calificat şi triat datorită cursurilor de perfecţionare efectuate în ultimii ani şi cu o anumită dotare care să le permită angajaţilor să-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu ce le revin. Fireşte că mai sunt şi lucruri de pus la punct, dar, repet, în general lucrurile la poliţia locală stau destul de bine, ţinând cont şi de numărul destul de mic de poliţişti locali aflaţi în organigramă”.
 
Unde-ar mai fi de lucru
L-am întrebat pe viceprimarul Petroşaniului care ar fi lucrurile de pus la punct.
„În urma discuţiilor pe care le-am avut, de la instalarea în funcţie şi până acum, cu conducerea Poliţiei Locale Petroşani, precum şi cu o parte din angajaţii acesteia, am considerat împreună că putem îmbunătăţi puţin rezultatele obţinute până acum, prin luarea a mai multor măsuri. De exemplu, vă pot spune că am stabilit împreună că trebuie pe viitor o şi mai bună pregătire profesională teoretică, prin cunoaşterea de către toţi poliţiştii locali a tuturor actelor normative existente sau care apar între timp şi a legislaţiei în vigoare privitoare la domeniul dumnealor de activitate. De asemenea, este necesar, din cauza schimbărilor de conjunctură, o prezenţă mai activă a patrulelor de ordine şi linişte publică pe străzi, chiar şi în zone mai greu accesibile sau depărtate, dar şi a patrulelor rutiere. O altă măsură care vine din conjunctura creată este aceea luată în privinţa parcărilor aiurea. În acest sens am discutat cu dumnealor că nu mai doresc, aşa cum nu-şi doreşte nici Executivul, şi nici marea majoritate a cetăţenilor noştri, să mai vedem maşini parcate pe trotuarele recent reabilitate, sau pe spaţii verzi. În calitate de consilier local ştiu că există un HCL, iniţiat de domnul primar Tiberiu Iacob-Ridzi şi aprobat în unanimitate de Consiliul Local Petroşani, care stipulează clar ce amenzi pot fi date în toate situaţiile. Mi-aş dori, şi le-am spus şi dumnealor, să văd din acest punct de vedere poliţia locală mult mai activă, pentru că fenomenul privind astfel de parcări a atins limite destul de mari, destul de deranjante faţă de cetăţenii oneşti, care găsesc întotdeauna locuri de parcare şi nu se plâng că nu au unde să parcheze, chiar şi atunci când au; fireşte că nu toată lumea poate parca în buza scării unde locuieşte, sau a magazinului unde face cumpărături, dar la vreo 20-30 de metri sau chiar 50 de metri, dacă se doreşte, se găseşte un loc de parcare.
Împreună cu poliţia locală vom acţiona din acest moment mai activ şi pe timpul nopţii, dar şi ziua când va fi cazul, în zonele şi locurile propice săvârşirii de contravenţii şi infracţiuni. Şi aici mă refer la cartierele mărginaşe, la locurile aglomerate, la parcuri şi alte locuri publice, inclusiv din zonele centrale unde ziua există o aglomerare mai mare decât în alte locuri.
Pe de altă parte, aşa cum a zis şi domnul primar, nu putem uita nici de capitolul siguranţei elevilor, iar în acest sens din 2015 vă promit o desfăşurare mai intensă ca şi până acum a activităţii de supraveghere a perimetrelor şcolare sau din imediata apropiere a unităţilor de învăţământ. Elevii din aceste şcoli sunt, în fond, copiii noştri, care reprezintă viitorul nostru, de aceea trebuie să avem grijă de ei şi de dascălii lor. Împreună cu Executivul şi conducerea poliţiei locale ne gândim şi la un plan de identificare a celor care-şi expun spre vânzare, pe domeniul public, autovehiculele personale, în sensul că dorim să luăm măsuri rapide, eficiente şi concrete. Le veţi afla la timpul lor… De asemenea, pentru că a devenit o problemă destul de enervantă pentru cetăţenii din municipiu, avem prevăzut să întocmim şi un plan de acţiune privind depistarea prin pieţe şi târguri a celor care desfăşoară activităţi comerciale ilicite, inclusiv a comercianţilor din pieţe care se declară producători dar de fapt nu deţin un certificat de producător. Tot aici, în acest plan de acţiune ne vom referi şi la cei care tulbură ordinea şi liniştea publică din pieţe, sâcâind cumpărătorii sau cetăţenii oneşti prin acţiunile lor provocatoare. Ştie, cred, toată lumea de ce vorbesc şi eu le transmit de-acum acestor oameni: destul, nu se mai poate aşa!”, ne-a declarat viceprimarul Florin Nicolae.
 
Maşină pentru patrulare
Din punct de vedere al dotării poliţiştilor locali şi a serviciului de poliţie locală, Florin Nicolae a precizat că lucrurile nu stau prost, dar pe viitor ar mai fi nevoie de o maşină: „Ne gândim ca pentru anul bugetar 2016 să dotăm poliţia locală cu încă un autoturism, necesar pentru activitatea de patrulare, cât şi pentru acţiunile de intervenţie rapidă care au loc la evenimentele nedorite. În momentul de faţă există mijloace de deplasare, dar din discuţiile purtate cu cei din poliţia locală am înţeles că mai ar fi necesară o maşină, având în vedere că Petroşaniul are o suprafaţă destul de întinsă, care cuprinde şi câteva sate aparţinătoare. La anul să sperăm că şi acest lucru se va rezolva, bugetul de anul acesta nepermiţându-ne să achiziţionăm o astfel de maşină de patrulare sau de intervenţie rapidă”.
 
Banii pentru hrană
L-am întrebat pe viceprimar cum vede problema sumelor de bani pentru norma de hrană a poliţiştilor locali. O problemă care era cât pe ce să se rezolve.
„Am văzut şi eu ce s-a întâmplat şi, într-adevăr, este o problemă rămasă deocamdată în aer, ţinând cont şi de salariile mici pe care poliţiştii locali le au. Dar consider că totuşi această problemă va fi rezolvată destul de repede. Practic, se aşteaptă normele metodologice de calcul a normei de hrană. Sunt convins că ele vor apărea, să sperăm la sumele propuse, iar această problemă se va stinge atunci”, ne-a răspuns Nicolae Florin.
 
Câteva concluzii
Concluzia discuţiei cu actualul viceprimar este că fiecare angajat al poliţiei locale, de oriunde ar fi el din ţară, trebuie să ştie că este în slujba cetăţeanului şi nu invers, aşa cum câteodată, din păcate, mai cred unii sau alţii dintre ei. De asemenea, am înţeles şi faptul că, la fel ca şi oriunde, şi în poliţia locală de la Petroşani este loc de mai bine. Să sperăm că actualul viceprimar, în baza atribuţiilor ce îi revin raportat la acest serviciu din primărie, dar şi datorită experienţei pe care o are în poliţie, va putea să îmbunătăţească activitatea poliţiştilor locali. Ar fi doar în folosul comunităţii din municipiul de pe malul Jiului de Est şi nimic altceva.


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (4 )

#1 vasca19.02.2015,  21:08:40
mamaaa, cine vvorbeste de siguranta, libidinosul asta. du-te ba ligaule in oltenia si rontaieti pensia de 80 de milioane si lasa locul oamenilor competenti.nu esti nici viceprimar nici politist ci militiaan.huuuoo ! ce dreac de merite ai tu in afar ca ai mârlit toate gestionarele din comert ?
#2 kemal20.02.2015,  07:20:41
Dl.Florin poate odata politia locala vede cum sunt respectate indicatoarele de la intrarea in Spitalul de Urgenta,merge omul pe mijlocul drumului deoarece trotuarul este blocat de masini.Se poate repara bucata de drum din interiorul Spitalului din zona punctului termic?


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 6 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Pe aceeasi tema
În urma unui control naţional al Autorităţii Electorale Permanente, din judeţul Hunedoara doar Primăria Petroşani a fo[..]
03.09.2014, 19:55   |    0 comentarii
Aşa cum se ştie, ziua de 1 octombrie este dedicată de către ONU sărbătoririi persoanelor vârstnice.31.08.2014, 20:29   |    0 comentarii
Pentru că suntem la mijloc de an încep să apară şi bilanţurile anumitor compartimente sau servicii din cadrul primării[..]
19.06.2014, 20:40   |    8 comentarii
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.2

Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.4

Anunt GAL Cheile Sohodolului - prelungire MCS 7.2-15.04.2019

Anunt de selectie 7.4 simplificat 2019 - prelungire

Anunt de selectie MCS 7.2 simplificat prelungire mai 2019

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter