Articole de acelasi autor

De vorbă cu Loredana şi Cristian Fieraru, / Finaliştii vulcăneni de la „Românii au talent”

Dar din dar se face Rai / Asociaţia ,,Providenţa Divină” a ajutat 3 liceeni

Şi totuşi, cine are grijă de Cimitirul Eroilor Germani din Baru Mare? / În ultimul an au fost furate 6 pietre funerare

Sâmbătă, 19 mai, / La Peştera Bolii - un spectacol extraordinar a capella

Joi seara, la Hotel Petroşani, / A avut loc lansarea candidaţilor PP-DD Petroşani

De ieri, Petroşaniul are un nou cetăţean de onoare: / Prinţul Paul al României

La ultima şedinţă ordinară a Consiliului Local Petrila, / Câteva proiecte interesante

Nu rataţi, sâmbătă, la Peştera Bolii: / Concertul anual de Muzică religioasă Acapella, ediţia nr. 5

6 sportivi vor să înfiinţeze la Petroşani / Primul club de maraton montan din Valea Jiului: „Parâng Running”

După mai bine de 80 de ani, pe harta Petrilei a apărut un nou locaş de cult ortodox: / Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Cartierul „8 Martie”

Apărut pe neaşteptate în presa scrisă, Sorin Sanda, colegul nostru, este un interlocutor plăcut, care are ceva de spus când vorbeşte despre cele trei pasiuni ale sale: alpinismul, salvamontul şi gazetăria. Experienţa de viaţă, acumulată sus în munte, după zeci de ani de activitate, l-a ajutat pe Sorin să îşi realizeze multe dintre dorinţele sale. El spune că tot muntele şi spiritul de observaţie l-au ajutat să înceapă şi povestea jurnalismului. Citind mai jos îl veţi cunoaşte mai bine pe Sorin, un om pentru care muntele nu mai are secrete şi pentru care, pe zi ce trece, ziaristica nu mai rămâne o enigmă.

Reporter: Sorine, îţi propun să vorbim de alpinismul de performanţă, după care să ajungem şi la Salvamont, o altă pasiune a ta. Probabil că sunt două chestiuni care se leagă… Cu siguranţă, nu făceai activitate de salvare montană dacă nu erai un bun alpinist.

Sorin Sanda: Sigur, cele două activităţi se îmbină perfect. Eu am fost legitimat ca alpinist, pentru prima dată, în 1983 la Clubul Triumf Bucureşti. De atunci, tot am făcut performanţă, an de an. În 1987, am prins un post de antrenor la Valea de Brazi, întemeind o echipă cu băieţi din Uricani. Eu venisem în Uricani, nu pot să uit, în luna martie 1987, din Craiova, oraşul unde m-am născut. Am început să pun în practică cunoştinţele mele din liceul sportiv pe care îl absolvisem, cunoştinţe care ţineau de pregătire fizică, pregătire tactică în domeniu şi, bineînţeles, cunoştinţe specifice doar alpinismului. Pe parcursul anilor, au început să apară şi satisfacţiile muncii mele. În anul 1992 am obţinut la Campionatele Naţionale de Alpinism prima medalie de aur, pentru echipa de la Valea de Brazi, unde eram antrenor şi sportiv. După acest moment, am început ca în fiecare an să rămânem cu echipa de la Valea de Brazi în primele trei locuri la nivel naţional. Eu am o vorbă pe care tot o spun: “Nu este greu să câştigi, ci este greu să menţii ceea ce ai câştigat!”. În decursul anilor, până acum vreo 6 ani, am reuşit să adunăm, atât eu, cât şi sportivii pe care i-am avut sub pregătire directă, 93 de medalii, pe plan intern şi internaţional. În 2004, am părăsit linia de performanţă din alpinism din anumite motive, pe care nu are rost să le expun aici.

Reporter: În paralel, ai intrat şi în Salvamont…

Sorin Sanda: Da, în Salvamont am intrat în 1994. Atunci am participat la primul Raliu Naţional de la Făgăraş, la Bâlea Lac, din partea echipei din Lupeni, şi am  câştigat primul concurs pe această latură de alpinism. în minte că a fost o cursă infernală, dar fiind foarte bine pregătit şi antrenat, am reuşit să câştigăm fără probleme. Pe această linie, a Salvamontului, pot spune că am trecut şi aici de toate etapele pe care trebuie să le treacă un salvamontist experimentat. Am făcut şcolile de salvamont-instructor, iarnă-vară, şi poate mă înşel, dar cred că sunt cel mai vechi instructor naţional de Salvamont din Valea Jiului. Acum activez la Serviciul Public Judeţean Salvamont, din cadrul Consiliului Judeţean, în calitate de angajat al acestui serviciu, un serviciu care cuprinde 16 băieţi angajaţi şi peste 40 de voluntari, toţi făcând parte din diverse echipe de salvamontişti din tot judeţul. Eu fac parte din Serviciul Public Salvamont Uricani, un serviciu local care aparţine de Primăria Uricani şi la care am contribuit foarte mult.

Reporter: Să trecem puţin şi la ziaristică, o a treia pasiune a ta. Cum  ţi-a venit să te apuci de jurnalism? Ce te-a convins să te apuci să scrii, pentru că orice s-ar spune, alpinismul şi salvamontul sunt activităţi total diferite de gazetărie…

Sorin Sanda: Sincer, tot am dat inter­viuri în decursul carierei mele, vizavi de competiţiile sau activităţile la care eu şi echipele mele am participat. Pe de altă parte, mereu am fost atras de latura jurnalistică, spiritul meu de observaţie, cât şi spiritul critic, fiind destul de dezvoltate. Mi-am zis o dată că ce ar fi să o încerc şi pe asta? Îmi place când scriu şi am descoperit că jurnalismul este ceva foarte interesant, deoarece tot timpul te izbeşti de chestii noi, provocatoare. Iar cum unui alpinist îi plac provocările vieţii, chestiunile inedite, fiind foarte scrupulos în ceea ce face, normal că îmi place şi gazetăria. Nu pot să spun că încă mă ridic la nivelul unui jurnalist, dar încet-încet deprind lucruri noi despre această meserie şi încerc să mă perfecţionez. Deci, caut să învăţ cât mai repede întreg abecedarul meseriei. Îmi place această nouă provocare a vieţii! O provocare pe care înainte nu bănuiam că aş putea-o accepta. Dar,  iată că atunci când omul vrea să facă ceva, el poate, cu puţin curaj, studiu şi multă ambiţie.

Reporter: Hai să vorbim puţin despre partea tehnică a alpinismului. Cred că ar fi interesante mai multe amănunte despre acest hobby destul de periculos.

Sorin Sanda: În decursul carierei de alpinist, am participat la mai multe campionate mondiale şi europene de escaladă. În 1992 am fost primul român cu atestat francez la proba de escaladă pe  pereţi de gheaţă, în Franţa, la “Aguille du Verte” – Chamonix, cu un traseu combinat de gradul 6 “C”, de 62 de lungimi de coardă (un grad de dificultate de –7, cei care cunosc partea tehnică a alpinismului ştiu ce înseamnă…). Ghidul francez a rămas uimit atunci văzând ce buni sunt românii. Noi, toţi conaţionalii prezenţi acolo, le-am demonstrat acestora că suntem adevăraţi “alergători pe pereţi”. Pentru ei era o mirare: atunci, cum se poate că o ţară scăpată doar de doi ani de jugul comunist, poate da aşa alpinişti de valoare?! Prima dată când am participat la un Campionat Mondial de Escaladă Artificială se întâmpla în anul 1991 ca oficial al Federaţiei Române de Alpinism şi Escaladă, la Nurnberg, în Germania. Rămâne memorabilă această primă participare a mea la acel campionat mondial, deoarece, fără să exagerez, a fost un sacrificiu, atât pentru mine cât şi pentru băieţi, deoarece am mers spre Nurnberg cu un autobuz al minei Valea de Brazi. A fost o adevărată aventură până am ajuns acolo… Am scos jumătate din scaune afară şi am pus în locul lor nişte saltele, ca să putem dormi pe parcursul drumului, pentru că, vă daţi seama, echipa nu avea bani să doarmă la hotel. Aveam la noi şi o butelie pentru gătit şi un butoi cu apă, pe care îl ţineam pentru spălat. Pe parcursul deplasării spre Germania am avut nişte mici aventuri care în acele momente ni s-au părut adevărate obstacole greu de imaginat: în Ungaria s-a spart parbrizul din dreapta la autobuz, din cauza unei pietre sărite de pe carosabil. În Cehoslovacia, la 50 de kilometri de Brno, s-a rupt fulia de la arborele motor al maşinii, pe care a trebuit să o băgăm în service, iar cei 12 copii (de la juniori, tineret şi seniori) au ajuns la Nurnberg cu… autostopul. După aceste păţanii, doar unul singur dintre sportivii noştri a intrat în semifinală, iar doi au ajuns în sferturi de finală, deşi noi speram la plecare la mai mult. Dar, din cauza condiţiilor, care nu au fost optime, am pierdut atunci o medalie.

Reporter: De-atunci ai mai participat la destule competiţii. Mai schiţează câteva dintre acestea.

Sorin Sanda: Am mai participat la Campionatele Mondiale de la Milano, tot la escaladă, dar şi la alte şi alte competiţii, dar cred că spaţiul nu ne-ar permite să le amintim aici pe toate.

Reporter: Am înţeles că deţii şi o funcţie în cadrul Federaţiei de Alpinism…

Sorin Sanda: Am fost ales preşedintele comisiei de Schi Alpinism al României, calitate în care am participat la mai multe campionate europene şi mondiale. Pentru prima dată în istoria Federaţiei Române de Alpinism, am adus, împreună cu delegaţia română cu care am participat (se zice că eu le port noroc băieţilor…), 3 medalii, dintre care una de aur! Am fost foarte mândru că am participat în calitate de preşedinte al comisiei, la Yazna, în Slovacia, la cursa respectivă. Tot acolo am făcut atunci şi o şcoală de arbitri internaţionali, de o săptămână, şcoală care mă poate trimite, în calitate de arbitru, la campionatele mondiale şi europene de alpinism. Trecând pe partea de salvamont, de doi ani de când sunt angajat (până acum doi ani am fost doar voluntar). Lupt în continuare, ca şi ceilalţi băieţi, mai mult pentru prevenirea accidentelor, decât pentru salvări. 

Reporter: În opinia ta, ce crezi că îi lipseşte Salvamontului românesc?

Sorin Sanda: Salvamontului românesc încă îi lipsesc multe… Începând de la dăruire, terminând cu partea de pregătire fizică şi tehnico-tactică. Acum suntem dotaţi, dar, doar echipamentul nu este esenţial! Mai trebuie făcute antrenamente de menţinere a formei sportive, cam tot timpul, nu numai aşa, când unii îşi aduc aminte… Eu venind din sfera performanţei sportive, ştiu ce înseamnă antrenamentul de menţinere a formei sportive. O altă problemă a Salvamontului românesc este politizarea lui. Ca şi în alte sfere de activitate şi acest serviciu a ajuns să fie politizat, deşi salvarea montană este doar în interesul cetăţeanului, a turistului. “Dau bani… nu îţi dau bani… dar să faci… sau să nu faci… nu ştiu ce…”. Aşa ceva nu ar trebui să fie posibil în acest domeniu, care ar trebui să fie independent şi făcut din multă pasiune şi umanitarism.

Reporter: Să terminăm cu pasiunile tale, care sunt legate, firesc, tot de munte, alpinism… Am văzut nişte poze, absolut splendide, cu tine pe cărări de munte, vara sau iarna, în munţii din ţara noastră sau din străinătate…

Sorin Sanda: Într-adevăr, mi-a plăcut întotdeauna să umblu pe munte. Drumeţiile, excursiile, traseele montane, toate acestea au intrat în preocupările mele de când mă ştiu. Pot spune că în România am vizitat cam toţi munţii care erau de vizitat. De asemenea, şi munţii din Europa, o mare parte din ei, i-am cam văzut la faţa locului.

Reporter: Care a fost cel mai greu traseu pe care l-ai făcut?

Sorin Sanda: Cel mai greu a fost pe Vârful Matterhorn din Alpii Elveţieni, la peste 4.600 de metri. Din punct de vedere tehnic, nu a fost greu nici acolo, mai ales că a fost o vreme bună atunci, dar starea mea generală a fost foarte proastă. Parcă simţeam că ceva că nu este în regulă. Și aşa a fost, în perioada când am fost acolo, tata a decedat! De fapt, chiar a fost şi îngropat, asta în timp ce noi ne aflam în maşină, în drum spre ţară… A fost groaznic şi îmi pare nespus de rău. Ca să nu mai vorbesc că acolo, în Elveţia, am dormit atunci şi o noapte în perete. Am dormit agăţat în ham, a fost destul de frig… Bine, dormitul în perete se întâmplă foarte des, chiar şi în ţară, la escaladarea munţilor noştri, dar atunci situaţia era una mai specială, de aceea totul s-a amplificat. De altfel, am spus-o de atâtea ori că alpinismul nu e farmacie, nu îţi poţi planifica întotdeauna, cu exactitate, toţi paşii… Câteodată se mai întâmplă şi evenimente care nu ţin neapărat de pregătire sau echipament. Am mai avut trasee, hai să nu le zic grele, ci mai degrabă inedite, interesante: în Alpii Francezi, la “Aguille du Midi”, la peste 3.800 de metri.  Acolo am plecat toţi cei care eram în echipaj spre refugiul cosmic, dorind să facem apoi o coborâre de pe vârful Mont Blanc, pe schiuri. Dar, din cauza riscului de avalanşă, am renunţat şi ne-am întors cu coada între picioare. Ne-am zis că muntele nu pleacă de-acolo, deci nu riscăm să ne pierdem vieţile. Chiar înainte cu două zile, murise o echipă exact pe crevasele pe unde trecusem noi! Îţi dai seama prin ce risc am trecut chiar şi-aşa? Ei, şi au mai fost episoade interesante, în munţii Tatra din fosta Cehoslovacie sau în muntele Olimp din Grecia (Vf. Mytikas), dar astea le voi aminti cu altă ocazie. Dar şi din Carpaţii noştri am foarte multe amintiri frumoase. Și despre Carpaţi vom vorbi altă dată…

Reporter: Ca o concluzie, dacă ar fi să începi din nou viaţa, tot alpinismul şi muntele le-ai alege?

Sorin Sanda: Da, fără discuţie! Muntele te schimbă întotdeauna ca om, devii om cu o coloană vertebrală adevărată, devii mai uman, mai puternic. Eu am o vorbă: un om fără pasiune e ca o pasăre fără aripi!