06.04.2015,  20:28:15 | 14 comentarii | 2300 vizualizari
Curată nemernicie! Poliţiştii locali, dar şi consilierii, rămân bătaia de joc a funcţionarilor din Primăria Petroşani
de Cătălin DOCEA
Neacordarea normei de hrană constituie, în continuare, prilej de supărări şi fierbere în rândul poliţiştilor locali din Petroşani.
 
La începutul anului, (şi) în urma semnalelor trase de cotidianul nostru în decembrie şi ianuarie, Consiliul Local al municipiului Petroşani a adoptat o hotărâre prin care se acorda poliţiştilor locali norma de hrană, de 24 de lei/ zi calendaristică, începând cu 1 ianuarie 2015. Ulterior, punerea în aplicare a hotărârii a fost amânată până la apariţia normelor de aplicare a actului normativ prin care, la nivel naţional, poliţiştilor locali li s-a acordat acest drept. 
Fie şi numai în raport cu veniturile salariale ale celor de la Poliţia Locală (la Petroşani, spre exemplu, unii angajaţi ai acestei structuri câştigă puţin peste 700 de lei pe lună), acordarea normei de hrană ar fi absolut justificată. În acest fel, poliţiştii locali - care muncesc pe bani de nimic (şi n-au plecat încă, în mod inexplicabil, la muncă peste hotare) - ar ajunge la un nivel salarial apropiat de limita decenţei. Ca să nu spunem că ar ajunge chiar la un venit apropiat limitei de subzistenţă.
Tensiunea persistă întrucât, nici după apariţia normelor de aplicare, poliţiştii locali nu primesc – aşa cum ar fi LEGAL – norma de hrană, prevederile legale fiind dublate, după cum spuneam, de o hotărâre concisă a legislativului local în acest sens.
Deşi, pe faţă, funcţionarii publici din administraţie le dau dreptate celor ce îşi desfăşoară activitatea la Poliţia Locală, în realitate nimeni nu mişcă un deget pentru ca poliţiştii locali să primească banii ce li se cuvin. Nici viceprimarul Nicolae Florin, care – teoretic – îi are în directă supervizare de cei de la Poliţia Locală, nu pare decis să ia o hotărâre bărbătească în acest sens. Ce-i drept, în absenţa din localitate a primarului, Nicolae Florin nici nu are statutul unui om care să priceapă gravele probleme sociale de la Poliţia Locală. Nu are cum. Dumnealui are, pe lângă venitul consistent asigurat de calitatea de viceprimar, şi bucuria de a fi vizitat lunar de poştăriţă, care-i decartează o binemeritată pensie de peste 5.000 de lei. Cu venituri de peste 7.000 de lei pe lună, dl. vice probabil că nu-şi închipuie că există oameni, poliţişti locali chiar, care trăiesc de la o lună la alta cu de zece ori mai puţini bani. 
În fapt, nu vorbim decât de o răzbunare a funcţionarilor pe poliţiştii locali. Administratorul public, vă mai amintiţi probabil că am relatat acest lucru, le-a căutat nod în papură. Un alt înalt funcţionar, vânător pasionat, s-a supărat foc pe poliţiştii locali pentru că, atunci când el era fugărit de Poliţia Rutieră printre blocuri, poliţistul local nu l-a informat pe cel de la rutieră cine-i el, şoferul alcoolizat care se ascundea printre blocuri cu o maşină a administraţiei publice locale. Şi tot aşa.
Nu-i decât o curată nemernicie! Anul trecut, controlul derulat în perioada 3 septembrie – 17 octombrie de Camera de Conturi Hunedoara la Primăria municipiului Petroşani a constatat că „s-a stabilit eronat salariul administratorului public, prin adăugarea indemnizaţiei de vechime la salariul de bază, stabilit ca limită maximă la indemnizaţia primarului”. Prejudiciul astfel produs a fost estimat la suma de 67.000 de lei. Cu alte cuvinte, funcţionarii au încălcat legea în picioare, acordând sume necuvenite administratorului public Marian Popescu, producând şi un prejudiciu în sumă de 67.000 de lei. Dar au frustrări de oameni mici atunci când vine vorba de o amărâtă de normă de hrană, 24 de lei/ zi calendaristică. Cu sumele necuvenite încasate de Popescu ar fi primit norma de hrană toţi poliţiştii locali pe o jumătate de an!
Acest drept al poliţiştilor locali este stabilit printr-un act normativ valabil la nivel naţional, lege obligatorie dublată de o hotărâre a legislativului local în acest sens. Oameni buni, ne-am tâmpit? Chiar i se cuvine administratorului public Marian Popescu întreg fondul de salarii? 


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (14 )

#1 un om 06.04.2015,  23:28:22
Cum poate sa-i pese domnului viceprimar de politistii locali cand tinta lui e sa ajunga primar. Ii recomand calduros sa lase jocul dublu si sa fie barbat. Daca a fost politist adevarat sa reprezinte oamenii legii daca nu sa plece sa-si manince pensia. La fotoliul de primar nu are sanse. Nu contest calitatile sale de fost politist, dar in politica e varza.
#2 adi07.04.2015,  00:44:29
cine???? dom comisar primar? hai sa ne revenim cu picioarele pe pamant... pe de alta parte nici cu asta deacum nu mi-e rusine... e mai mult plecat. sa-si dea-n pixu meu demisia, sa lase pe altul daca acum ii arde de nevasta-sa. eu nu imi permit sa nu trec pe la munca cu saptamanile.... pe de alta parte, domnule Docea, mai sunt si alti angajati la stat si la privat prin Vale care castiga tot spre 700 de lei, si muncesc in conditii mai grele decat politistii locali. Chiar, ce fac acestia atat de greu incat sa justifice si norma de hrana? sparg seminte langa MCV-ul inscriptionat Politia Locala? Ca nu am auzit sa patruleze prin parcuri sa amendeze stapanii javrelor care se caca in locurile de joaca. Sau nu am auzit sa retina vreun derbedeu care rupe si sparge bunuri din domeniul public. Atat au de facut: sa stea la poarta la primarie si sa imparta bonuri de ordine cand se dau ajutoarele de alimente UE la puturosi. Eventual sa pazeasca indicatoarele de doua ori pe an cand sunt zilele orasului. Iar aceasta norma de hrana e praf in ochi. A dat generalul ala umflat de Oprea lege de alegeri sa dea bine Ponta. Si acum cand s-au prins ca nu au bani, la revedere.
#3 spre civilizatie07.04.2015,  06:38:07
Daca este adevarat ca se dau 24 lei pe zi CALENDARISTIC si nu se scat zilele libere si concediul de odhina , normal ar fi sa dea doar pentru munca depusa, Salariul este mic, dar eficienta politistilor locali este sub zero, salariul ete reflectat dupa munca depusa.
#4 Doru07.04.2015,  08:34:38
Ai dreptate Adi,....
#5 adela07.04.2015,  09:22:13
Asa suntem noi romanii si cred ca ne meritam soarta. Postam repede ca uite la aia, urla foamea in ei si le trebe bani de hrana dar cei care au facut sa dispara milioane de euro si sa duca Valea în pragul dezastrului sunt baieti buni.Cata rautate.... Si suntem si in saptamana patimilor...
#6 Alexa07.04.2015,  09:27:14
Ptr."adi","Domn comisar primar" a fost ales viceprimar prin votul a 18 consilieri din totalul de 19. Aşa că domnule "adi" nu mai umbla cu fofârlica, ai găsit momentul să ataci, se vede din avion, nu cumva eşti singurul conslier din cei 19 care ai votat împotrivă???
#7 damian octavian,politist local in vulcan07.04.2015,  12:10:19
Curat murdar monser ! Ministrul Oprea s-a batut cu pumnul in piept ca s-a zbatut ca Politia Locala ,sa beneficieze de norma de hrana.Minciuni,amagiri si doar declaratii de presa fara rezultat.Vax albina,crema puca !
#8 functionar din primarie07.04.2015,  12:26:53
Baieti, aveti sindicat ,puneti-va in miscare. Ridtzi e pe duca ,vicele viseaza cai verzi pe pereti , nu va lasati condusi de cei penrtu care sunteti doar la numar.Pentru cei care muncesc nu vor fi niciodata bani dar pentru contracte paguboase pentru cetateni se gasesc pentru ca de acolo au bani alesii nostri.Cei mai multi din primarie va sustin chiar daca nu o pot face deschis.Viceprimarul , care TEORETIC supervizeaza politia locala ar trbui sa mearga acasa . Poiticul a stricat si strica multe iar politia nu e politica
#9 GIGEL07.04.2015,  14:13:42
Măi, "funcţionar din primărie" nu cumva eşti unul dintre cei care muncec politic cu gândul la visele alea de care aminteşti"
#10 adi07.04.2015,  16:39:24
@alexa, confunzi lucrurile... nu, spre linistea ta nu sunt consilier... Apoi viceprimar, sef de coloana, sef de birou si ce vrei tu, poate fi ales din partea mea de 9,10,11 si n-shpe din 19, atat timp cat e majoritatea consilierilor locali. dar primarul sa stii ca nu il aleg consilierii, ci cetatenii, prin vot. Asa ca nu vad ce are una cu alta. Daca PSD nu are om mai bun decat dom' comisar (pentru care, de altfel, am tot respectul ca (fost) politist si comandant, nu ca politician) pentru primarie, va pierde, din nou, alegerile locale. Adevarul e ca din actualul PSD Petrosani, oricine va candida ii va fi foarte greu sa castige, chiar daca actualul primar (probabil) nu va mai candida. Nu sunt de acord cu salariile babane incasate de oltenasi smecheri Popescu, sau debili mintali ca Visan, dar nu te supara ca nici cu 22 de zile x 24 de lei nu sunt de acord. Daca e salariul de politis local mic, sa mearga la munca in strainatate, pe santier sau la patron. Pentru ca adevarul trist este ca NU FAC NIMIC. Stau cu schimbul la poarta la primarie, dau numere de ordine la pasapoarte si la social cand se imparte mancarea gratuita pentru putori, sau stau altaturi politistii adevarati (de la circulatie) la impartit amenzi. Din cand in cand pazesc indicatoarele de interzis la zilele orasului, si eventual ala mic si negru se crede semizeu cand iti vorbeste ca un nesimtit cand te opreste cu masina sau atingi cu valva de la roata pavelele miscatoare ale lui Ridzi & Faur. De ce sa le dai alocatie de hrana? Aaa, ca politistii, securistii adevarati au, aia e una, au avut dintotdeauna (din pacate, ca si aia mai mult de jumate sunt obezi)...
#11 Adi07.04.2015,  16:42:17
iar pt cei care o ard cu "contractele paguboase pentru care se gasesc bani". Stati linistit ca toarna Gardean tot si pe toti, vine DNA, si se recupereaza, macar o parte, de la patronii care au incasat si au facut bara-bara cu popescu, visan si tibi. Repet, 1. nu merita alocatie de hrana pentru ce munca presteaza. 2. a fost o petarda de campanie, linistiti-va. Nu sunt bani prevazuti si gata....
#12 Alexa07.04.2015,  19:33:50
Ptr."Adi", sunt de acord cu ce spui dar printre altele trebuie să respectăm votul majoritar al cetăţenilor privind alesii. Stiu că nu-ti convine, poate nici mie, de unul sau altul, pentru că a ajuns consilier, primar sau viceprimar, asta e optiunea majoritara a alegatorilor şi trebuie să o respectăm. Cat despre unii angajati ai primariei printre care Popescu, Visan si mulţi alţii, care incasează salarii babane ai dreptate iar politisti locali pentru munca pe care o fac nu ar trebui să aiba nici salariile pe care le primesc dar să mai aibă pretentia să le mai dam din banii publici 24 lei zilnic sumă care ar fi indestulătoate pentru hrana zilnica a mai multor oameni amărati.Aici e problema ce trebuie rezolvată in mod corect şi drept.
#13 adi07.04.2015,  23:54:16
de acord. referitor la consilieri si primari, sa nu uitam cu cate voturi a ajuns tibishor primar. cu putine rau, pentru ca lumea nu prea a fost la vot. In rest numai bine la toti, pt ca e saptamana Mare.


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 3 ori 10  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Pe aceeasi tema

Primăria Petroşani organizează concurs de promovare pentru ocuparea funcţiei publice de conducere vacantă de șef Birou Cadastru, registru [..]

07.09.2015, 15:16   |    0 comentarii

Serviciul Public Administrarea Domeniului Public și Privat Petroșani a alocat aproximativ 32.000 lei pentru reparația câtorva scări de[..]

05.08.2015, 15:11   |    1 comentarii
Este foarte adevărat că anul acesta Primăria Petroşani a investit sume de bani deloc de neglijat în activităţile de la[..]
09.07.2015, 21:23   |    2 comentarii
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.2

Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.4

Anunt GAL Cheile Sohodolului - prelungire MCS 7.2-15.04.2019

Anunt de selectie 7.4 simplificat 2019 - prelungire

Anunt de selectie MCS 7.2 simplificat prelungire mai 2019

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter