03.11.2011,  09:46:49 | 0 comentarii | 463 vizualizari
Ruşine celor care trebuiau să se ocupe de asta! / Ziua Drapelului Naţional al României s-a derulat şi în acest an în beznă în Valea Jiului
de Corneliu BRAN

La 20 mai 1998, prin Legea nr. 96, ziua de 26 iunie a fost proclamată drept Ziua Drapelului Naţional al României. Data de 26 iunie n-a fost aleasă întâmplător, deoarece, conform izvoarelor istorice, în anul 1848, tot în această zi, a fost emis de către guvernul provizoriu (pe atunci) al Țării Româneşti un decret, prin care tricolorul roşu-galben-albastru devenea oficial „Drapelul Naţional”.

 

Începând cu anul 1998, legea românească spune că de Ziua Drapelului autorităţile publice centrale şi locale, precum şi celelalte instituţii ale statului sunt obligate să organizeze „programe şi manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau ştiinţific, consacrate istoriei româneşti, precum şi ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităţilor Ministerului Apărării Naţionale şi ale Ministerului de Interne”. De asemenea, toate instituţiile publice sunt obligate să arboreze tricolorul, în semn de omagiu faţă de ţara şi poporul românesc, reprezentat simbolic prin acest drapel naţional.

Cu toate acestea, sâmbătă, 26 iunie, cu excepţia Devei, unde într-un cadru festiv, cu participarea reprezentanţilor Consiliului Judeţean, a Prefecturii Hunedoara (printre care şi preşedintele Consiliului Judeţean - Mircea Ioan Moloţ şi prefectul Attila Dezsi) şi ai altor instituţii, în restul judeţului a cam fost linişte şi pace.

În Valea Jiului, cel puţin, noi nu am auzit de vreo manifestare mai de amploare, la care să participe primari, viceprimari, consilieri locali, şefi de partide, şefi de instituţii şi de sindicate, reprezentanţi ai Poliţiei Române şi Jandarmeriei. Ziua de 26 iunie a fost în Valea Jiului o zi obscură din toate punctele de vedere, inclusiv a vremii. „Aşa ceva este posibil doar în Valea Jiului. Nu uitaţi că nu este pentru prima dată când Ziua Drapelului se desfăşoară într-un anonimat de nedescris. Și nu doar Ziua Drapelului, mai sunt şi alte zile cu caracter naţional batjocorite: 9 Mai 1877 – Ziua Independenţei, un act naţional de mare intensitate, pentru care la Plevna, Griviţa şi Smârdan s-a pierdut mult sânge românesc, este identificat în Valea Jiului cu Ziua… Europei. O fi ea ziua Europei, dar să nu uităm de acei buni români care şi-au dat sângele pentru ţară şi popor, pentru declararea României ca stat naţional şi independent. Or, primarii României o tot dau cu Europa în sus şi în jos…”, ne-a declarat Aurel Ticu Mihalcea, veteran de război.

Sincer, dacă de la unii primari din Vale ne aşteptam să-i doară-n cot de semnificaţia unei astfel de zile, unii nefiind nicidecum la prima abatere de acest fel – mai ales când pe calendar o astfel de dată cade sâmbăta sau duminica –, ne aşteptam, totuşi, la mai mult din partea şefilor care conduc Poliţia şi Jandarmeria română din Valea Jiului. Am înţeles că sărbătorim cu bani publici (uneori foarte mulţi) nedei şi zile ale oraşelor, ori diverse acţiuni culturale locale. Foarte bine că o facem, deoarece populaţia are nevoie şi de hrană spirituală. N-am înţeles însă de ce trebuie să batjocorim prin nepăsare şi indiferenţă zile de o asemenea importanţă naţională, istorică şi de tradiţie. Faptul că azi „se uită” sau se minimalizează importanţa unor astfel de zile nu mai este chiar întâmplător…



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 10 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter