Misterul dispariţiei, acum aproape douăzeci de ani, a unei foste angajate a Preparaţiei Coroeşti din Vulcan nu a fost elucidat nici în urma ultimei descinderi a Procuraturii şi Poliţiei la un garaj din apropierea uzinei de preparare a cărbunelui.

 

Mi-am făcut cruce

când am auzit de la unii că, la nu mai ştiu ce posturi de radio, dar şi la cele de televiziune, s-ar fi spus că s-ar fi săpat în planşeul de beton şi că ar fi fost scoase fragmente de oase care e posibil să-i fi aparţinut dispărutei. În primul rând că nu s-a săpat nimic. Nu a fost spart niciun milimetru de beton. Pentru asta ar fi fost nevoie de un pichamer, de aer comprimat, de vreo doi muncitori vânjoşi şi pricepuţi la treaba asta. Plus că, într-o asemenea situaţie, uşile garajului nu ar fi fost închise.

 

Criminaliştii,

aşa cum am scris după trei ceasuri şi jumătate petrecute în afara perimetrului marcat de poliţie, au luat cu ei, în plicuri, mostre din perete pe care s-ar fi aflat urme de sânge. Asta e cert, fiindcă am aflat ulterior din surse bine informate. Dar ce fel de sânge, uman sau de origine animală, asta nu pot să ştiu. Şi încă un amănunt. Şi la radio, şi la Tv, şi în câteva ziare se tot spunea de proprietarul garajului. Or, persoana care deţine acum garajul nu are nici cea mai mică legătură cu întâmplarea nefericită de acum aproape două decenii. Proprietarul actual l-a cumpărat de la fostul maistru preparator cu care dispăruta ar fi trăit o idilă.