27.04.2015,  17:38:55 | 1 comentariu | 2248 vizualizari
Din metodele marca Simota. / Cum să tragi o ţeapă, cum să fentezi statul. Telefonic, baronul Moloţ îi cerea lui Simota să facă plăţi. Amănunte incredibile din mega dosarul de evaziune instrumentat de DIICOT
de Cătălin DOCEA
Bilanțul dosarului 2220/97/2015, intrat recent pe rolul Tribunalului Hunedoara: 19 inculpați persoane fizice, cinci firme inculpate, aproape 100 de martori 
 
Muri Building SRL Deva...
...a fost înfiinţată de inculpatul Mureşan Viorel la solicitarea inculpaţilor Dragomir Gheorghe şi Pintilie Gheorghe Raul. Potrivit actului constitutiv iniţial, asociat unic şi administrator al societăţii a fost inculpatul Mureşan Viorel. După înfiinţarea societăţii, de activitatea acesteia s-au ocupat Dragomir Gheorghe şi Pintilie Gheorghe Raul, Mureşan Viorel având doar rolul de a scrie după dictare diverse documente (facturi fictive, borderouri de achiziţie fictive, chitanţe) şi de a retrage banii din bancă.
 
Începând cu...
...data de 20.06.2008 au fost întocmite mai multe documentele de achiziţie fictive pentru materiale şi monoperă între Muri Building SRL şi societăţile controlate de Simota Alin, atât Atomis Internaţional Prod SRL cât şi Simar SRL.
În vederea completării facturilor şi borderourilor fictive, activitate ce se desfăşura de regulă la sediul firmelor lui Simota Alin, Mureşan Viorel era îndrumat de contabilele firmelor lui Simota Alin (cu ocazia recunoaşterii după planşe foto, susnumitul le-a recunoscut pe inculpatele Drăghici Flavia, Căpâlnean Mărioara şi Acs Mihaela Ramona), care practic i-au dat lui Mureşan Viorel modele de facturi şi borderouri gata completate, i-au dat tipizate goale precum şi notiţe cu datele care trebuie scrise pe tipizatele goale.
 
Ulterior,...
...în cursul anului 2009, pentru a se pierde urmele infracţiunii, Dragomir Gheorghe şi Pintilie Gheorghe Raul i-au cerut lui Mureşan Viorel să cesioneze societatea, aceasta fiind cedată către Raica Aurel. Astfel potrivit contractului de cesiune nr. 1/23.02.2009, Mureşan Viorel a cedat toate părţile sociale, Raica Aurel devenind asociat unic şi administrator.
 
În perioada...
...20.06.2008 - 11.01.2010 (data ultimei plăţi efectuate în contul facturilor fictive), Atomis Internaţional Prod SRL a înregistrat în evidenţa contabilă şi fiscală un număr de 12 facturi fiscale fictive care aveau ca emitent pe Muri Building SRL, în valoare totală de 1.630.350 de lei, din care TVA de 260.308 lei, dedus ilegal în baza acestor facturi fictive.
 
Materialele...
...care au făcut obiectul facturilor fictive de aprovizionare au fost recepţionate scriptic prin întocmirea de note de recepţie şi constatare de diferenţe fictive (întocmite la serviciul de contabilitate) si, ulterior, cele înregistrate pe cheltuieli de exploatare au fost scăzute scriptic prin întocmirea de bonuri de consum fictive (întocmite de gestionari în baza notei de recepţie, pe care se menţiona şantierul unde s-au dat în consum).
S-au întocmit 11 note de recepţie şi constatare de diferenţe, din care pe 6 este semnătura numitului Vamvu Dorin. Pe aceste documente mai este aplicată o semnătura indescifrabilă care aparţine unei alte persoane neidentificate. Un număr de 5 note de recepţie nu sunt semnate. Au fost întocmite 48 de bonuri de consum aferente materialelor înregistrate pe conturile de cheltuieli şi care au ca societate furnizoare pe Muri Building SRL Deva, care au fost semnate de către mai mulţi şefi de echipă.
 
Spre exemplu,...
...martorul Panduru Nelu Daniel a semnat 10 bonuri de consum. Cu privire la acestea, Panduru a declarat următoarele: 
„Am început să semnez bonuri de consum materiale din momentul în care am ajuns şef echipă (…) ne erau aduse la semnat, gata întocmite, de către domnul Vamvu Dorin, magazioner în cadrul societăţii.  (…) odată am avut nişte dubii cu privire la bonurile de consum care mi-au fost aduse la semnat de către Vamvu Dorin, cred că au fost în legătură cu lucrarea de la Seini, jud. Maramureş (…) Eu am avut dubii deoarece am remarcat că pe bonuri erau înscrise materiale care în fapt nu au fost folosite la lucrarea de la Seini. 
I-am spus numitului Vamvu Dorin de acest fapt şi el mi-a spus că “materialele respective trebuie scăzute pe acea lucrare, deoarece aşa a zis tuta aia să le fac” (se referea la Fage Carmen — care era director economic), precizând că oricum nu o să ne verifice nimeni. Eu am obiectat, am spus că Fage este nebună, deoarece nu am băgat astfel de materiale la acea lucrare, moment în care Vamvu a spus că trebuie să scadă acele materiale, deoarece aşa a zis Simota Alin”.
Declaraţia acestuia este confirmată de martorul Vamvu Dorin Alexie.
 
Ca şi elemente de fictivitate...
...a acestor operaţiuni, reţinute în raportul de Inspecţie Fiscală nr. F- HD 116 şi anexele acestuia, întocmit în data de 27.02.2012 de către organele fiscale, pot fi menţionate următoarele:
Comportamentul de tip „fantomă” al Muri Building SRL;
Reprezentantul societăţii, Mureşan Viorel, nu a fost de găsit de către organele de control fiscal şi implicit nici documentele de evidenţă contabilă;
Din consultarea livrărilor declarate de către toţi partenerii Muri Building SRL rezultă că societatea nu a efectuat achiziţii în anul 2008 şi, implicit, Muri Building SRL nu putea vinde către Atomis Internaţional Prod SRL materiale/mărfuri în valoare de 1.630.350 de lei, din care TVA de 260.308 lei;
Din analiza datelor din baza de date gestionate de Poliţia Română s-a constatat că, din numerele de înmatriculare menţionate pe facturi, nr. B-01785 este un număr de circulaţie provizoriu care nu a fost alocat Muri Building SRL şi nici societăţii beneficiare a mărfurilor, iar nr. B-1453 nu există. Astfel, nu se confirmă nici transportul mărfurilor.
 
Caracterul fictiv...
...al tranzacţiilor comerciale este confirmat şi de inculpatul Mureşan Viorel, administratorul Muri Buiding SRL, acesta declarând că a completat în fals toate aceste facturi la sediul Atomis Internaţional Prod SRL, după modele puse la dispoziţie de femeile care lucrau la serviciul de contabilitate al societăţii.
Astfel în declaraţia din 29.09.2014, Mureșan a arătat următoarele:
“Am fost asociat unic şi administrator la Muri Building SRL. Firma am înfiinţat-o în luna iunie 2008, la solicitarea lui Dragomir Gheorghe. Îl cunosc pe Dragomir de aproximativ 30 de ani. Pe la sfârşitul lunii mai - începutul lunii iunie 2008 m-am întâlnit în Deva, la Hotel Deva, pe terasă, cu Dragomir Gheorghe. Acesta era însoţit de către Pintilie Gheorghe Raul şi încă un băiat. În acea perioadă eu nu lucram nicăieri şi Dragomir cunoştea acest lucru (...) 
Dragomir Gheorghe mi-a spus că este prieten cu Simota Alin, că acesta din urmă are lucrări de efectuat în Deva, cum ar fi la Spitalul Judeţean. Dragomir Gheorghe mi-a spus să înfiinţez o firmă pe numele meu, că vom desfăşura afaceri cu Simota Alin  (...) 
Pintilie Gheorghe Raul a asistat și el la discuții. Am fost de acord cu ce mi-a cerut Dragomir Gheorghe, astfel că am înființat Muri Building SRL. De înfiinţarea firmei s-a ocupat Dragomir Gheorghe, eu mergând cu el la toate instituţiile necesare  (...) 
De asemenea, am deschis două conturi bancare pe firmă, la Raiffeisen Bank şi la Intesa Sanpaolo Bank, ambele din Deva. La deschiderea conturilor am fost însoţit la unităţile bancare de către Dragomir Gheorghe.
În aceeași perioadă am fost cu Dragomir Gheorghe la o librărie de unde am achiziționat două blocuri de facturi și două de chitanțe, nenominale. Am cumpărat și un set de 100 de borderouri de achiziție.
Nu am angajat nici o persoană pe Muri Building SRL. Nu am desfăşurat nici o activitate economică pe firmă.
După deschiderea societăţii, Dragomir Gheorghe mi-a spus că trebuie să scriu facturi false conform cărora livram produse către firmele lui Simota Alin, plăţile urmând a fi făcute fie prin numerar când trebuia să completez chitanţe de încasare numerar, fie prin bancă, când trebuia să completez borderouri achiziţie şi să retrag banii din contul societăţii şi să-i predau către Dragomir, care îi restituia la Simota.
Eu am fost de acord deoarece Dragomir Gheorghe mi-a spus că voi avea şi eu un comision de 10% din această afacere, urmând a primi banii la finalul anului.
La câteva zile după deschiderea firmei am şi început să scriu facturi false la solicitarea lui Dragomir. Facturile false le-am completat la sediul firmelor lui Simota Alin din cartierul Colonie din Petroşani. Dragomir Gheorghe şi Pintilie Gheorghe Raul veneau după mine la Deva şi mă duceau cu maşina la Petroşani, la sediul firmelor lui Simota Alin, pentru a completa acte false (facturi, chitanţe). Datele în vederea completării facturilor şi anume (nr. facturii, data, cantitatea, materialele, valoarea cu TVA, fără TVA etc.) mi-au fost puse la dispoziție la sediul firmelor lui Simota Alin, de către anumite femei care lucrau la contabilitate.
Eu am completat aceste acte într-un birou situat in vecinătatea biroului de contabilitate, la et. 1 al clădirii. Dragomir Gheorghe mai stătea cu mine, mai pleca. Iniţial până le-am scris pe primele a stat tot timpul cu mine. Până atunci nu am mai completat facturi. Am fost învăţat cum să completez tipizatele de către Dragomir Gheorghe şi femeile de la contabilitatea firmelor lui Simota.
Am completat facturi către Atomis Internaţional Prod SRL și Simar SRL. Ca și produse livrate către aceste firme am menționat pe facturi: materiale de construcţii, ciment, uşi metalice, sort, nisip, glet etc.
Un bloc de facturi are 50 de tipizate. Am completate toate tipizatele, reţin că multe, vreo 13-14 din primul bloc a fost stonate, iar din al doilea bloc vreo 10.
Am fost la sediul firmelor lui Simota Alin de vreo două sau trei ori pe lună, când completam facturi şi chitanţe. În funcţie de solicitări completam mai multe facturi într-o zi, reţin că am scris şi cinci facturi într-o zi.
(...)
Menţionez că tipizatele cumpărate de la librărie (blocurile de facturi, chitanţe, borderouri) s-au aflat până în luna august 2008 în posesia lui Pintilie Gheorghe Raul. Actele care le-am completat anterior mi-au fost puse la dispoziţie Dragomir Gheorghe.
În cazul în care firmele lui Simota virau bani în conturile firmei, Dragomir Gheorghe mă anunţa şi îmi spunea că trebuie să mergem la bancă. Mergeam la bancă însoţit tot timpul de Pintilie Gheorghe Raul şi Dragomir Gheorghe.
Dragomir Gheorghe avea un BMW X5 primit de la Simota. Iniţial, Raul a circulat cu o Dacie Papuc de culoare vişinie. După vreo lună şi jumătate, Raul şi-a luat şi el un autoturism marca BMW, despre care am auzit de la acesta că a costat 40-50.000 de euro. Banii i-am retras doar din contul deschis la Intesa. Pentru a retrage banii se întocmeau borderouri de achiziţie cereale. (...)
De fiecare dată în sediul băncii intram singur, iar Dragomir şi Raul mă aşteptau afară. Am retras bani de la unităţile Intesa din Deva şi Petroşani. Anunţam banca cu o zi înainte de efectuarea retragerii. În bancă puneam banii în plasă, în rucsac, apoi când ieşeam afară predam toţi banii către Dragomir Gheorghe şi Pintilie Gheorghe Raul. Cei doi mi-au spus că banii îi duc înapoi la Simota Alin. Eu nu i-am însoţit niciodată când au returnat banii către Simota Alin. Nu cunosc cât era comisionul acestora. Eu nu am luat nici o sumă de bani din cei retraşi de la bancă, iar la finalul anului nu am primit comisionul promis de către Dragomir Gheorghe (...)”.
 
Prin înregistrarea... 
...acestor facturi fictive în contabilitatea Atomis Internaţional Prod SRL s-au cauzat următoarele prejudicii bugetului de stat: 57.778 de lei - impozit pe profit, 260.308 lei – TVA.
 
În contul...
...facturilor fictive care au ca emitent Muri Building SRL, s-au efectuat plăţi de către Atomis Internaţional Prod SRL după cum urmează:
- în anul 2008, prin instrumente bancare, în sumă de 151.256 lei;
- în anul 2009, prin casieria unităţii, în sumă de 1.348.000 lei;
- în anul 2010, prin casieria unităţii, în sumă de 131.094 lei.
Sumele de bani au fost retrase din conturile Muri Building SRL pe bază de borderouri false de achiziții cereale, completate de inculpatul Mureşan Viorel, la solicitarea inculpaților Dragomir Gheorghe şi Pintilie Gheorghe Raul, după care aceştia doi din urmă au dus banii la sediul Atomis Internaţional Prod S.R.L, unde i-au predat către Simota Alin.
 
Suma de bani...
...de 1.479.094 lei, evidenţiată scriptic ca şi plată către Muri Building SRL, în anul 2009 şi anul 2010, a fost scăzută din soldul de casă şi ea coincide, ca şi sursă de finanţare, cu o serie de transferuri bancare de numerar din conturile societăţii către casierie, atât în perioada premergătoare, regăsite în sold, cât şi în perioada evidenţierii plăţilor, în cuantum care acoperă aceste ieşiri de bani.
Datorită acestor considerente, plăţile evidenţiate către Muri Building SRL, în sumă de 1.479.094 lei, reprezintă ieşiri certe de sume de bani din Atomis Internaţional Prod SRL
 
Practic,...
...prin plățile efectuate în contul acestor tranzacții fictive, s-a delapidat Atomis Internațional Prod SRL cu suma de 1.630.350 de lei.
 
La data de 8.08.2012...
...s-a înregistrat Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroşani plângerea penală formulată de către Mendelson SRL Craiova, prin care aceasta a solicitat cercetarea numitei Acs Mihaela Ramona, administrator al Atomis SRL, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în convenţii. 
 
În fapt,...
...la data de 23.12.2011 s-a încheiat contractul nr. 320 între Mendelson SRL Craiova şi Atomis SRL, obiectul acestuia fiind vânzarea de aparatură medicală (prevăzută în anexa 1 la contract) pentru Ambulatoriul integrat din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva, aparatură în valoare de 213.626,66 lei cu TVA. Potrivit contractului, Atomis SRL se obliga să plătească preţul în termen de 4 zile lucrătoare de la momentul achitării aparaturii medicale de către beneficiarul final, în speţă Consiliul Judeţean Hunedoara.
 
Contractul şi anexa...
...la contract au fost semnate din partea Atomis SRL de către inculpata Acs Mihaela Ramona, în condiţiile în care Singer George Sorin, administratorul Mendelson SRL, arată că a negociat încheierea contractului cu inculpatul Simota Alin, acesta lăsând să se înţeleagă că Atomis SRL are încheiat contract direct cu Consiliul Judeţean.
 
Aparatura medicală...
...a fost procurată din străinătate de către Mendelson SRL pe banii ei, şi livrată către beneficiar, fiind predată şi pusă în funcţiune la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Deva, în perioada ianuarie - 15 martie 2012. Acesta a fost facturată la data de 02.03.2012, la suma de 213.626,66 lei.
Cu ocazia predării-primirii şi punerii în funcţiune s-au întocmit procese verbale în acest sens, semnate de reprezentanţii Atomis SRL
Cu ocazia punerii în funcţiune a echipamentelor medicale prevăzute în contract, s-au solicitat şi alte echipamente medi­cale, în valoare de 2.750,94 lei (factura nr. 0900397 din 15.03.2012).
Valoarea totală a echipamentelor medi­cale livrate se ridică la suma de 216.377,6 lei.
 
Este de menţionat că...
...Atomis SRL nu avea contract cu Consiliul Judeţean Hnedoara pentru realizarea obiectivului „Ambulatoriu integrat din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva - modernizarea şi echiparea cu aparatură de specialitate”, contractul fiind adjudecat de Simar SRL, aspect ce nu a fost adus la cunoştinţa reprezentantului Mendelson SRL.
Aparatura medicală livrată de Mendelson SRL a fost utilizată la finalizarea obiectivului ce făcea obiectul contractului dintre Consiliul Judeţean Hunedoara şi Simar SRL, anume: „Ambulatoriu integrat din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva - modernizarea şi echiparea cu aparatură de specialitate”.
 
Consiliul Judeţean Hunedoara...
...a efectuat plata integrală aferentă acestui contract către Simar SRL, ultima plată fiind efectuată la data de 03.04.2012, când Simar SRL a încasat, prin contul deschis la Trezoreria Deva, suma de 1.089.063,21 lei.
Aceşti bani au fost delapidaţi din Simar SRL, parte din ei fiind apoi „spălaţi” prin intermediul Atomis Grup SRL, fiind introduşi în acestă societate ca împrumut al inculpatului Borca Andrei, ulterior făcându-se restituirea.
Deşi aparatura medicală a fost livrată, iar beneficiarul final a făcut plata, societatea furnizoare a aparaturii medicale a rămas neplătită. S-a efectuat doar o plată parţială, în sumă de 50.000 lei, de către Atomis Grup SRL la data de 10.04.2012, restul nefiind plătit nici în prezent.
 
În baza...
...contractului nr. 1265 datat 23.12.2011, Atomis SRL a facturat la data de 29.03.2012 aparatura medicală livrată de Mendelson SRL către Simar SRL la valoa­rea de 216.377,62 lei. Simar SRL a intrat în insolvenţă în aprilie 2012. 
 
Mendelson SRL Craiova...
...a fost păgubită cu suma de 166.377,6 lei, având în vedere următoarele aspecte obiective:
Cele două societăţi, Atomis SRL şi Simar SRL, erau ambele controlate de către inculpatul Simota Alin;
Simar S.R.L era pregătită de intrarea in insolvenţă la începutul anului 2012, a intrat în aprilie 2012;
Nu s-a adus la cunoştinţă Mendelson SRL faptul că Simar SRL era partenerul contractual al Consiliului Judeţean Hunedoara, câştigătorul licitaţiei pentru realizarea obiectivului Ambulatoriu integrat din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva, lăsând să se creadă că acest contract cu Consiliul Judeţean este încheiat de către Atomis SRL. Acest aspect era esenţial. Furnizorul ştiind că Atomis SRL era câştigătorul licitaţiei, avea certitudinea plăţii bunurilor livrate, deoarece era vorba despre o lucrare finanţată din bani publici (majoritatea fonduri europene).
Nu s-a adus la cunoştinţă Mendelson SRL contractul dintre Simar SRL şi Atomis S.R.L.
 
Suma de bani...
...virată la data de 03.04.2012 de către Consiliul Judeţean Hunedoara în contul contractului încheiat cu Simar SRL, din care trebuia plătită aparatura medicală, a fost delapidată din Simar SRL, fiind în parte reintrodusă în circuitul economic legal prin operaţiuni de spălare de bani realizate pe Atomis Grup SRL.
Din faptul că, nici până în ziua de azi, Mendelson SRL nu a fost plătită pentru aparatura medicală livrată, se poate aprecia că este evident că inculpatul Simota Alin a pus în operă un adevărat plan de înşelare a acestui partener comercial, acestuia spunându-i-se că plata nu se poate face deoarece Simar SRL a intrat în insolvenţă.
 
„Mi-a spus că el este implicat în politică, că este consilier judeţean, astfel că firma este pe numele altei persoane...”
Cu privire la plângerea formulată, reprezentantul Medndelson SRL Craiova, Singer George Sorin, a declarat:
„(...) Sunt administrator şi asociat cu 10% la Mendelson SRL Craiova, firmă specializată în comerţul cu aparatură medicală. Prin vara anului 2011, am primit pe e-mail o cerere din partea Atomis SRL din Petroşani pentru a livra aparatură medi­cală la Spitalul Judeţean din Deva. Am dat curs cererii şi am trimis o ofertă pe adresa acestei firme (…) am fost contactat telefonic de către Simota Alin. La telefon, Simota Alin mi-a spus că el se ocupă de această lucrare, şi să merg la Petroşani pentru a încheia contractul. Ulterior, am avut drum în Petroşani, şi m-am dus la sediul firmei Atomis SRL, în cartierul Colonie, unde m-am întâlnit cu Simota Alin. Aici, Simota Alin mi-a spus că el cu firma sa Atomis SRL se ocupă de modernizarea şi dotarea cu aparatură a Ambulatoriului de la Spitalul Judeţean din Deva. Simota Alin mi-a spus că lucrarea a câştigat-o la licitaţie şi că este finanţată de către Consiliul Judeţean. Mi-a spus că el este implicat în politică, că este consilier judeţean, astfel că firma este pe numele altei persoane, fără a-mi spune numele acesteia. Cu acea ocazie am încheiat o înţelegere verbală, în sensul că firma mea să livreze aparatura medicală, iar el să facă plata după ce va primi banii de la Consiliul Judeţean. De asemenea, am stabilit ca eu să redactez un contract pe care să-l trimit la Petroşani, pentru a fi examinat şi semnat şi din partea lui Simota, Toate negocieri­le în legătură cu acest contract le-am purtat doar cu domnul Simota Alin.
În zilele următoare, eu am redactat un contract, datat 23.12.2011, pe care i l-am trimis prin e-mail la sediul Atomis SRL. Contractul l-am primit ulterior pe poştă, semnat din partea Atomis SRL de către numita Acs Mihaela Ramona, administratorul acestei societăţi. Pe contract am observat că la pct. 3.1. era menţionată formula că plata se face în termen de 4 zile lucrătoare din momentul achitării echipamentelor de către beneficiarul final, Consiliul Judeţean Hunedoara.
Ulterior, în perioada ianuarie - 15 martie 2012 am livrat şi instalat aparatura medicală (...)
O parte a aparaturii medicale a trebuit comandată în străinătate, spațiu non UE, gen Rusia, Israel, China, astfel că livrarea a durat mai mult. Am început să fiu sunat la telefon de către Simota Alin, pentru a livra mai repede aparatura deoarece trebuie să facă recepţia la lucrare şi vine preşedintele Consiliului Judeţean.
“La recepţie a venit și Simota Alin cu preşedintele Consiliului Judeţean...”
Am livrat restul aparaturii în data de 15 martie 2012, când am şi instalat-o. Cu acea ocazie s-au întocmit procese verbale de predare primire şi punere în funcţiune, între noi şi SC Atomis SRL, semnate şi de un medic din partea Spitalului, parcă domnul director adjunct. În aceeaşi zi s-a efectuat recepţia lucrării. La recepţie a venit și Simota Alin cu preşedintele Consiliului Judeţean. Cu acea ocazie nu am discutat cu domnul Simota Alin. În ziua respectivă, unul dintre medici a solicitat şi o seringă de calibrare pentru un spirometru, astfel că - deoarece o aveam - am livrat-o şi am făcut factură separată.
Aparatura medicală livrată de Mendelson SRL se ridică la valoarea totală de 216.377,60 lei.
Ulterior, în preajma Sărbătorilor de Paşti, am fost sunat de Simota, care mi-a spus că Consiliul Judeţean a făcut o plată parţială, astfel că îmi va da o parte din bani, mai precis suma de 50.000 lei. Suma de 50.000 lei mi-a fost virată din contul Atomis Grup SRL, eu nu mi-am dat seama că ar fi vorba despre o firmă diferită. Simota Alin mi-a spus că după ce va primi restul banilor, va plăti şi diferenţa. 
 
“Moloţ mi-a spus să nu mă mai prindă pe la el pe la uşă...”
Deoarece nu mai primeam banii, am început să-l sun pe domnul Simota Alin, acesta mă tot amâna, îmi spunea că aşteaptă o rectificare bugetară, cerându-mi să aştept. Apoi mi-a zis că a intrat în campanie electorală şi să aştept finalizarea acesteia. După ce s-a finalizat campania electorală, prin 12 iunie 2012, m-am dus la Deva în audienţă la domnul Moloţ, preşedintele Consiliului Judeţean. I-am spus acestuia problema mea, şi anume că am livrat aparatură medicală pentru Ambulatoriul Spitalului Judeţean, şi nu am fost plătiţi de Simota Alin, acesta invocând că nu a primit banii de la Consiliu. Domnul Moloţ l-a sunat pe Simota Alin, fiind foarte familiar cu acesta, spunându-i pe numele mic, cerându-i să-mi facă plata. Moloţ a chemat o doamnă la el în birou şi acesta i-a spus că Consiliul Judeţean a făcut plata. Cu aceeaşi ocazie acesta mi-a spus că Consiliul Judeţean Hunedoara nu a avut contract încheiat cu SC Atomis SRL pentru Ambulatoriul Spitalului Judeţean, ci cu o altă firmă a lui Simota Alin, şi anume Simar SRL Moloţ mi-a spus să nu mă mai prindă pe la el pe la uşă, deoarece el nu a avut nici un contract încheiat cu Mendelson SRL şi el a plătit aparatura medicală.
După alte discuţii telefonice avute cu Simota Alin (...) am făcut şi plângere penală.
Până în prezent nu mi-am recuperat suma de bani. 
 
(...)
 
Întrebare: Cu ocazia încheierii contractului, Simota Alin v-a spus că Atomis SRL are contract cu Consiliul Judeţean Hunedoara pentru modernizarea şi dotarea cu aparatură medicală a Ambulatoriului Spitalului Judeţean din Deva?
Răspuns: Da. Tocmai de aceea am încheiat contractul cu Atomis SRL, de asemenea procesele verbale de predare primire şi punere în funcţiune a aparaturii medicale au fost încheiate cu Atomis SRL.
Întrebare: Când ați aflat de faptul că Simar SRL a câştigat de fapt licitaţia pentru modernizarea şi dotarea cu aparatură medicală Ambulatoriului Spitalului Judeţean din Deva?
Răspuns: În luna iunie 2012, când am fost la Consiliul Judeţean, la domnul Moloţ, pentru a reclama că nu am primit banii pe aparatură.
Întrebare: Aveaţi cunoştinţă despre existenţa unui contract între Simar SRL şi Atomis SRL pentru achiziţionare aparatură medicală?
Răspuns: Nu. Categoric nu. Nu ştiu dacă există vreun asemenea contract. Dacă aş fi cunoscut acest fapt, mai precis că acesta şi-a interpus o altă firmă pe filiera achiziţiei de aparatură medicală, nu aş fi încheiat contractul. Am încheiat contractul, am achiziţionat aparatura medicală pe banii mei, şi am livrat-o deoarece ştiam că Atomis SRL are contract cu Consiliul Judeţean şi că după finalizarea lucrării această instituţie va plăti contravaloarea aparaturii, iar eu îmi voi recupera banii. Faptul că Consiliul Judeţean era cel care urma să plătească contravaloarea aparaturii către Atomis SRL constituia pentru mine o garanţie, că plata va fi efectuată (...)”


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (1 )

#1 rusu constantin28.04.2015,  11:02:42
NIHIL NOVI SUB SOLE.


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 9 ori 10  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Pe aceeasi tema
În evidenţa contabilă a Atomis Internaţional Prod SRL, în perioada anilor 2004-2007, au fost evidenţiate scriptic &ici[..]
29.04.2015, 20:10   |    0 comentarii
Mobile Serv Impex SRL,...
...cu sediul în Petroşani, str. Dacia, bl.J2, este o altă societate de tip f[..]
28.04.2015, 18:09   |    0 comentarii
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227






Publicitate
Newsletter