18.05.2015,  20:03:36 | 9 comentarii | 2791 vizualizari
Ce secrete ar ascunde agenda sinucigaşului Pantilimon. Misterul şpăgilor nelămurite pe plan regional - reclamat în extenso, la pachet cu alte posibile fapte de corupţie, direct la Bucureşti
de Ziarul Vaii Jiului
Surse demne de încredere dau drept chestiune de timp o nouă descindere de proporţii a organelor de cercetare penală în Valea Jiului. În ultima perioadă, plecând de la informaţii colectate din 2012 încoace, mai mulţi lideri zonali (PSD şi PNL) din Valea Jiului au fost lucraţi informativ intens în scopul de a obţine informaţii şi documente numai bune de pus între copertele unor dosare penale, sursele fiind inclusiv stimulate financiar din fondurile pe care instituţiile de profil le au la dispoziţie în acest scop.
 
Una dintre cele mai valoroase informaţii astfel colectate se referă la şpaga livrată, la propriu, într-o geantă (culoarea nu fost, ţinem să precizăm, în mod clar specificată) pentru direcţionarea contractului de pază a unităţilor miniere viabile unei firme din Vestul ţării, aflată în combinaţie (subcontractare) cu o societate din judeţul nostru. Informaţia ar fi fost confirmată, spun sursele noastre, mai mult decât tangenţial inclusiv de agenda lăsată în urmă de către Ion Pantilimon, fostul preşedinte al clubului sportiv din Vulcan. Banii s-ar fi împărţit frăţeşte între trei membri marcanţi PSD din Valea Jiului, ajungând inclusiv la ocupantul unui loc fruntaş în ierarhia Complexului Energetic Hunedoara SA. Vă închipuiţi că, fiind vorba de trei personaje la încasare, suma din geantă nu a fost una de neglijat. Informaţia nu este foarte nouă, ea fiind însă abandonată de o instituţie cu atribuţiuni specifice din Alba Iulia pe de o parte din motive de blocaj instituţional – politic, pe de altă parte din lipsă de elemente suficiente. După colectarea şpăgii, perfectarea detaliilor a avut loc la Hotel Onix din municipiul Petroşani, unitate aparţinând Complexului Energetic Hunedoara SA. 
Există probe indirecte suficiente pentru a demonstra că lucrurile s-ar fi produs în modul anterior descris.
O altă chestiune intens monitorizată se referă la protecţia pe care un important lider PSD din Valea Jiului susţine (adică se laudă) că l-a obţinut angajând indirect o rudă a unui procuror. Cu sau fără vreo legătură cu angajarea de care am făcut vorbire, asaltul anchetatorilor asupra liderului PSD în cauză întârzie suspect de mult. De frica implicării într-un dosar penal, un jurist angajat al unei entităţi de stat a preferat să demisioneze în speranţa că nu va fi luat în calcul faptul că avea cunoştinţă de manevrele cu bani publici derulate în societatea controlată de facto de acelaşi lider PSD, dar nu a denunţat posibila comitere a unor infracţiuni (inclusiv dare şi luare de mită disimulate sub forma unor contracte absolut reale, dar referitoare la prestări fictive de servicii).
Deţinem informaţii concrete referitoare la aspectele anterior expuse însă, la acest moment, simpla lor dezvăluire ar periclita grav bunul mers al cercetărilor care deja se derulează. Un amplu dosar a fost transmis, încă de la finele anului 2014, structurii centrale a unei apreciate instituţii cu atribuţiuni în domeniul cercetării penale. Drept urmare, promitem că revenim, în chiar dimineaţa percheziţiilor ce vor fi făcute, cu amănunte absolut uluitoare.


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (9 )

#1 SOS18.05.2015,  22:06:30
PAI E VORBA DE APROPIATTII LUI YLE GH.ZIS PRIMARUL-ANGHEL MIHAI,DRAGOI NICOLAE SI hiar daca pare ciudat Nelu Pantilimon ca si caraus.Sunt filmari la ONIX.PRIMARUL STIA DE AFACERE CA DOAR SEDIUL FIRMEI DE PAZA L-A PUS EL LA DISPOZITIE LA DINCASI CUI?REZULTATUL IL VOR AFLA CEI DE LA DNA.
#2 florin19.05.2015,  08:51:23
cum altfel sa.ti cumperi ditamai bmw,ul nu dl anghel
#3 Doina19.05.2015,  14:49:50
Chiar credeam ca s-a musamalizat cazul si ca Ile cu gasca lui vor scapa basma curata din toate astea dar se pare ca justitia functioneaza pana la urma. Asteptam sa vedem cum platesc cei vinovati.
#4 cristi19.05.2015,  18:41:52
cica bmw ul cu care se da unul mic de profesie cumnat este facut cadou de cei care vind fierul vechi si cuprul de la minele neviabile pentru bonusurile care nu apar in acte .
#5 Vulturul19.05.2015,  20:12:41
Sa lamurim problema: -firma este din Hunedoara dar proprietarii reali sunt gen.rezerva SRI Jurebie Radu si fiul sau Serban; -au bagat in insolventa sc Lux Guard(prin neplata sumelor stipulate in contract) pentru ca de,valiza era incapatoare; -Sefii rosii se stiu:un primar,un director divizie miniera (a carui concediu de boala-i prieste)si un consilier local cu atributii de director general; Daca se taraganeaza dosarul sa nu va mirati,vinovatul este serviciul care-l acopera pe "patronul " firmei. LAMURITI?
#6 gugu20.05.2015,  06:52:20
vulture tu zici ca SPAGA S A IMPARTIT INTRE ILE ,DRAGOI SI ANGHEL ASA REIESE DIN COMENTARIU?
#7 bufnita20.05.2015,  19:29:05
Sleafta de corupti :directori,complici,primari etc...la puscarie!
#8 Anania21.05.2015,  10:47:06
Se pare că nu sunt la zi cu știrile (?!) locale. Cine-i Pantilimon și când s-a sinucis? În rest, nu văd în text niciun alt nume. Doar insinuări și presupuneri care nu merg mână în mână cu deontologia, zic. Sau e un fel de... anchetă sub acoperire? Ceva gen, dăm indicii și pe principiul „știe mă, crezi tu că nu știe” să vedem ce nume primim. ;)


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 6 ori 3  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Pe aceeasi tema
Vineri după amiază, a fost condus pe ultimul său drum vulcăneanul Ion Pantilimon, care şi-a dedicat mişcării sportive, fotb[..]
25.01.2015, 20:06   |    5 comentarii
Zeci de coroane şi buchete de flori au început, de miercuri seara, să se adune în curtea locuinţei din Coroeşti-Vu[..]
22.01.2015, 21:59   |    3 comentarii
Desigur, mai toţi sunt curioşi să afle ce scrie pe biletul şi în agenda lăsate în autoturismul său de către Nel[..]
21.01.2015, 21:05   |    2 comentarii
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *








* * *
Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.4

Anunt GAL Cheile Sohodolului - prelungire MCS 7.2-15.04.2019

Anunt de selectie 7.4 simplificat 2019 - prelungire

Anunt de selectie MCS 7.2 simplificat prelungire mai 2019

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter