Articole de acelasi autor

Lupta continuă cu SARS-COV 2

Angajări pe perioadă determinată (pe timpul stării de alertă) la Jandarmerie

Misiune – Viziune – Acţiune / 300 de zile în slujba locuitorilor judeţului Hunedoara

Clubul Sportiv Municipal Jiul Petroşani organizează concurs

Comunicat de presă / ”Linia verde de autobuze electrice între Petrila – Petroşani – Aninoasa – Vulcan – Lupeni – Uricani Green Line Valea Jiului – Componenta 2”

Comunicat de presă / ”Linia verde de autobuze electrice între Petrila – Petroşani – Aninoasa – Vulcan – Lupeni – Uricani Green Line Valea Jiului – Componenta 1”

O nouă carte de Ioan Dan Bălan / Semnul Kogayon. Proză scurtă, vol 1

Clarificarea aspectelor legale cu privire la modalitatea în care se pot amplasa bannere pe teritoriul Unităţilor Administrativ Teritoriale

Delgaz Grid sistează temporar alimentarea cu gaze naturale pe trei străzi din municipiul Petroșani, miercuri, 14 octombrie

COVID-ul nu iartă! Focare, unităţi de învăţământ cu activitate suspendată şi 38 de localităţi cu incidenţă peste 1,5 la mie!

Lăcomia bancherilor americani a aruncat lumea într-o criză fără precedent. De fapt este mai mult decât atât, este o criză de sistem, în primul rând a sistemului capitalist american. Premizele acestei crize economico-financiare – şi a celorlalte care vor urma în viitorul apropiat – au fost puse prin anii ‘80 de către administraţia Reagan.
Atunci s-au pus bazele economiei de consum, au fost dereglementate, în mod exagerat, pieţele, iar statul american a devenit unul corporatist, după modelul numit „neoliberal” sau „neo-conservator” al Școlii Economice de la Chicago, condusă de Milton Friedman.  De fapt, în acest sistem statul a devenit unul de decor, aflat la mâna marilor interese ale organizaţiilor economice corporatiste şi oligarhiilor financiar-bancare. Ideea în sine, de a stimula consumul peste nevoi, este una aberantă. Poţi mişca o economie aflată într-o criză minoră prin stimularea consumului pe termen scurt, dar nu poţi transforma consumul într-un obiectiv. Pe termen lung se distrug echilibrele, sistemul devine unul ineficient. Metaforic vorbind, un automobil la pornire, pentru a ieşi din starea de repaus, consumă cu 20-30% mai mult combustibil decât în regim normal. Dacă ar funcţiona tot timpul cu acest consum cheltuielile cu exploatarea maşinii ar fi pe măsură. De fapt, în aceste condiţii, de încurajare a consumului, băncile şi-au depăşit atribuţiunile de simple mecanisme financiare de interfaţă între organizaţiile economice şi au devenit jucători pe piaţă... nişte speculatori care au acordat credite la un risc maxim. Practic, băncile nu au fost interesate ca cei care au luat credite, în special pentru achiziţii imobiliare, să aibă şi capacitatea de a le rambursa. Cu timpul unele s-au umflat atât de mult, prin manipularea a mii de miliarde de dolari, încât au impus un monopol şi chiar oligopol pe pieţele financiar-ban­care, făcându-şi singure regulile. Dată fiind mărimea băncilor, bancherii americani considerau că îşi pot permite orice risc gândindu-se că, în situaţii limită, băncile vor fi sprijinite de statul american. Dar nu a fost să fie deloc aşa şi au urmat falimentele în cascadă care au iniţiat, firesc, declanşarea unei crize. O criză care a devenit mondială, cea mai profundă din ultimul secol, datorită conexiunilor economice dintre state generate de globalizare. În concluzie, aş sintetiza cu explicaţia dată de preşedintele american Barack Obama: „Criza a fost generată de lăcomia unora şi incompetenţa altora” (care se potriveşte şi politicienilor români). Și cu reproşul adresat bancherilor, la Forumul de la Davos, de către preşedintele francez Nicolas Sarkozy: „Băncile ar trebui să fie preocupate mai mult de riscul creditelor decât de speculaţiile  economico-financiare”.

Și noi am primit asigurări ferme de la preşedinte şi de la premierul Tăriceanu că nu vom avea probleme şi nu vom fi afectaţi de criză, tocmai datorită legăturilor slabe ale economiei româneşti cu economia globală…

Nu e prima dovadă a lipsei de viziune a politicienilor noştri. Este recunoscut, de către specialiştii în economie globală, faptul că din toate crizele economice statele mari şi puternice economic au ieşit pe seama statelor mai sărace, transferându-le prin mecanisme foarte sofisticate pierderile economice. Ca de exemplu, nu există stat pe glob care să nu deţină bună parte din rezervele naţionale în dolari. La fiecare sută de dolari, din aceste rezerve, statul american câştigă 25, fără să mişte un deget… iar tiparniţa de bani a monetăriei americane funcţionează foarte bine. Și cine îi controlează pe americani câtă „hârtie” aruncă pe piaţa mondială? Ca dovadă, în mod teoretic – deoarece un stat nu poate falimenta – se pune acum problema „falimentului statului grec”… Dar vă imaginaţi cumva falimentul statului american care are datorii de mii de miliarde? De asemenea, datorită aceloraşi mecanisme financiar-bancare foarte sofisticate, construite de sistemul bancar şi  bursier,  s-a ajuns la situaţia ca pentru fiecare dolar din economia reală să mai existe încă 50 într-o economie virtuală (adică pe hârtie: în bănci, la burse etc.). Mai precis, 49 de dolari sunt baloane de săpun, care se sparg sub presiunea crizelor economice, …dar numai în capul statelor sărace… şi chiar al cetăţenilor americani săraci, care sunt, de fapt, şi marii perdanţi ai crizelor economico-financiare. 

Concluzia majorităţii românilor: suntem sub semnul fatalităţii şi nu avem nicio soluţie de luptă împotriva crizei!

O criză economică este ca o boală. Dacă organismul are un sistem imunitar suficient de puternic, se poate însănătoşi repede. În perioada Guvernelor Tăriceanu, pe care le-aş numi „Guvernele Risipei”, România avea capacitatea de „a agonisi bani albi pentru zile negre”, iar simptomele crizei economice erau previzibile încă din 2007. Chiar dacă renunţam la unele lucruri am fi avut ceva bani pentru medicamentele necesare stimulării sistemului imunitar. De fapt, România are probleme economice structurale, determinate de politicile marcate de incompetenţa tuturor guvernelor. Deşi este considerat de unii ca „cel mai eficient guvern”, după părerea mea Guvernul Năstase a fost cel care a făcut cel mai mare rău României, şi pe care-l numesc, fără vreo reţinere, „Guvernul Privatizărilor Antinaţionale”. Deşi autointitulat de stânga, politicile de privatizare haotică a acestui Guvern au transformat Statul Român într-un stat impotent, făcându-l gelos chiar pe părintele neoliberalismului Milton Friedman. Imaginaţi-vă  că, dacă Statul Român mai deţinea încă BRD-ul şi BCR-ul, banii de la FMI, veniţi prin Banca Naţională, prin reducerea fondurilor de garantare, nu s-ar fi scurs spre băncile-mamă din Franţa şi Austria, ci ar fi rămas în băncile autohtone. Să nu mai vorbim de externalizarea sistemului energetic, energie pe care o regăsim în toate produsele şi serviciile. Era o pârghie importantă a unui „guvern de criză” pentru reglarea sistemului economic şi pentru a asigura un minim general de  protecţie socială. Aşa că ne-am trezit, acum, cu un Guvern complet emasculat, cu o competenţă discutabilă, care conduce o navă pe furtună de grad maxim.

Suntem în această stare, şi ce este de făcut în continuare?

În primul rând, liderii marcanţi ai PD-L, actualmente toţi „mari miniştri”, ar trebui să renunţe la orgolii (şi la ciolan) şi să sprijine politic, foarte ferm, un guvern de tehnocraţi, simpatizanţi ai PD-L sau chiar membrii simpli de partid, care să pună, într-adevăr, în aplicare un program anticriză (care să conţină stimularea investiţiilor cu impact multiplicativ în economie, stimularea consumului, atragerea investiţiilor străine etc. - soluţii mult vehiculate de către toate partidele). S-a uitat însă de stimularea capitalului antreprenorial (adică I.M.M.- urile, care au fost primele omorâte de Guvernele Boc), de investiţiile în educaţie şi cercetarea ştiinţifică, în creaţia tehnico-ştiinţifică şi tehnologii noi (domenii în care numai Franţa a investit recent peste 30 de miliarde de euro!). Apoi, este vorba de alinierea României la unele decizii, cu impact pe termen lung, care se vor lua la nivelul Uniunii Europene, cum ar fi: constituirea unui regim de taxe pe operaţiunile bancare pentru formarea unui fond de risc bancar; reglementarea pieţelor financiar-bancare; creşterea transparenţei băncilor şi controlului statului asupra riscului de creditare a băncilor; creşterea gradului de coerenţă al spaţiului economic european prin constituirea unui Fond Monetar European; stimularea creditelor bancare în domeniul creaţiei ştiinţifice şi tehnologiilor noi; lupta împotriva monopolului şi oligopolului bancar prin limitarea mărimii băncilor; reglementări mai stricte în zona euro; lupta împotriva paradisurilor fiscale, a evaziunii fiscale, a corupţiei naţionale şi internaţionale… (multe măsuri, considerate, nu demult, de către politicienii români, ca fiind de inspiraţie comunistă, chiar fără să punem la socoteală „naţionalizarea” recentă a unor bănci de către statul american).

Prof. univ. dr. Ilie ONICA 

N.R. Îl aşteptăm pe distinsul universitar Ilie Onica şi cu analize despre criza economică din Valea Jiului. 

Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, deschis la Banca Transilvania.