15.06.2015,  20:34:21 | 0 comentarii | 826 vizualizari
Nu intraţi în panică / E bine că plouă în Valea Jiului
de Corneliu BRAN
Cu toate acestea, cei de la SHI Petroşani, din cadrul Apelor Române Jiu-Craiova ne liniştesc, anunţându-ne că în Valea Jiului, chiar dacă va ploua torenţial, nu vor fi probleme deosebite datorită nivelului scăzut al apelor. 
 
Chiar dacă la Petroşani la ora la care scriam acest material turna cu găleata, ba chiar şi cu bucăţi de gheaţă la un moment dat, inginerul Sorin Corici din cadrul SHI Petroşani – Apele Române Jiu-Craiova ne-a dat asigurări că zilele următoare nu vor fi probleme cu apele din Valea Jiului. 
„Au fost ceva ploi sănătoase în week-end, văd că şi luni, dar sunt ploi de vară obişnuite şi lumea nu trebuie să se sperie sau să intre în panică pentru că la ce lipsă de apă a fost, acum se reintră oarecum în normal, iar treaba asta e de bine, nu de rău. În cursul zilei de duminică la Valea de Peşti a plouat, într-adevăr, straşnic, 88 de litri/ mp, în doar două ore cantitatea de apă depăşind 49 de litri/ mp. Dar, aşa cum spuneam, n-au fost probleme absolut deloc, chiar dacă Jiul de Vest a crescut cu 25 de centimetri. De partea cealaltă, la Jieţ, tot duminică, noaptea, cantitatea de apă căzută a fost doar de 20 de litri/ mp, deci o ploaie obişnuită de vară. Chiar dacă azi va ploua din nou, nu trebuie să ne facem griji deoarece nivelul râurilor şi pâraielor era foarte scăzut, iar aceste ploi nu fac decât să se revină oarecum la un nivel mai acceptabil”.
Pentru viitoarea perioadă n-au anunţat meteorologi şi hidrologi nimic deosebit, practic ploile de vară, însoţite pe alocuri de mici furtuni (cum se întâmplă vara în zonele montane) şi soarele vor alterna: „Nimic deosebit în ceea ce priveşte vremea în următoarele două-trei zile… Alternanţă… Soare-ploaie-soare, temperaturi destul de ridicate, vânt moderat, poate uneori sus la munte câte o mică furtună, cum se mai întâmplă. Dar, în general, vremea va fi una de vară, chiar dacă uneori mai capricioasă. Avem avertizări, dar fără cod de vijelie, furtună şi ploi, repet, nimic să ne sperie”.


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 9 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Pe aceeasi tema

Vă aducem la cunoştinţă, pe această cale, tuturor membrilor acestei filialei că, începând cu 1 iunie 2015, conducerea [..]

30.07.2015, 16:32   |    13 comentarii
Conducerea S.C. Apa Serv Valea Jiului S.A. a luat decizia de a mai efectua trei lucrări de investiţii, de reabilitare de reţele[..]
29.06.2015, 20:39   |    7 comentarii
►Şi tot de la distanţă pot fi prinşi şi cei care „aranjează” noile contoarele de apă montate la case[..]
24.06.2015, 19:43   |    6 comentarii
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *

* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227






Publicitate
Newsletter