18.05.2015,  20:21:10 | 2 comentarii | 786 vizualizari
Voicu s-a ţinut de promisiune: / S-a întors cu toate punctele de la Băiţa
de Loredana JUGLEA
Cel mai priceput antrenor din Liga a IV-a, Dan Voicu, şi-a mobilizat elevii, întorcându-se cu toate cele trei puncte de la Băiţa, echipă care, la un moment dat, s-a bătut pentru supremaţia la primul loc.
 
Trupa din Valea Jiului s-a impus în derbiul cu Şoimul Băiţa (2-1), menţinându-se la cinci puncte în spatele liderului CNS Cetate Deva, cu trei etape înainte de finalul campionatului Ligii a IV-a. Echipa pregătită de Dan Voicu a reuşit să întoarcă rezultatul în duelul de la Crăciuneşti printr-o „dublă” semnată de Remus Moldovan, atacantul care, spre final de campionat, şi-a revenit la forma care în alte sezoane îl recomanda ca fiind golgheterul absolut.
Deşi mai aveau doar şanse teoretice la câştigarea campionatului, Şoimul şi Hercules nu s-au menajat, principala miză fiind locul secund în clasament.
Gazdele au avut prima mare ocazie în minutul 4, când Vişan a luftat în careu la o minge primită de la Pepenar, iar peste trei minute, Nicula a tras pe direcţia lui Farcaş de la 16 metri deşi era singur cu goalkeeperul oaspete.
Replica oaspeţilor a venit de la Savu, deviere cu capul din careu, puţin pe lângă poartă, la o centrare din lovitură liberă a lui Andrei Harangozo.
Jocul s-a animat după pauză, când s-au şi marcat golurile. Mai întâi, gazdele au deschis scorul prin Vişan, acesta reluând cu capul din careul mic o minge centrată de după linia de fund de Pisoiu. Oaspeţii nu au cedat, întorcând rezultatul prin reuşitele lui Remus Moldovan, după două grave greşeli ale fundaşului Sevastiţa. Atacantul oaspeţilor a egalat cu un şut de la 15 metri, singur cu Paşca, şi a adus victoria lobând mingea cu capul din careu, la o neînţelegere între portarului Şoimului şi Andrei Sevastiţa.
Spiritele s-au încins în final, când arbitrul Coroiu a dictat penalty pentru gazde, dar s-a răzgândit pentru că asistentul Doarvaş semnalizase ofsaid.
Victorie de moral pentru Hercules care mai amână soarta campionatului. Devenii mai au nevoie de două succese pentru a se considera şi teoretic cu sacii în căruţă şi gata pentru barajul de promovare în Liga a III-a. 
 
Şoimul Băiţa - Hercules Lupeni: 1-2
Şoimul: Paşca – Petresc, Sevastiţa (min. 79 - Mâcnea), Popovici, Lupulescu – Jicmon (min. 61 -  Benea), Nicula (min. 87 - Bobelică), Pisoiu (cpt.) – Stamatin (min. 57 - Dărăban), Vişan, Pepenar.
Antrenor: Ciprian Adrian Pepenar.
Hercules:  Farcaş – Ungurianu (min. 46 Ciorîia), Dumitrescu, Savu, Crişan – An. Harangozo, Ciocârlan (cpt.), Al. Harangozo, Brînduşa – R. Moldovan (min. 88 Soare), Ursachi.
Antrenor: Dan Voicu.
Arbitri: Flavius Coroiu (Deva) – Claudiu Doarvaş (Mintia), Andrei Fodor (Deva).
Au marcat: Vişan (min. 50), R. Moldovan (min. 68 şi min. 77).
Stadion: „Comunal” din Crăciuneşti; spectatori 100.
 
Rezultate: CSA Aurul Brad - Dacia Orăştie 2010: 2-0; AS Aurul Certej - CS Inter Petrila: 4-3; CS Gloria Geoagiu - CNS Cetate Deva: 1-6; Retezatul Haţeg - CSM Jiul  Petroşani: 3-1; „U” Petroşani - Metalul Crişcior Brad: 3-0; AS Victoria Călan - ACS Minerul Uricani: 2-0; AS Şoimul Băiţa - AS Hercules Lupeni: 1-2; CS Vulcan a stat.
 
Etapa viitoare, 23 mai: CS Inter Petrila - CSA Aurul Brad; CNS Cetate Deva - AS Aurul Certej; CSM Jiul  Petroşani - CS Gloria Geoagiu; AS Hercules Lupeni - Retezatul Haţeg; CS Vulcan – „U” Petroşani; Metalul Crişcior Brad - AS Şoimul Băiţa; Dacia Orăştie 2010 - AS Victoria Călan; ACS Minerul Uricani stă.


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (2 )

#1 gica 19.05.2015,  13:47:20
daca asta (dan voicu ) este cel mai priceput antrenor din vale ,atunci TUDORACHE ,MILITARU ,GHITAN ,ce sunt..........................
#2 chive ex vulcan20.05.2015,  00:30:47
e cel mai bun ..e...de departe ...te salut dane


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 9 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Pe aceeasi tema
După ce toată vara destinaţia jucătorului Bogdan Brânduşa a stat sub semnul întrebării,  fotbalistul revenit la Vulturi[..]
02.08.2015, 22:26   |    0 comentarii
Raul Ungurianu, unul dintre cei mai buni fundaşi din fotbalul judeţean, a luat o decizie importantă în cariera sa de jucător. După [..]
12.07.2015, 21:49   |    0 comentarii
Antrenorul lui Hercules Lupeni, Dan Voicu, spune că va da credit juniorilor și în noul sezon competițional. Și asta în ciuda f[..]
07.07.2015, 22:18   |    0 comentarii

* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter