29.05.2015,  15:26:39 | 0 comentarii | 1142 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Trei file de poveste, sute de personaje, mii de prințese și prinți, adunate toate într-o paradă!
de Ziarul Vaii Jiului

Trecuseră deja trei zile. Toți copiii aveau sprâncenele încruntate mai rău decât era încruntat  cerul. Norii, frigul și ploile nu păreau să lase Petroșaniul în pace. În parcuri, la jocuri, era de prea mult timp liniște. Și cât ar mai fi fost de suportat? De la ”I. D. Sârbu” Împărat se dădu de veste în urbe că împărăteasa bălaie și-a adunat supușii și a pus la cale o revoltă împotriva timpului morocănos. Vântului, ploii, norilor, nu le plac copilăriile, nici zânele mici cu fundințe, nici feții frumoși cu costume. Timpul rău se combate cu zâmbete, baloane, gălăgie de prichidei și o mie de costume. Era timpul pentru acea intervenție a Zânelor Bune, Feților Frumoși și Ilenelor Cosânzenelor.

Pentru împărăteasa bălaie să scoată timpul rău din cetate a fost o nimica toată. A bătut din picior, s-au adunat toate persoanajele din toate piesele de teatru jucate în fața mărutului ”I.D. Sârbu” Împărat, a pocnit din degete și a adunat toți învățăceii de prin școli și grădinițe, a bătut din palme și s-a umplut de muzică și baloane. Toate în fața primăriei. Nu a întârziat nimeni. La orele 11 zarva era mare. Norii au început rapid să se risipească, ploaia și-a luat tălpășița și în loc a venit măritul soare. Sub razele lui au început să curgă povești care mai de care. Mica sirenă se tocmea cu vrăjitoarea mării pentru o pereche de picioare, în schimbul vocii sale. Degețica striga speriată de pe o frunză care alunecase în mulțime, noroc că a fost salvată la timp de prietenii ei necuvântători, altfel ar fi fost nevoită să se agațe de picioroangele lui Păsări-Lăți-Lungilă. Au venit cavaleri străjeri de la cetatea Sibiului, au venit pregătiți cu măști care mai de care artiști de la Satu Mare.  Au fost bursuci, prinți, prințese, Albele ca Zăpada nici nu se mai cunosc la număr. Au fost armăsari fermecați, bufoni, au fost jupâni și jupânese. Bine, s-au văzut pe ici, pe colo câte o vrîjitoare, un drăcușor, o babă cloanță, dar toți cu straie de sărbătoare. Au fost buburuze, pompieri, hornari, au fost iezi, purceluși, Scufițe. A fost o nebunie!

S-au adunat, s-au grupat, s-au bucurat. Au brăzdat orașul, au luat-o la picior și au adunat la ei toți gură- cască, toți blițarii și cameramanii. Au cântat, au râs, au aruncat cu confeti. Au împărțit baloane, au împărțit numai urale de bine, de se transformaseră toți norii în vată de zahăr cu atâtea dulcegării, au sărit, au țopăit, s-au tras în poze. Așa nebunie doar o dată pe an mai vezi, în ziua aceea în care pentru noi toți, adulții cu probleme, povestitorii de năzbâtii, ochii și zâmbetul copiilor noștri ne amintesc cât de nemărginită este fericirea. A fost o treabă pe cinste! Să trăiască încă o dată cine a făcut-o de paradă,  și mai vrem și altă dată!


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 4 ori 10  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal






* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter