04.11.2011,  09:50:45 | 0 comentarii | 572 vizualizari
Dorel Șchiopu l-a atacat din nou pe primarul municipiului Vulcan: / „Ile s-a răzbunat de fapt pe copii, nu pe mine”!
de Corneliu BRAN

Dorel Șchiopu, consilierul local vulcănean şi liderul PRM - filiala Vulcan, a continuat războiul cu primarul vulcănean Gheorghe Ile şi la confer inţa de presă organizată la Petroşani de Partidul România Mare ieri, 14 iulie 2009.

De data aceasta peremistul vulcănean Șchiopu l-a acuzat pe primar de rea-voinţă în ceea ce priveşte nepremierea unor copii care activează, cu rezultate remarcabile pe plan judeţean şi naţional, în anumite secţii din cadrul Clubului Elevilor şi Copiilor din Vulcan. Este vorba de următorii copii. Care, după cum susţine liderul peremist vulcănean, au fost omişi cu bună ştiinţă de lista întocmită chiar de primarul Gheorghe Ile şi apropiaţii săi: Naomi Bălăiţă, Mădălina Burcin, Georgiana Negrea, Teodora Preda, Morena Dragomir, Sorana Rădescu, Adriana Olaru, Răzvan Negrea şi şahista Teodora Berinţan. De semenea, trei profesori/antrenori au fost omişi de primar, după cum susţine Dorel Șchiopu: Adriana Popa, Teodosie Cuciuc şi Cosmin-Iosif Kiss.

Discriminarea, după opinia peremistului Șchiopu, a constat în faptul că primarul s-a încăpăţânat să nu-i premieze pe aceşti copii şi antrenori sau profesori, doar pentru simplul fapt că aceştia au fost propuşi de un reprezentant al unui partid pe care „naţionalistul” Ile – aşa cum îi place primarului să se autointituleze, nu îl suportă! 

 

„Toţi copiii propuşi de mine, pe baza rezultatelor care îi recomandau să fie premiaţi, au fost lăsaţi pe dinafară”!

„Referitor la Nedeia Vulcăneană, aveţi câteva adrese ale mele către comisia de organizare a nedeii respective. Ce este foarte important de reţinut de-acolo este faptul că propunerile mele, nominale, de completare a listei elevilor sau copiilor care sunt premiaţi cu ocazia acestui eveniment cultural artistic al Vulcanului, au fost complet ignorate! Am propus ca acei copii de la Clubul Elevilor şi Copiilor care s-au evidenţiat – şi aveţi în material şi forma în care s-au evidenţiat, la nivel judeţean şi naţional – să fie incluşi în lista cu ceilalţi copii din Vulcan, care s-au evidenţiat cu alte ocazii. Avem de exemplu pe membra secţiei de şah, Teodora Berinţan, pe care am propus-o de asemenea să fie premiată, la fel ca şi pe ceilalţi copii de la secţia de şah,  propunere care n-a fost luată în seamă. Este strigător la cer cum tocmai aceşti copii propuşi de mine nu au fost premiaţi, iar ceilalţi au fost premiaţi cu 100 de lei, 75 de lei şi 50 de lei!”, a declarat Dorel Șchiopu.

 

„Primarul caută scuze… Dar se poate oare uita acum în ochii copiilor nedreptăţiţi?”

Dorel Șchiopu susţine că orice scuze spuse de primar nu stau în picioare, dând de înţeles şi faptul că deşi Gheorghe Ile îl face „mincinos şi ne­simţit” prin presă, tocmai invers ar fi realitatea:

„Ca o scuză că propunerea mea a fost făcută doar joi, înainte de nedeie, aceasta nu ţine, deoarece karatiştii, care au fost şi ei premiaţi, şi-au rezolvat problema după sesizarea mea de joi! Deci acest motiv nu există!

Mă leg de chestia cu şahul şi fac legătura cu afirmaţia domnului Gheorghe Ile, care mă acuză într-un articol de presă că mint cu neruşinare şi cu nesimţire, atunci când spun că avem probleme serioase să susţinem secţia de şah. Am dat exemplul fetei acesteia, care este vicecampioană naţională la şah rapid-juniori şi locul III la şah, la concursul de dezlegări şahiste, deoarece fata respectivă a plecat prin transfer la Clubul Sportiv Municipal Bucureşti… Oare de bine ce-i era? Iar domnul primar spune că eu mint când spun că nu avem bani! Vă spun că a participat la acel campionat naţional de juniori pe banii ei! Deşi referatul fusese depus înainte cu o lună şi jumătate de concurs. I-am rugat atunci şi pe domnul primar şi pe domnul Nica să insiste asupra acelei probleme, pentru că era vorba totuşi de un campionat naţional… Dar „nu s-a putut”… Iar fata s-a dus acolo singură, pe banii ei! Aveam atunci şansa să luăm chiar o medalie de aur, dacă o ajutam… Iar domnul primar spune că tot eu mint cu nesimţire… Oare?”, a încheiat acest subiect Dorel Șchiopu.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 4 ori 3  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter