08.03.2015,  20:21:25 | 0 comentarii | 816 vizualizari
De astăzi respiră parţial uşuraţi / Moloţ&Co liberi sub… control judiciar
de Mihaela PETROŞAN
Conform unei decizii definitive a Curţii de Apel Alba-Iulia, „grupul Moloţ”, anchetat într-un dosar de corupţie, a intrat sub control judiciar, scăpând de arestul la domiciliu.
 
Aşadar, Curtea de Apel Alba-Iulia a decis vineri, 6 martie 2015, să admită contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) – DNA – Serviciul Teritorial Alba-Iulia împotriva încheierii penale nr. 30/ 3.03.2015 pronunţată de Tribunalul Alba, dar a desfiinţat încheierea penală atacată numai sub aspectul sferei obligaţiilor impuse inculpaţilor.
Astfel, Mircea Ioan Moloţ, Tiberiu Balint, Emanoil Milică Pup şi Vasile Axinte vor fi cercetaţi în continuare sub control judiciar, fiind însă liberi să părăsească domiciliul.
Cu toate acestea, magistraţii Curţii de Apel Alba-Iulia au decis că Mircea Ioan Moloţ şi ceilalţi din „grup” nu vor putea să îşi exercite profesia şi funcţiile care sunt legate de faptele încriminate. Mai exact Moloţ şi Balint nu pot reveni la Consiliul Judeţean Hunedoara, faptele pentru care este cercetat viceprimarul suspendat al comunei Vorţa, Emanoil Milică Pup, au legătură cu fosta sa poziţie de administrator al firmei Trans Construct Import Export SRL, iar Vasile Axinte nu poate să-şi exercite profesia şi nici activitatea în exercitarea căreia a săvârşit faptele pentru care este cercetat, aceea de administrator al societăţilor Viva Construct SRL şi Euro Cons Expert SRL.
Pentru Robertto Patrick Venter, administrator al SC Vivanty Industries SRL Şoimuş, cercetat în acelaşi dosar, instanţa a dat cu câteva zile înainte o decizie definitivă prin care a fost dispus controlul judiciar. 
De amintit că „grupul Moloţ” se afla în arest preventiv la domiciliu din data de 9 decembrie 2014. Acest „grup” este cercetat într-un dosar unde apar infracţiuni de spălare de bani, luare de mită şi fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.
Decizia Curţii de Apel Alba-Iulia intră în vigoare astăzi, 9 martie 2015, şi este valabilă 60 de zile.
 
 
Soluţia pe scurt a Curţii de Apel Alba: 
„Dispune: Admite contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă ÎCCJ – DNA - ST Alba – Iulia împotriva încheierii penale nr.30/ 03.03.2015 pronunţată de Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Alba în dosar penal nr.811/107/2015. Desfiinţează încheierea penală atacată numai sub aspectul sferei obligaţiilor impuse inculpaţilor: P.E.M, B.T.I. şi A.V. şi omis a fi impuse inculpatului M.I.M. prin prisma dispoziţiilor art. 215 al.2 lit.e C.pr.pen. şi procedând la rejudecare în aceste limite: I. În baza art. 215 al. 2 lit. e C.pr.pen. impune inculpatului M.I.M. să nu exercite profesia şi nici activitatea în exercitarea căreia a săvârşit faptele. II. În baza art. 215 al. 2 lit. e C.pr.pen. impune inculpatului P.E.M. să nu exercite profesia şi nici activitatea în exercitarea căreia a săvârşit faptele (aceea de administrator al unei societăţi comerciale). III. În baza art. 215 al. 2 lit. e C.pr.pen. impune inculpatului B.T.I. să nu exercite profesia şi nici activitatea în exercitarea căreia a săvârşit faptele. IV. În baza art. 215 al. 2 lit. e C.pr.pen. impune inculpatului A.V. să nu exercite profesia şi nici activitatea în exercitarea căreia a săvârşit faptele (aceea de administrator al unei societăţi comerciale). Menţine celelalte dispoziţii ale încheierii penale atacate. În baza art. 275 al. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare în contestaţie rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu din 06.03.2015”. 


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 6 ori 2  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Pe aceeasi tema
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara, Mircea Ioan Moloţ, a fost luat ieri de mascaţi şi dus la DNA pentru audieri. Do[..]
03.12.2014, 21:03   |    18 comentarii
Ne aşteptam ca, la conferinţa de presă de ieri, dl. profesor Mircea Ioan Moloţ, preşedintele Consiliu­lui Judeţean Huned[..]
27.08.2014, 19:59   |    3 comentarii
Instanţa de trei judecători ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care trebuia să dea sentinţa definitivă în dosarul M[..]
24.06.2014, 21:10   |    0 comentarii
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *

* * *










* * *
Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.2

Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.4

Anunt GAL Cheile Sohodolului - prelungire MCS 7.2-15.04.2019

Anunt de selectie 7.4 simplificat 2019 - prelungire

Anunt de selectie MCS 7.2 simplificat prelungire mai 2019

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter