21.05.2015,  22:13:29 | 0 comentarii | 1667 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Festivalul de umor „Cât e Buzăul de mare”
de Petronela VALI SLAVU
„Cât e Buzăul de mare”… încă n-am aflat, dar pot afirma că acest judeţ se impune prin frumuseţile naturale, prin obiectivele istorice şi arhitectonice, prin celebrele zone viticole, dar şi prin diverse acţiuni culturale. În cei patru ani în care am participat la festivalul buzoian de epigramă, am avut privilegiul de a vizita Cramele Lacerta, Complexul Brâncovenesc de la Râmnicu Sărat, Herghelia de la Cislău şi Mănăstirea Ciolanu. Cât de mare este festivalul organizat, la Buzău, de domnul avocat Mihai Sălcuţan, vicepreşedintele U.E.R., nu mai este un secret pentru nimeni. Este un festival de ţinută, care se impune prin participarea unor personalităţi ale vieţii literare, prin dezbaterile literare interesante, prin valoarea epigramelor prezentate. Nu e cazul să mai amintesc de ospitalitatea gazdelor şi de voia bună, specifică unei asemenea acţiuni.
Ca o recunoaştere a valorii festivalului buzoian, aici se înmânează premiile Uniunii Epigramiştilor din România şi premiile Concursului Naţional de Epigramă „Mircea Trifu”. 
Ediţia din acest an fost una specială, pentru că a marcat o aniversare importantă: Uniunea Epigramiştilor din România a împlinit un sfert de veac. Despre fiecare acţiune desfăşurată în cadrul festivalului s-ar putea scrie foarte multe lucruri. Pentru că e greu să cuprinzi într-o pagină derularea dezbaterilor din Sala de Festivităţi a Primăriei, a Spectacolului de Gală de pe scena Sălii Mari a Consiliului Judeţean şi a excursiei la Cramele Budureasca, voi lăsa imaginile „să vorbească”. 
Sunt onorată că mi-a fost oferit Premiul „Octavian Moşescu” – unul dintre premiile speciale ale festivalului – deoarece m-am situat pe acelaşi podium cu oameni speciali: Petre Gigea-Gorun (vicepreşedinte al U.E.R.), George Petrone (venerabil epigramist din Iaşi), Ion Diviza (talentat epigramist din Chişinău) şi George Corbu (preşedintele U.E.R.). Premiul meu are legătură cu realizarea acestei pagini de umor, după cum a menţionat domnul Mihai Sălcuţan, la festivitatea de premiere.  
La Concursul Naţional de Creaţie Literară au fost premiaţi umoriştii gălăţeni Vasile Manole, pentru volumul „De voie bună şi nesilit de nimeni” şi Dan Căpruciu, pentru volumul „Epigrame pe turceşte”. 
„Bobocii de epigramă” – liceeni din Buzău – au fost şi ei premiaţi şi încurajaţi să meargă mai departe pe drumul umorului.
La Concursul Naţional de Epigramă cu temele „Dacă nu curge, pică” şi „Sfertul academic”, au fost premiate următoarele epigrame:
 
Oamenii partidului
Fură cu nemiluita
Cu ocaua, cu daraua:
Dacă nu mai curge mita
Pică toată şandramaua.
 
La recrutare
Mergeam mai greu – aşa-i când plouă –
Deşi păşeam în ritm alert;
M-au convocat la ei la două
Şi am ajuns la… „doi şi-un sfert!”.
(Petru-Ioan Gârda, Cluj-Napoca – Premiul I)
 
De la ’90 încoace
Am învăţat în mod endemic
Să căutăm prostiei leac
Şi, de la sfertul academic,
Ajuns-am la un sfert de veac!...
(Gheorghe Bâlici, Chişinău – Premiul al II-lea)
 
Ceva tot pică
De-o vreme mai la toţi patronii
Le curg bani grei, cam necinstit,
Dar chiar şi mie, c-am slăbit,
Îmi pică bine... pantalonii!
(Eugen Albu, Cluj-Napoca – 
Premiul al III-lea)
 
Nimic nou...
Curge Prutul între noi,
Ca în vremea bolşevică;
Cad guverne vechi şi noi,
Numai... graniţa nu pică!
(Efim Tarlapan, Chişinău – Menţiune)
 
În martie
Se topeşte-n zi zăpada,
Streşinile curg şuvoi;  
Seara când străbatem strada
Pică ţurţurii pe noi.
(Constantin Părăian, Sibiu – Menţiune)


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 2 ori 9  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Pe aceeasi tema

Despre Festivalul Internaţional de Epigramă „Traian Demetrescu”, desfăşurat la Craiova, în perioa[..]

30.07.2015, 16:34   |    0 comentarii
Pseudopastel de vară
 
Se lasă înserarea în poiană,
S-a aşternut tăcerea ş[..]
18.06.2015, 16:11   |    0 comentarii
Liviu Kaiter (Constanţa)
 
Doamne, mare Ţi-e grădina!
Doamne, la a Ta grădină,
<[..]
12.06.2015, 04:02   |    0 comentarii
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter