03.11.2011,  11:29:43 | 0 comentarii | 518 vizualizari
În atenţia d-lui Ministru al Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, dr. Daniel Petru Funeriu
de Ziarul Vaii Jiului

D-lui prof. univ. dr. ing. Moise Ioan Achim, rectorul Universităţii “1 Decembrie 1918” Alba Iulia şi d-nei Angela Botez, prof. univ. dr. la Institutul de filosofie şi psihologie „C. Rădulescu-Motru” Bucureşti

În ziarul nostru de vineri, 7 mai 2010 (vezi www.zvj.ro, nr. 443, p. 3), la pagina “dezvăluiri” am prezentat, negru pe alb, 34 de dovezi indubitabile, privind plagiatele săvârşite de numitul Nemecsek Ștefan din volu­me, publicaţii şi chiar dintr-o teză de licenţă, scrise de autori din Valea Jiului.

De altfel, de-a lungul timpului, ziarul nostru a mai publicat un serial de circa 60 de episoade, pe două coloane, în care dovedeam fără putinţă de tăgadă, modul deloc academic prin care numitul Nemecsek Ștefan şi-a însuşit, fără scrupule, zeci de pagini din autori locali, mulţi dintre aceştia fiind chiar membri ai Uniunii Scriitorilor din România. Susnumitul nu a marcat cu ghilimele şi trimiteri la subsol (foot-notes) sau la sfârşit de capitol (end-notes) textele preluate. În acest mod şi-a însuşit fraudulos texte, neţinând cont de prevederile legale în vigoare. Întrucât numitul Nemecsek Ștefan este doctorand al Institutului de Filosofie şi Psihologie „Constantin Rădu­lescu-Motru” din cadrul Academiei Române (filosofie-psihologie) şi al Facultăţii de Filologie-Istorie din cadrul Universităţii „1 Decembrie 1918” Alba-Iulia (jurnalism şi comunicare), este evident că plagiatele semnalate şi dovedite de Ziarul Văii Jiului aduc o gravă atingere prestigiului acestor două înalte foruri de cultură şi învăţământ, precum şi prevederilor Chartei universitare. În acest sens, vă rugăm respectuos să luaţi măsurile ce se impun cu stringenţă.

Demersul nostru este izvorât din principiile antice ale Dreptului Roman (să se facă justiţie chiar de ar fi să piară lumea) şi este menit să protejeze, intelectual şi moral, de impostură două înalte instituţii de învăţământ şi cultură ale ţării noastre. Întru­cât există pericolul de a vă da girul academic unor lucrări scrise de un autor asupra căruia şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara-Deva s-a pronunţat recent, amendându-l pentru aceste fapte reprobabile, (recunoscute, de altfel, şi de numitul Nemecsek Ștefan), cu suma de 9,5 milioane lei vechi. Ca militant pentru adevăr şi dreptate, ca parte a societăţii civile din Valea Jiului, ziarul nostru s-a implicat în acest caz pentru a asana lumea academică şi societatea românească de un impostor dovedit şi de organele competente ale statului de drept.

Cu consideraţie,

Redacţia Ziarul Văii Jiului



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 3 ori 8  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *

* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter