28.04.2015, 18:12:23 | 2 comentarii | 1055 vizualizari
GALERIE:
FOTO
La Vulcan / Funcţionarii de la Urbanism tratează problemele selectiv
Articole de acelasi autor
de Gheorghe OLTEANU
E ciudat excesul de zel de care dau dovadă, uneori, funcţionarii de serviciul de urbanism al primăriei vulcănene.
Sau, altfel spus,
modul diferit în care domniile lor tratează problemele care ţin de serviciul public pe care-l prestează. Cazul de faţă este recent. Alaltăieri, administratorul Restaurantului „Ţugu” a pus să se ridice un gard de lemn, ceva gen rustic, în latura estică a clădirii. Omul voia să îngrădească spaţiul, pe care l-a închiriat odată cu localul, ca să facă un fel de terasă. La care clienţii să fie oarecum feriţi de privirile curioase şi pofticioase ale trecătorilor.
A cumpărat materialul
lemnos necesar, a tocmit meşterii, gardul a fost făcut, numai că, la puţin timp, ca din pământ au apărut două doamne de la primăria Vulcan, care i-au pus în vedere să-l dea jos jos. Fiindcă este vorba despre o construcţie care, pentru a se fi putut materializa, avea nevoie de actele necesare. Patronul nu a comentat şi a pus să fie demontat gardul care ce, cu puţin timp înainte, fusese ridicat.
Tare de tot excesul de zel
al acestor funcţionare! Nu pun în discuţie dacă iniţiativa a fost a lor sau a… altcuiva. Şi, din câte se pare, ar fi vorba despre a doua variantă. Şi când te gândeşti că, în urmă cu o săptămână, o terasă oarecum asemănătoare a fost executată la un local din Coroeşti. Nu cunosc, dar ar fi curios de ştiut dacă, în cazul acela, a existat autorizaţie de construire. Mai sunt, apoi, pe bulevard alte localuri cu terasă exterioară pentru al căror spaţiu nu am auzit să se fi făcut proiect de hotărâre privind scoaterea la licitaţie.
Aşadar, să te mai miri
că - în atare situaţie, în care probleme asemănătoare se măsoară cu unităţi de măsură diferite - nu vezi să apară vreun investitor în Vulcan? Doamnelor şi domnilor din serviciul de urbanism vulcănean! Hotărâţi-vă: ori îi trataţi la fel pe toţi cetăţenii, ori acţionaţi la mofturile şi comenzile venite de undeva de mai sus de dumneavoastră! Nu vreau să readuc acum în discuţie situaţiile jenante în care serviciul a fost pus cu puţini ani în urmă. Îl menţionez pe cel oarecum recent. Acela cu emiterea, în decembrie 2014, a autorizaţiei de construire a veceului public de şase miliarde. La vederea căruia se ştie cum a percutat Sanepidul.
Comentarii articol (2 )
#1 gigi28.04.2015, 18:35:47
Dle GHITA OLTEANU.pai nu se stie ca ILE face ce vrea el in orasul asta?Dar are zilele numarate si DNA-UL o sal ia pentru multe fapte.Patronul TUGU a uitat sa plateasaca taxa de protectie si nu avea cum sa faca ceva fara MARELE MASON GIGI ILE.MERITA SI EL UN CIOLAN CA DOAR SI GURA LUI MANANCE!
#2 indiferentul28.04.2015, 23:12:29
Domnule primar ,funcționari de la urbanism nu sau sesizat daca extinderea dumneavoastră de la porcărie!! ESTE legala,sau nu au tupeul sa va verifice,!!!Alooo doamna de la urbanism ,oare are domnul primar autorizație de construcție pentru gardul care îi înconjoară moșia!!!
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... Cataloage promoţionale 2024 Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii Rame click - comandă online! Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! Steaguri publicitare - click pentru a comanda! Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! Cataloage promoţionale 2024 Alege să o susții! Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! Newsletter
|