15.04.2015,  22:16:21 | 0 comentarii | 610 vizualizari
În judeţul nostru, / Moaştele lui Epictet şi Astion
de Mihaela PETROŞAN
Astăzi şi mâine, la invitaţia Preasfinţitului Părinte Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, şi cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, Sfintele Moaşte ale Sfinţilor Epictet şi Astion de la Halmyris vor poposi în Episcopia Devei şi Hunedoarei.
 
Raclele cu moaştele Sfinţilor Mucenici Epictet şi Astion vor fi întâmpinate la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae şi Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Deva, astăzi, 16 aprilie, la ora 18:00, urmând ca în dimineaţa zilei de mâine să fie duse la Mănăstirea Crişan, unde vor fi aşezate spre închinare până în după-amiaza zilei de prăznuire a Izvorului Tămăduirii.
„Sfinţii Epictet şi Astion, cunoscuţi ca Sfinţii de la Halmyris, o străveche cetate creştină de pe malurile Dunării, numită în Antichitate Almyra, au pătimit şi au suferit moarte martirică în timpul cruntei persecuţii împotriva Bisericii creştine a împăratului Diocleţian, la 8 iulie 290. Ei sunt cu siguranţă cei mai vechi martiri dobrogeni atestaţi de izvoarele aghiografice”, spun reprezentanţii Episcopiei Devei şi Hunedoarei.
Din mărturiile istorice păstrate până astăzi, aflăm că pentru viaţa lor curată şi evlavioasă, Sfinţii Mucenici Epictet şi Astion au fost încununaţi de Dumnezeu cu darul facerii de minuni. Astfel, sunt mărturii care ne prezintă faptul că Sfântul Epictet a tămăduit o fată în întregime paralizată, un tânăr posedat de duh rău a fost curăţit prin puterea rugăciunii Sfântului, iar o femeie oarbă şi-a recăpătat vederea. De asemenea, Sfântul Astion, cel care a fost convertit chiar de Sfântul Epictet şi a primit de la acesta Sfântul Botez, a primit darul tămăduirilor, curăţind un om îndrăcit şi vindecând un om aflat pe moarte în urma unei căderi de la înălţime.


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 2 ori 8  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Pe aceeasi tema
Două mari motive de a ajunge duminică la Paraclisul de lângă parc
În după-amiaza zilei de dumi[..]
01.12.2014, 20:55   |    0 comentarii

* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter