29.10.2011,  18:47:21 | 0 comentarii | 569 vizualizari
Drept la replică
de Ziarul Vaii Jiului

Către,

REDACȚIA COTIDIANULUI ZIARUL VÄ‚II JIULUI 

- domnului director - 

În replică la articolul „Poliţiştii lupeneni au luat cu japca un copil nevinovat”, publicat pe  în data de 11 noiembrie 2010, conducerea IPJ HUNEDOARA face următoarele precizări: 

În noaptea de 08.11.2010, în jurul orei 00:30, o angajată a unui punct termic situat pe raza municipiului Lupeni a solicitat intervenţia poliţiştilor prin intermediul numărului de urgenţă 112, întrucât un minor îi adresa cuvinte şi expresii jignitoare. 

Agenţii de poliţie s-au deplasat la faţa locului şi l-au identificat de minor în persoana lui P. M., de 14 ani, din localitate, pe care l-au condus la sediul poliţiei municipale, unde a fost sancţionat contravenţional, conform Legii 61/1991, republicată, pentru adresare de cuvinte jignitoare. Ulterior, la sediul Poliţiei municipiului Lupeni s-a prezentat şi mama minorului, care a fost sancţionată contravenţional, în baza aceleiaşi legi, pentru nesupravegherea minorului, care se afla singur pe stradă, în jurul orei 00:30.  Desigur, din motive subiective, mama minorului nu face, în cuprinsul materialului de presă, nicio referire cu privire la ora la care a fost depistat minorul pe raza municipiului (după miezul nopţii) şi nici la motivul real pentru care a fost amendat (adresare de injurii), lăsând să se înţeleagă că poliţiştii l-ar fi încătuşat pentru că a fost trimis de aceasta „să arunce o pungă de gunoi”. 

Referitor la acuzaţia mamei tânărului sancţionat cu privire la faptul că poliţiştii de la Lupeni i-ar fi „agresat fiul în vârstă de 14 ani” care a fost trimis de aceasta „să arunce o pungă de gunoi”, menţionăm că: 

- Poliţiştii au recurs la încătuşare întrucât acesta era recalcitrant şi a refuzat să îi însoţească la sediul unităţii  – procedură obligatorie în orice stat de drept în situaţia în care persoana suspectă de comiterea unor fapte penale sau contravenţionale refuză conducerea la sediul poliţiei – însă nu a fost agresat, aşa cum afirmă mama acestuia; 

În cazul în care mama minorului are obiecţii cu privire la legalitatea şi modul de intervenţie al poliţiştilor, îi recomandăm să se adreseze cu o sesizare organelor de parchet sau Compartimentului de Control Intern al IPJ Hunedoara. De asemenea, doamna are posibilitatea de a contesta la instanţă procesul verbal de contravenţie, în cazul în care nu este de acord cu măsura luată de poliţişti.   În partea a doua a articolului, mama minorului insinuează faptul că intervenţia poliţiştilor – în fapt motivată de apelul pe numărul 112 al femeii agresate verbal de fiul acesteia – ar fi o „hărţuire” a familiei sale de către poliţişti, după ce soţul său a fost arestat, la începutul acestui an, pentru comiterea infracţiunii de lovituri cauzatoare de moarte. 

Desigur, nu există nicio legătură de cauzalitate juridică, logică, reală, între fapta pentru care este cercetat soţul femeii în cadrul unui dosar penal aflat în supravegherea procurorilor şi sancţiunea contravenţională aplicată fiului pentru adresare de injurii. Finalul articolului se încheie fără a oferi cititorilor un punct de vedere al poliţiei cu privire la acuzele vehiculate în material, fapt care justifică prezentul drept la replică. Jurnalista semnatară a materialului, în loc să îl contacteze pe purtătorul de cuvânt al poliţiei, aşa cum era deontologic şi normal în cazul în care dorea cu adevărat un punct de vedere oficial, se mulţumeşte să îl citeze pe şeful Poliţiei Municipale care afirmă - contactat telefonic -  că nu cunoaşte detalii despre caz, întrucât este în concediul legal de odihnă şi pe ofiţerul de serviciu al subunităţii, care afirmă că adjunctul aflat la comandă nu se află momentan în unitate.  Pentru o mai bună informare a cititorilor ziarului pe care cu onoare îl conduceţi, vă reamintim datele de contact  ale purtătorului de cuvânt al IPJ Hunedoara, singurul abilitat prin fişa postului să informeze oficial mass-media cu privire la activităţile derulate de IPJ Hunedoara: inspector de poliţie Niţu Bogdan Gabriel, Telefon: 0254.226.013 / 0757.058.149 sau 0757.058.148, Fax:  0254/227954. Datele de contact  menţionate se regăsesc şi pe site-ul nostru: http://hd.politiaromana.ro. 

Vă asigurăm, în continuare, de întreaga noastră disponibilitate pentru rezolvarea problemelor dumneavoastră, potrivit competenţelor stabilite prin lege Poliţiei Române.

Cu deosebită stimă,

ȘEFUL INSPECTORATULUI

Comisar şef de poliţie

DUMITRU LIVIU GABRIEL



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 9 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter