19.03.2015,  22:16:43 | 6 comentarii | 3166 vizualizari
Din volumul în lucru „Vizite domneşti şi tovărăşeşti în Valea Jiului”: / Câteva vizite ale lui Gheorghe Gheorghiu-Dej în Valea Jiului
de Marian BOBOC
• La 18 martie s-au împlinit 50 de ani de la moartea sinistrului dictator
După ce, pentru prima dată în istoriografia locală, am antologat vizitele întreprinse de membrii Casei Regale a României în epoca interbelică în Valea Jiului, am început a trece în revistă vizitele dregătorilor epocilor capitaliste şi comuniste pe malurile Jiului de Est şi de Vest. Cum ieri, 18 martie, s-au împlinit 50 de ani de la moartea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, vă ofer câteva file din volumul aflat în lucru, cu titlul provizoriu „Vizite domneşti şi tovărăşeşti în Valea Jiului”, din capitolul dedicat chiar „descălecărilor” tovarăşului Gheorghiu-Dej în Valea Jiului. (Marian BOBOC)
 
 
Un „şahist” cinic al istoriei
Din 18 martie şi până când va fi îngropat în 24 martie 1965, tovarăşul Gheorghiu-Dej este jelit în presă pe plantaţii întregi de quadraţi. Nu face excepţie de la regulă nici „Steagul Roşu”, oficiosul Comitetului orăşenesc PMR Petroşani şi al Sfatului popular orăşenesc. Pensionarul Iosif Cotoţ, membru al PCR în ilegalitate, rememorează, nu ştim cât de veridic, câteva întâlniri din puşcării şi libertate cu acela la catafalcul căruia clasa muncitoare făcea acum coadă: „(…) Înainte de 23 August 1944 l-am cunoscut pe tovarăşul Gheorghiu-Dej în închisorile Caransebeş, Văcăreşti şi în lagărul de la Târgu-Jiu. (…) Nu voi uita niciodată clipele când, în lagărul de la Tg. Jiu, animaţi de dorinţa de a-i face o bucurie, am dăruit tovarăşului Gheorghiu-Dej un şah, cu piese din os la care lucrasem mai mulţi tovarăşi. M-a luat de braţ şi ne-am plimbat mai bine de două ore. (…) Îmi este, de asemenea vie în minte  întâlnirea cu tovarăşul Gheorghe Gheorghiu-Dej în toamna anului 1944,  când ne-a chemat la muncă şi luptă pentru a transforma acea Vale a plângerii într-o Vale a bucuriei şi fericii. Astăzi, cuvintele lui au devenit o realitate vie. Valea Jiului apare astăzi înfloritoare, aşa cum o întrevedeam în cuvintele tovarăşului Gheorghiu-Dej în toamna anului 1944, precum şi cu prilejul consfătuirii pe ţară a muncitorilor mineri din 1952 ţinută aici, la Petroşani”.
Referitor la şahul pe care l-a primit cadou de la tovarăşii săi în lagărul de la Tg. Jiu, putem face observaţia că Gheorghiu-Dej a avut ştiinţa (uneori malefică) de a muta „piesele” politichiei roşii în cei 20 de ani cât s-a aflat în primele rânduri ale comuniştilor români.
 
Noiembrie 1944
Prima vizită a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej
Ministrul comunicaţiilor Gheorghe Gheorghiu-Dej întreprinde la 24 noiembrie 1944, însoţit de alţi tovarăşi, o vizită în Valea Jiului. Cu siguranţă, aceasta este prima vizită ca ministru în Valea Jiului a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, sau, poate, chiar prima descindere în mediul minier a viitorului conducător comunist. Cu acest prilej are loc, la Casinoul Muncitoresc din Colonia de Jos a Petroşaniului, o şedinţă în care, întrucât CFR-ul era principalul beneficiar al minelor, ministrul Dej încearcă să găsească soluţii la problemele ridicate de reprezentanţii minerilor. Prima ediţie a publicaţiei Zori Noi imortalizează această vizită ministerială istorică în articolul „Tov. Gheorghiu-Dej pe Valea Jiului/ Minerii vor să contribuie la mărirea efortului de război”. 
 
„În ziua de 24 Noembrie
tov. ministru Gheorghiu-Dej într’o călătorie de inspecţie a vizitat  Petroşenii, pentru a lua contact cu muncitorii mineri în vederea colaborării tuturor forţelor pro­ductive ale minelor de cărbuni din Valea Jiului, pentru mărirea producţiei şi in­tensificarea efortului de războiu. La con­sfătuirea care a avut în sala Casinoului Muncitoresc din Petroşeni, au luat parte înafara tov. ministru Gheorghiu-Dej, tov. Moghioroş din partea Partidului Comunist, tov. Sencovici şi Brăifăleanu din partea Sindicatelor Unite Muncitoreşti din Bucureşti, tov. Liuba din partea femeilor organizate în Sindicate şi reprezentanţii diferitelor organizaţii sindicale din Valea Jiului, precum şi Dir. Braha din partea Soc. Petroşeni.
Tov. Moghioroş deschide şedinţa şi arată că tov. Min. Gheorghiu-Dej a venit în mijlocul muncitorilor din Valea Jiului pentru a vedea care este situaţia producţiei de cărbuni şi metodele de îndreptare a producţiei. Cere să i se dea tot concursul din partea muncitorilor. D-lui aşteaptă propunerile muncitorilor.
 
Motivul lipsei de cărbuni 
Tov. Min. Gheorghiu-Dej arată că interese cu totul speciale l-au adus în Valea Jiului, şi anume necesitatea găsirii mijloacelor de ridicare a producţiei de cărbuni. Fără combustibilul necesar pentru CFR există ameninţarea încetării comunicaţiilor. Care este motivul lipsei de cărbuni? Pe de o parte proastele condiţii de transport. Acestea în curând se vor remedia. Pe de altă parte producţia a scăzut din cauza lipsei mânii de lucru. Găseşte necesar ca să se analizeze toată problema în amănunt, împreună cu bărbaţii de încredere a muncitorimii din Valea Jiului, pentru a găsi o modalitate de ridicare a producţiei. Muncitorii sunt acei cari sunt în primul rând interesaţi de ridicarea producţiei de cărbuni. Pentru aceasta a făcut apel la muncitori şi la inginerii specialişti, pentru a ne da sfaturi utile.
Cere ca fiecare să facă o descriere cât mai amănunţită a felului cum se scoate cărbunele. În colaborare cu toţi, trebue să găsim mijlocul de remediere.
Fiecare să spună totul deschis, toate problemele producţiei, a aprovizionării, a epuraţiei, care toate sunt elemente strâns legate între ele.
Directorul Braha reflectă la cele de mai sus, spunând:
Avem lipsă de 2.000 de lucrători la lucrările de prezent deschise. Dacă se va găsi oameni la suprafaţă, care ar fi capabili a lucra şi în mine, vor trece imediat la lucru.
 
8 ore de muncă sunt suficiente pentru 10 tone de om
Tov. Mihai Povstanschi din Bucureşti arată că ţara are nevoie de cărbuni. Dar problema nu se poate pune pe mărirea orelor de lucru, astfel problema nu poate fi rezolvată. Trebuie îndeplinite anumite condiţiuni.
Fiecare să fie la locul lui. Nu trebue să fie pusă chestiunea vârstei, a timpului de lucru, ci trebue să se priceapă a pune chestiunea muncii. Ciocanul pneumatic nu trebue să stea nici un moment. Nu trebue păstrat secretul profesional, ci unul trebue să înveţe pe celălalt.
8 ore de muncă sunt suficiente pentru 10 tone de om.
Aci este al doilea front al nostru de unde ducem războiul.
Trebue introdus schimbul de experienţe.
Pentru a putea ajunge la realizarea propunerilor făcute face următoarea pre­ciziune: îndeplinirea revendicărilor minerilor şi constituirea comisiei de control a pro­ducţiei compusă din minieri, vagonetari, maeştri şi ingineri.
În acelaşi sens mai fac propuneri: tov. Băcuieţi din Aninoasa, tov. Pătruţ din Lupeni, tov. Şoit Petru din Petroşeni şi tov. Ghengher din Petroşeni.
 
Tov. Ministru cere raport dela Societate
Tov. Ministru Gheorghiu-Dej cere raport de la Societate, despre cum sunt acei funcţionari publici, cari primesc locuinţe şi combustibili gratuit de la Societate şi la ce sumă se ridică.
 
Problema minerilor concentraţi
Tov. Ghirea din Petroşeni pune pro­blema minierilor concentraţi în detaşamente de muncă. Să se dea dispoziţie să lucreze în mine aceştia. Cu ocazia arestărilor au fost trimişi în lagăre mulţi muncitori, situaţia lor ar trebui să fie verificată.
Propune ca un consiliu de coordonare pentru întreprinderi să studieze fiecare caz aparte pentru a putea da un randament mai mare.
 
Munca trebuie raţionalizată
Tov. Veşcan Gavril din Petroşeni spune: Minierii din Valea Jiului n’au avut ocazia să cunoască munca raţională. La noi producţia s’a ridicat cu biciul şi nu cu muncă raţională. Muncitorii n’au fost retribuiţi omeneşte. Nu sunt retribuiţi cu un salar din care să poată trăi omeneşte. Nu pot da randamentul cerut cu stomacul gol, neîmbrăcaţi.
 
Diferite alte propuneri sunt aduse apoi de: tov. Stănculescu, tov. Muntean, tov. Lup Sabin, tov. Dan şi tov. Florea.
Ei cer naţionalizarea Soc. Petroşeni.
 
Raţionalizarea muncii şi la CFR
Tov. Nicurici, de la sindicatul CFR Petroşeni, spune: la CFR nu este lipsă de personal, ci lipsă ca la fiecare loc să fie folosit cel de care este nevoie. Personalul de tren, în prezent, este folosit de şeful staţiei pentru nevoile lui personale. Cere înlăturarea lui, ca incapabil. Este un prieten al Poliţiei şi ameninţă pe toţi cari s’au înscris în Sindicat şi în organizaţii.
Aceeaşi problemă e ridicată şi de tov. Trepubleac care arată că vagoanele reparate în ateliere stau acolo şi nu sunt folosite. Până când nu vor fi înlăturaţi şefii fasciştii, nu se va putea lucra.
 
Salutul Sindicatelor din Bucureşti
Tov. Brătfăleanu din Bucureşti salută adunarea din partea Comitetului Central de organizare a Mişcării sindicale din România, fiind trimis cu tov. Senkovici pentru organizarea mişcării sindicale.
Arată că au primit delegaţie specială de la Ministerul Muncii, al Asigurărilor Sociale ca să cerceteze centrele industriale şi miniere pentru a vedea doleanţele muncitorilor. Vor face un raport despre cele constatate.
Mai arată că la Casele Asigurărilor Sociale au constatat mari neajunsuri.
Tov. Sencovici, Secretarul Sindicatelor Unite Muncitoreşti din România: De acord cu cele spuse, că Societatea Petroşani a fost stat în stat. Până acum ei au avut drept de a exploata pe muncitor, să-l omoare, să-l trimeată în lagăr. Timpurile acestea s’au dus însă.
Au mandatat şi din partea Ministerului Minorităţilor, pentru a constata şi a lua măsuri pe loc referitor la tratamentul muncitorilor. „Am speranţa că din această Vale a plângerii, se va face o Vale a Bucuriei”.
Aduce Salutul muncitorilor sindicalizaţi, care asigură muncitorimea din Valea Jiului de sprijinul lor.
Trăească solidaritatea muncitorilor.
Trăească unitatea sindicală.
Trăească Tov. Min. Gheorghiu-Dej (aplause).
Tov. Liuba din Bucureşti salută din partea femeilor organizate în Sindicate, muncitorimea din Valea Jiului, şi arată că şi femeia trebue să şi câştige drepturile.
Dir. Braha îşi exprimă speranţa îndreptării situaţiei. Unele neajunsuri urmând să fie remediate mai repede, altele necesită mai mult timp. Asigură pe muncitori că nu va precupeţi nicio muncă în interesul măririi producţiei.
Tov. Moghioroş mulţumeşte celor de faţă şi arată că avem sarcina de a veni în ajutorul Tov. Gheorghiu-Dej, pentru a putea face faţă greutăţilor. Cu aceasta încheie şedinţa”.
 
August 1945
A doua vizită a lui Dej în Valea Jiului
La Casinoul Muncitoresc Petroşani are loc la 12 august 1945 deschiderea solemnă a primei conferinţe libere din Regionala Valea Jiului a P.C.R., conferinţă care va continua şi luni 13 august
La conferinţă au participat: ministrul Gheorghe Gheorghiu-Dej (sosit, la Petroşani, cu o zi înainte, sâmbătă, 11 august), membru în Comitetul Central al PCR, reprezentanţi ai Partidului Social-Democrat, Frontului Plugarilor, Apărării Patriotice, Uniunii Populare Maghiare, Tineretului Progresist şi sindicatelor.
Din expunerea lui Iosif Stoica, membru de frunte al Regionalei Valea Jiului a PCR reţinem: „(…) Noi, în Regionala Valea Jiului, nu am fost şi încă nu suntem suficient de ridicaţi politiceşte. Ne-am înţeles, totuşi, datoria şi rostul Partidului Comunist. Ştim cu toţii că am fost într-o mare frământare când reacţiunea căuta pe orice cale, şi mai ales prin propaganda mincinoasă înfiltrată în sufletul poporului, să otrăvească conştiinţa masselor. Pentru mulţi Partidul Comunist a fost periculos; azi a dispărut acest pericol, este ceva sfânt pentru care trebuie să luptăm. Noi, în Regionala noastră, avem o structură economică deosebită, plină de bogăţii. Avem bazinul carbonifer din Valea Jiului, industriile grele din Hunedoara, industriile din Călan, nodul de cale ferată de la Simeria, regiunea auriferă din munţii Apuseni, regiunea de saline din Uioara. (astăzi, ar fi mai simplu de luptat pentru tovarăşi, întrucât toate aceste regiuni industriale, atât de înfloritoare cândva, sunt praf şi pulbere - n.a.). (…) Datorită luptei, datorită liniei politice a Partidului nostru, bravii mineri din Valea Jiului, chiar în situaţia dezastruoasă în care se află, au înţeles să-şi facă datoria, să mărească producţia pe zi ce trece, pentru că ei au înţeles că numai astfel putem ieşi din această situaţie jalnică”.
Tovarăşul Pătraşcu, alt conducător al PCR Valea Jiului, bate bine câmpii în privinţa grevei din 5-6 august de la Lupeni: „(…) În 1929, minerii din Lupeni au deschis calea luptei hotărâte împotriva încercărilor din România pentru instaurarea regimului fascist şi a constituit începutul luptei clasei muncitoare pentru a apăra democraţia”, subliniind eforturile depuse de PCR pentru mărirea producţiei de cărbune: „(…) organizaţiile din Valea Jiului au obţinut un succes demn de laudă. Au reuşit în câteva rânduri să facă mobilizarea generală a muncitorilor pentru mărirea producţiei şi ne face o mare bucurie că, tocmai în momentul în care se întruneşte această conferinţă, pentru a discuta problemele mari de refacere, minerii din Valea Jiului au ridicat producţia cu 1.000 tone pe zi. Zeci şi sute de oameni intră în mine pentru a ajuta pe mineri, care constituie un succes foarte mare al organizaţiei noastre”. 
 
Noiembrie 1945
A treia vizită a lui Gheorghe Gheorghiu Dej
 
După vizita efectuată în Valea Jiului în urmă cu un an, la 24 noiembrie 1944, Gheorghe Gheorghiu Dej revine la Petroşani chiar la 7 noiembrie, cu prilejul celei de-a 28-a aniversare a Marii Revoluţii Socialiste din… octombrie. Dej a fost însoţit de ministrul minelor, Tudor Ionescu. Cum, începând cu acest an, această zi, cu importanţă majoră pentru Uniunea Sovietică, a început să fie sărbătorită şi în Valea Jiului, cei doi miniştri nimeresc, cum se spune, la masa pusă a manifestaţiilor: „Muncitorimea din Valea Jiului a trăit la 7 noiembrie o zi de mare sărbătoare, însemnând un pas hotărâtor în istoria sa de luptă şi muncă fără preget. Prima sărbătorire în pace a celei de a 28-a aniversare a Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie s-a ţinut în Valea Jiului odată cu sărbătorirea victoriei muncitorilor minieri (…). Se împlineşte chiar în această lună un an de când cel mai iubit, cel mai dârz conducător al clasei muncitoare, tov. Gheorghiu Dej, coborând printre mineri pentru a le cerceta nevoile şi suferinţele, le-a arătat calea îmbunătăţirii soartei lor şi a tuturor: să ridice producţia de cărbune pentru asigurarea transporturilor, pentru refacerea ţării. Răspunsul dat cu un avânt nemaiîntâlnit până astăzi nu a dat roadele corespunzătoare uriaşei sforţări. În calea acestui avânt a stat sabotajul conştient şi sistematic al fostei direcţiuni a soc. Petroşani. Înlocuirea ei cu o conducere democrată, obţinută cu ajutorul C.G.M. şi a guvernului constituie un succes care contribuie şi mai mult la întărirea unităţii clasei muncitoare, a Frontului Unic Muncitoresc, sub semnul căreia se sărbătoreşte ziua de 7 noiembrie. Azi, în această zi de mare sărbătoare, tov. Gheorghiu-.Dej (…) este din nou printre minerii din Valea Jiului”.
Petroşaniul îl aşteaptă pregătit cum se cuvine pe „oaspetele cel mai iubit”: „Petroşaniul, plin de steaguri, lozinci, portretele marilor conducători ai proletcultismului, şi-a îmbrăcat haina de zile mari”. În gară, înghesuială: „Mult înaintea sosirii trenului peronul gării e înţesat de lume. Reprezentanţii noului consiliu de administraţie, noul director, reprezentanţii sindicatelor, ucenici, funcţionari, muncitori, au venit să primească pe cel al cărui nume este un simbol al încrederii şi al îndemnului la luptă”.
În sfârşit apare trenul: „În sunetul imnului minier, tov. ministru Gheorghiu-Dej, împreună cu tov. Tudor Ionescu, ministrul Minelor şi Petrolului, membru în C.C. al Partidului Social-Democrat, coboară în mijlocul unui entuziasm general”.
De la gară până la Casinoul Muncitoresc, cei doi miniştri sunt „conduşi de mulţimea care manifestează plină de entuziasm”.
Finalul relatării reprezintă un tablou vivant… proletar: „Muncitorimea din toate cele 6 localităţi se întruneşte la Petroşani. Cu un tren special sosesc cei din Lupeni şi Vulcan şi se încolonează cu muzici, steaguri şi lozinci spre Arena Sportivă. În urma lor se încolonează Aninoasa, care a trecut între timp dealul spre Petroşani. De partea cealaltă, într-o încolonare perfectă soseşte Petrila, apoi Lonea. Arena sportivă, cu cei peste zece mii de manifestanţi cu steaguri fâlfâind deasupra pancartelor, prezintă o impresionantă desfăşurare de forţe, hotărâte să lupte pentru unitate, pentru o lume mai bună, pentru refacerea ţării, pentru susţinerea tinerei democraţii. Cuvântările conducătorilor comunişti şi social-democraţi sunt ascultate cu atenţie şi subliniate cu aclamaţii furtunoase, manifestând unitatea de voinţă”.
 
29 Iunie 1952
Expunerea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej la Consfătuirea pe ţară a muncitorilor mineri din industria carboniferă desfăşurată la Petroşani (I)
 
Tovarăşi,
În numele Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român şi al Consiliului de Miniştri al Republicii Populare Române aduc un călduros salut delegaţilor muncitorilor mineri din întreaga ţară.
De la această consfătuire să transmitem împreună salutul nostru unuia dintre detaşamentele de frunte ale eroicei noastre Clase muncitoare - minerilor din toate regiunile carbonifere ale Republicii Populare Române.
Ne-am întâlnit aici pentru a dezbate problemele legate de ridicarea nivelului de trai material şi cultural al muncitorilor mineri, de sporirea producţiei şi a productivităţii muncii în industria minieră.
Avem putinţa să dezbatem în deplină libertate aceste probleme şi să contribuim la justa lor rezolvare în interesul Patriei şi al poporului muncitor, pentru că în ţara noastră a fost sfărâmat jugul capitalisto-moşieresc, puterea se află în mâinile clasei muncitoare, aliată cu ţărănimea muncitoare, poporul este stăpân pe soarta sa, pe nesecatele avuţii ale Patriei noastre iubite, pe fabrici, uzine şi mine, stăpân pe viitorul luminos pe care şi-l făureşte.
Măreţia realizărilor regimului nostru de democraţie populară apare cu deosebită claritate când ne amintim de viaţa chinuită şi de mizerie a muncitorilor mineri în vremea când la putere se aflau burghezia şi moşierimea.
Capitaliştii români şi străini, proprietarii din acea vreme ai minelor de cărbuni, au jefuit şi au exploatat în modul cel mai crunt pe muncitorii mineri. Având un salariu de foamete, care nu le ajungea nici să astâmpere nevoile lor minimale şi ale familiilor lor, minerii erau nevoiţi să lucreze până la istovire, cu unelte manuale dintre cele mai primitive, pentru îmbogăţirea exploatatorilor capitalişti. Muncitorii mineri trăiau veşnic în nesiguranţa zilei de mâine. În orice zi, fiecare dintre ei se putea trezi aruncat în stradă, pradă şomajului. În goana după profituri cât mai mari, capitaliştii nu au asigurat în mine nici cele mai elementare mijloace de protecţie a muncii şi de securitate minieră, pentru apărarea vieţii mine­rilor. Exploziile şi avariile se ţineau lanţ. Numai la explozia din anul 1920 de la mina Anina şi-au pierdut viaţa 187 de mineri, în explozia din 1922 de la mina Lupeni - 82 de mineri. În 1940 a avut loc o groaznică explozie în Valea Jiului, cu peste 50 de mineri morţi şi răniţi.
Îngrijirea sanitară lipsea aproape complet. Întregul bazin carbonifer din Valea Jiului era deservit numai de două spitale, iar cel al Banatului de un singur spital. În rândurile minerilor bântuiau bolile profesionale, tuberculoza şi alte boli, mortalitatea era foarte ridicată.
Fondurile de asigurări sociale erau jefuite de cozile de topor ale patronilor, social-democraţii de dreapta, care ajutau prin toate mijloacele pe capitalişti să exploateze muncitorii. Ajutoarele de boală se plăteau în proporţie de numai 20—40% din salariu. În ce priveşte pensiile, doar un număr foarte mic de mineri ajungeau să fie pensionaţi, primind o pensie de abia 10% din salariu.
Majoritatea familiilor de mineri locuiau în cocioabe şi bordeie. Marea majoritate a minerilor şi a copiilor lor erau neştiutori de carte.
Niciodată sub regimul burghezo-moşieresc muncitorii mineri nu s-au putut bucura de concedii de odihnă în localităţile balneare, de teatre, cluburi, cinematografe sau biblioteci; niciodată nu puteau visa ca fiii şi fiicele lor să ajungă în universităţi şi şcoli superioare.
Iată cum descrie „Scânteia” ilegală din Aprilie 1932 situaţia minerilor din Valea Jiului:
„Salariile muncitorilor sunt reduse de patroni mereu, în 1931 au fost reduse cu 20%, iar acuma muncitorii lucrează 2-3 zile pe săptămână.
Ziua de lucru se prelungeşte până la 12 ore. Muncitorii sunt aruncaţi afară, câte unul, grupuri, în massă, rămânând fără de lucru, flămânzi cu copiii lor. La Lupeni din 4.040 muncitori lucrează 2.795, la Vulcan din 3.000 muncitori din 1931 au rămas 200 muncitori. În toată Valea Jiului avem 16.000 muncitori şomeri; cu familiile, avem câteva zeci de mii de muncitori fără niciun ajutor”.
La jefuirea sângeroasă a muncitorilor mineri se adăuga exploatarea prădalnică a bogăţiilor carbonifere ale ţării. Capitaliştilor nu le păsa de interesele ţării, de viitorul ei. Proprietarii bunelor nu erau mânaţi decât de goana după profit Datorită acestei exploatări prădalnice, milioane de tone de cărbune au fost lăsate pradă incendiilor, straturi bogate au rămas neexploatate, ca, de exemplu, la Petrila şi Lupeni. Unele mine, ca Vulcan, Cimpa, Jieţi-Lonea şi altele, au fost închise şi inundate.
Loviţi şi asupriţi cu cruzime de exploatatorii capitalişti, muncitorii mineri au organizat, îndeosebi după Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie şi sub influenţa nemijlocită a victoriei clasei muncitoare din Rusia, acţiuni de luptă pentru a-şi impune revendicările cu caracter economic şi politic. Astfel de acţiuni au avut foc în bazinele carbonifere în anii 1916-1920.
Încă în 1916 muncitorii mineri din Petroşani şi Petrila au hotărât, în luna Iunie, să declare greva generală în Valea Jiului.
În toate localităţile s-au înfiinţat comitete de grevă şi s-a organizat o adunare a tuturor minerilor în lunca dela Petroşani. Această adunare a fost înconjurată de armată; muncitorii au fost somaţi să reia lucrul, dar au refuzat aceasta cu hotărâre, au fost ameninţaţi cu închisoarea. În faţa atitudinii hotărâte a minerilor revoltaţi, armata s-a retras. Au fost arestaţi mai mulţi mineri, dintre care 7, în frunte cu Dobocan, Domoş şi Darotzi, au fost condamnaţi la moarte, iar alţii condamnaţi la închisoare sau trimişi pe front.
Lupta minerilor se intensifică în anii 1917-1918. Sub influenţa Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie, se înfiinţează în Valea Jiului un Consiliu muncitoresc, în Octombrie 1918. Poliţia şi vechea jandarmerie a statului austro-maghiar sunt dizolvate, ordinea fiind păzită de garda muncitorească, care ascultă de dispoziţiile Consiliului muncitoresc, cu sediul la Petroşani.
La începutul lunii Ianuarie 1919 are loc o grevă a minerilor din Valea Jiului.
Iată cum descria colonelul Stavinschi, comandantul militar al minelor din Petroşani, în referatul său adresat generalului Kvrcek Ferenţ, starea de spirit a muncitorilor din Valea Jiului: „Ameninţând cu încetarea muncii, aproape în mod poruncitor, muncitorii cer anularea sancţiunilor disciplinare. La Lonea, atacând închisoarea, au distrus-o şi au eliberat pe cei sancţionaţi”.
La conferinţa băieşilor (minerilor) care ia avut loc la Sibiu în 23 Martie 1919, raportorul a arătat următoarele:
„A venit războiul cu jertfele lui uriaşe, cu scumpirea alimentelor, cu criza de lucrători; plata muncitorilor mineri însă, cu toată scumpetea, a rămas aceeaşi. Atunci când pentru întreţinerea vieţii trebuie o cheltuială zilnică de 20-30 coroane, muncitorul băiaş câştigă 2-3 coroane pe zi. Această stare nesuferită a scuturat massele şi le-a adus înspre făgaşul revoluţiei. Ori şi cât au căutat să-i apese şi să-i persecute prin forţa armată, grevele au izbucnit una după alta, sălbatice, neorganizate, ca ale unei clase flămânde şi îndârjite. În zadar le-au pregătit cosciuge băieşilor din Petroşani şi din jur, degeaba le-au săpat gropile şi i-au pus în faţa lor, spunându-le că acei care nu vor relua lucrul vor fi împuşcaţi şi îngropaţi; băieşii au preferat mai bine moartea decât o astfel de viaţă de mizerie”.
Acţiunile şi luptele eroice ale minerilor din Valea Jiului au culminat cu luptele din 1920.
În ziua de 21 Martie, când trebuia să se facă plata, aceasta nu s-a făcut din lipsă de bani mărunţi. Minerii din Petroşani au declarat grevă. Muncitorii au respins orice propunere de a înceta greva, susţinând că nu vor relua lucrul decât dacă li se face plata, dacă li se dau alimente şi li se rezolvă memoriul. Comitetul sindical social-democrat, neputând convinge pe muncitori să renunţe la grevă, a demisionat. Minerii dela Lonea, Aninoasa şi Petrila s-au alăturat greviştilor din Petroşani. S-a convocat o nouă întrunire la Petroşani, după care minerii au ieşit în stradă manifestând. În drum s-a produs o ciocnire cu armata. Pe teren au rămas un mort şi câţiva răniţi.
În Octombrie 1920 minerii din Valea Jiului au făcut grevă, solidarizându-se cu muncitorii din întreaga ţară, în cadrul grevei generale.
În 1929 s-au ridicat din nou la luptă muncitorii mineri dela Lupeni. Acţiunea lor a fost înăbuşită în sânge. Dar nici teroarea poliţiei, siguranţei şi jandarmeriei, nici aruncarea în închisori a zeci de mineri revoluţionari, nici sângele în care guvernul burghezo-moşieresc a înecat lupta muncitorilor de la Lupeni n-au reuşit să înăbuşe spiritul revoluţionar al minerilor. Chemarea comuniştilor din România pătrundea în rândurile minerilor şi le arăta drumul de luptă.
Iată aprecierea făcută în 1929 de Biroul Internaţionalei Comuniste şi de Biroul Internaţionalei Sindicale Roşii pentru Europa occidentală asupra luptei eroice a muncitorilor din Lupeni:
„Morţii din Lupeni, demonstraţiile de 1 August sunt dovada că un însemnat proces de radicalizare a masselor se desăvârşeşte, că lupta de clasă a proletariatului român, sub conducerea Partidului Comunist Român, a intrat într-o fază mai înaintată.
Massele muncitoare din România se pregătesc pentru mari lupte economice şi politice. Agravarea formidabilă a luptei de clasă, faptul că orice grevă de oarecare însemnătate duce la ciocnirea muncitorilor luptători cu întreaga forţă publică capitalistă sunt expresia crizei din ce în ce mai grave a capitalismului român”. („Viaţa Muncitoare” anul VI, nr. 23 din 18 August 1929.)
Partidul nostru a stat în fruntea luptelor minerilor din România.
Dar încă din 1929 Luca s-a situat pe o poziţie oportunistă faţă de clasa muncitoare, faţă de minerii din Valea Jiului, susţinând în mod calomnios că lupta dela Lupeni nu a fost acţiunea clasei muncitoare, ci doar o provocare a siguranţei.
E caracteristică atitudinea lui V. Luca în legătură cu lupta eroică a muncitorilor din Lupeni.
Afirmaţia lui Luca era de fapt expresia punctului de vedere al grupului fracţionist al lui Luximin (descoperit ulterior ca trădător al partidului şi clasei muncitoare, agent al burgheziei), punct de vedere caracterizat astfel de rezoluţia Comitetului Executiv al Internaţionalei Comuniste asupra luptei fracţioniste fără de principii din Partidul Comunist din România:
„În partid şi în sindicatele unitare au fost săvârşite o sumă de greşeli oportuniste, în legătură cu creşterea valurilor de grevă în toată ţara”.
Mai departe în rezoluţie se arată că oportuniştii „au împiedicat alipirea muncitorilor din toată regiunea minieră muncitorilor dela Lupeni, în luptă, referindu-se la aceea că acţiunea dela Lupeni e opera provocatorilor”.
Congresul al V-lea al Partidului Comunist din România, analizând evenimentele din 1929-1931, le-a apreciat astfel:
„Conducerea partidului şi Consiliul general al sindicatelor unitare s-au arătat neputincioase, ea urmare a poziţiei lor oportuniste, în chestiunile luptei economice (ceea ce s-a văzut în special în evenimentele din Lupeni) şi ca urmare a descompunerii fracţioniste. Numai îndepărtarea ambelor conduceri a dus la schimbarea metodelor de conducere a luptelor economice de către partid şi sindicate”.
Aceste aprecieri făcute de organele cele mai importante ale mişcării muncitoreşti internaţionale şi ale Partidului Comunist din România caracterizează pe deplin poziţia capitulantă a lui V. Luca faţă de burghezie, în timp ce muncitorii mineri duceau lupte eroice.
Cu toate aceste aprecieri categorice, V. Luca, după 15 ani, reeditează aceleaşi afirmaţii oportuniste şi calomnioase, afirmând într-un articol că „Tatarbunar, Lupenii şi Griviţa au fost opera partidelor istorice” şi „provocaţii ale siguranţei”. Clasa muncitoare din ţara noastră respinge cu revoltă aceste calomnii.
În 1935 minerii de la Anina se ridică la luptă hotărâtă, sub conducerea Partidului Comunist din România, împotriva fascismului, pentru pace, pentru drepturile lor. „Scânteia” scria atunci:
„2.000 de muncitori dela Anina, mineri şi metalurgişti, au declarat grevă generală împotriva salariilor de foame, împotriva juriului drepturilor lor câştigate. În ultimii 4 ani salariile lor au scăzut la mai mult de jumătate, alocaţiile de familie, de chirie, de lemne le-au fost răpite. De ani de zile şefii social-democraţi şi conducătorii sindicatelor amsterdamiste (reformiste) i-au reţinut dela luptă, purtându-i cu arbitraje, promisiuni şi minciuni”.
Ca şi eroicii muncitori dela C.F.R., muncitorii dela Anina au înţeles că numai prin lupta lor unită pot câştiga revendicările lor. Peste capul şefilor lor amsterdamişti, contra patronilor lor, în front unic de luptă, muncitorii au declarat grevă pentru ridicarea salariilor lor, pentru redarea alocaţiilor furate, pentru condiţii mai bune de muncă, pentru contract colectiv”1.
Între 15 Aprilie şi 5 Mai 1941 a avut loc în Valea Jiului o grevă la care au participat câteva mii de mineri - în Petrila, Aninoasa, Lupeni, Lonea - pentru revendicările lor economice, împotriva dictaturii militaro-fasciste, lovind în pregătirile de război antisovietice.
În perioada criminalului război antisovietic, minerii patrioţi în frunte cu comuniştii au organizat acţiuni de sabotaj pentru a lovi în maşina de război hitleristo-antonesciană.
Acţiunile duse de muncitorii mineri sub conducerea partidului nostru stau dovadă faptului că, încă în perioada activităţii ilegale a partidului comunist, muncitorii revoluţionari din Valea Jiului şi din celelalte bazine carbonifere s-au strâns în jurul Partidului Comunist din România şi au luptat sub conducerea sa.
La 23 August 1944 s-a săvârşit o cotitură istorică în viaţa ţării noastre: România a fost eliberată de către glorioasele forţe armate ale Uniunii Sovietice. (Aplauze puternice.)
Datorită victoriei Armatei Sovietice şi a eliberării ţării noastre de către trupele sovietice, forţele populare patriotice, conduse de partidul comunist, au căpătat putinţa de a răsturna regimul fascist al lui Antonescu. Ţara noastră şi-a întors armele împotriva. Germaniei hitleriste şi s-a alăturat eliberatoarei sale - Uniunea Sovietică - în războiul antihitlerist.
În aceste împrejurări, partidul a lansat lozinca: „Totul pentru front, totul pentru victorie!”, mobilizând forţele întregului popor în vederea asigurării victoriei în războiul just împotriva cotropitorilor hitlerişti.
Pentru a asigura transporturile necesare frontului şi economiei, pentru asigurarea refacerii industriei era necesar cărbune, mai mult cărbune şi de calitate bună. C.C. al P.C.R. s-a adresat atunci minerilor din minele de cărbuni, şi în primul rând d-v., mineri din Valea Jiului, cerându-vă să daţi mai mult cărbune. Situaţia era foarte grea în urma sabotajului burgheziei şi uneltelor sale; în urma acţiunii criminale a agenţilor fascismului, activitatea şi producţia în centrele miniere erau desorganizate. Duşmanii poporului, în ura lor împotriva clasei muncitoare, urmărind apărarea cu orice preţ a regimului burghezo-moşieresc, a proprietăţii capitaliste, încercau să împiedice ridicarea producţiei de cărbuni şi să lovească în viaţa minerilor. Ei au folosit cele mai diferite metode - dela împiedicarea aprovizionării cu alimente a muncitorilor, neacordarea echipamentului necesar, stricarea utilajelor şi instalaţiilor, sabotarea lucrărilor de deschidere şi de pregătire, împiedicarea oricăror investiţii şi până la complotul contrarevoluţionar de felul celui pus la cale de banda lui Pop şi Bujoiu. Această acţiune criminală a reacţiunii burghezo-moşiereşti a fost zădărnicită prin lupta şi vigilenţa clasei muncitoare, sub conducerea partidului.
Scurt timp după ieşirea partidului din ilegalitate, minerii comunişti s-au pus în fruntea luptei pentru cărbune, pentru asigurarea nevoilor frontului şi industriei cu cărbune. În Noembrie-Decembrie 1944 Comitetul Central m-a trimis în Valea Jiului pentru a arăta minerilor situaţia aprovizionării cu cărbune şi pentru a-i mobiliza în lupta pentru mai mult cărbune, de calitate superioară. Minerii au răspuns printr-o muncă plină de avânt la chemarea partidului şi în scurt timp producţia de cărbune a început să crească zi de zi şi lună de lună, cu tot sabotajul criminal al burgheziei. Şi cu acest prilej s-a putut vedea conştiinţa de clasă a muncitorilor, patriotismul de care este însufleţită clasa muncitoare în lupta pentru întărirea şi apărarea Patriei eliberate, precum şi trădarea mişelească a burgheziei, care urmărea profituri cât mai mari şi menţinerea proprietăţii sale, întemeiată pe exploatare şi jaf.
Călătoria mea în Valea Jiului şi întâlnirile cu muncitorii mineri mi-au rămas totdeauna întipărite în minte. Am văzut atunci - România abia fusese eliberată de sub ghiarele lui Hitler - minerii flămânzi, goi, desculţi, într-o stare de mizerie nemaipomenită, urmare a exploatării capitaliste şi a războiului criminal de jaf. Şi aceşti oameni flămânzi şi desculţi, cărora noi nu le puteam promite nimic, pentrucă nu este în obiceiul nostru şi pentrucă condiţiile nu ne permiteau, aceşti tovarăşi au răspuns ca un singur om la chemarea Comitetului Central al partidului, şi producţia a început să crească necontenit. Noi am spus atunci ca să nu vă gândiţi numai la ziua de azi, ci şi la ziua de mâine, pentrucă vom trebui să facem din această vale a plângerii o vale a bucuriei.
Trebuie să arătăm astăzi că minerii au respectat angajamentul luat şi au dovedit In fapt că îşi respectă cuvântul şi au asigurat aprovizionarea frontului antihitlerist, a transporturilor, a industriei, cu cărbune. Trebuie să subliniem că aceasta a dovedit înaltul lor patriotism, încrederea deplină în partidul comunist.
În acest timp s-a desfăşurat ofensiva neîntreruptă a clasei muncitoare, aliată cu ţărănimea muncitoare, pentru a smulge România din mâinile sângeroase ale burgheziei şi moşierimii, pentru eliberarea poporului muncitor din jugul exploatării capitaliste şi moşiereşti, pentru izgonirea imperialiştilor străini - germani, americani, englezi.
Această luptă eroică a dus la doborârea burgheziei şi moşierimii dela putere şi la răsturnarea monarhiei. S-a instaurat regimul de democraţie populară, formă a dictaturii proletariatului. Au fost naţionalizate mijloacele de producţie din industrie, transporturi, băncile, a început industrializarea socialistă a ţării şi transformarea socialistă a agriculturii.
În cursul a 4 ani dela naţionalizare, industria noastră socialistă aproape şi-a triplat producţia, luând un mare avânt. (Aplauze furtunoase.) S-a creat ramura nouă a construcţiei de maşini, ramură conducătoare în industria noastră. Industria minieră cunoaşte deasemeni un avânt remarcabil. A crescut producţia de cărbune aproape de două ori faţă de 1938, anul de dinainte de război care se ia de obicei drept bază de comparaţie. Numărul minerilor a crescut. Odată cu aceasta a crescut şi nivelul tehnic şi de calificare al minerilor.
Pentru prima oară în ţara noastră s-a creat un institut superior de învăţământ al cărbunelui, care formează noi cadre de ingineri ridicaţi din clasa muncitoare.
S’au înfiinţat 4 şcoli medii, 9 şcoli S.F.U. şi aproape 200 de şcoli de calificare. Partidul şi guvernul acordă cea mai mare atenţie formării de cadre de ingineri mineri din rândurile clasei muncitoare.
Viaţa minerilor s-a îmbunătăţit mult. Comparând-o cu aceea din timpul regimului burghezo-moşieresc sau cu aceea de imediat după război, se vede clar schimbarea fundamentală care a intervenit în viaţa minerilor şi a familiilor lor.
Folosind din ce în ce mai mult minunata experienţă sovietică şi desvoltând întrecerea socialistă, minerii fruntaşi şi stahanoviştii introduc şi aplică tot mai multe metode avansate sovietice.
Grija partidului s-a manifestat nu numai în ceeace priveşte organizarea muncii, ci şi în ceeace priveşte ridicarea nivelului cultural-social şi de trai al minerilor. Astfel, până la sfârşitul anului 1951 s-au dat în folosinţă peste 175.000 mp locuinţe, s-au deschis 39 de biblioteci, 25 de cluburi etc.
(va urma)

Comentarii articol (6 )

#1 Ghiţan19.03.2015,  23:06:35
Puteţi să râdeţi cât vreţi de acele timpuri. Au fost aspre. Ţara venea după un grav război. Dar "dictatorul" acela sinistru s-a gândit la zecile de mii de mineri, Le-a asigurat locuri de muncă şi locuinţe. Şi azi cu ce vă lăudaţi? Cu milioanele de şomeri români care fac cele mai umile munci, ca slugi ale Occidentului? Cu suta de mii de locuri de muncă pierdute în Valea Jiului? Cu zeci de mii de lepre şi jigodii îmbogăţite prin furt, care sug vlaga muncitorului, ca nişte căpuşe? Cu circul penibil al politicii "democrate" ilustrat în cel mai mincinos şi tendenţios mod. Cu Eba, cu Vanghelie, cu Năstase, cu Mazăre, cu Hrebenciuc, cu Dan Diaconescu? Puteţi pune aceste creaturi jalnice alături de muncitorul simplu şi onest, care a fost Gheorghiu Dej? Cu ce vă lăudaţi?Cu străinii care au năvălit în ţară şi ne-au cumpărat pe nimic totul? Cu soldaţii americani care, beţi fiind, omoară români pe trecerea de pietoni? Nu vedeţi, orbeţilor, că ţara a ajuns o biată colonie, îndatorată până peste cap la băncile ovreilor?
#2 Constantin Dobre20.03.2015,  12:22:13
Absolut titanica si impresionanta munca de scormonitor, cercetator si scriitor al istoriei, contemporana si mai indepartata, pe vesnicele meleaguri ale Vaii Jiului! Sa gandesti asupra temelor de cercetare, sa proiectezi actiuni si prioritati, sa identifici locuri si arhive de cercetatat, sa planifici deplasari (sunt sigur, cu cheltuieli din propriul buzunar!), sa stai in arhive zile, saptamani si chiar luni de zile, sa identifici, sa fisezi si sa copiezi un vast material relevant pentru tema cercetata - iata o perseverenta nemaipomenita, ambitie incapatanata si rabdare de Sisif pentru a aduce in ochii si casele contemporanilor si a generatiilor ce vor urma "lumini si umbre" din trecutul istoric si tumultos al Vaii Jiului. Sufletesti si sincere felicitari, domnule Marian Boboc! Al Dvs., "Nea Costica"
#3 Comisarul Paraipan22.03.2015,  17:40:13
Muncitorul simplu şi onest, care a fost Gheorghiu Dej? Păi, şi elita României cine a decimat-o în puşcării, Ghiţane? Şi n-am observat să râdă cineva, dar n-o să stăm drepţi în faţa lui Dej şi acum...
#4 marian boboc22.03.2015,  17:41:53
Mulţumesc, "nea Costică"! Nu am fac decât datoria şi-mi urmez pasiunea.


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 9 ori 3  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Pe aceeasi tema
Politica antipartinică dusă de deviatorii de dreapta a avut drept efect împiedicarea ridicării nivelului de trai al oamenilor muncii,[..]
10.04.2015, 01:34   |    12 comentarii
Publicitate
Newsletter