18.06.2015,  21:30:53 | 2 comentarii | 953 vizualizari
Dacă aportul federaţiei de specialitate a fost de tot râsul, / Handbalistele vulcănene care au reprezentat judeţul la turneul final au fost sprijinite financiar de CS Vulcan
de Gheorghe OLTEANU
Federaţia Română de Handbal s-a implicat total necorespunzător în finala desfăşurată recent la Mediaş. A mers, probabil, pe principiul că, dacă este vorba de minihandbal, atunci şi atenţia sa acordată competiţiei să nu treacă de piciorul broaştei.
 
Aceasta a fost
impresia cu care s-au întors acasă mai toate cele şaisprezece cluburi sportive ale căror echipe de junioare V s-au calificat la turneul final. FRH a dat bani doar pentru cupe şi diplome. De tot râsul! În rest, plata pentru cazare, arbitraj, diurna sălilor de sport în care s-au jucat meciurile, asistenţa medi­cală şi, desigur, mâncarea a fost făcută de către cluburile participante. 
 
În ce-l priveşte,
consiliul de conducere al CS Vulcan nu a pus o clipă în discuţie achitarea a tot ce a fost necesar. Delegatul clubului sportiv care a însoţit echipa şi staff-ul tehnic a primit, la plecare, suma de bani necesară, urmând ca, la întoarcere, să prezinte documentele financiare justificative. Pe lângă asta, a mai fost, desigur, ceea ce au dat părinţii fetelor din echipă care le-au însoţit pe fete la Mediaş. Apoi, nu poate fi uitat ajutorul oferit de primarul Gheorghe Ile, de SC Pregoterm SA Vulcan şi de Hotel „Ţugu” Petroşani.


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (2 )

#1 indiferentul23.06.2015,  13:43:23
Bravo tugu ,daca ai ajutat si echipa de handbal,foarte frumos din partea ta,dar pacat ca nu te ajuta nimeni,si nu esti băgat in seama.Stiu ca ai facut multe in vulcan si nu ai sustinere,ca si spectacolul care ti la blocat.
#2 cetățean23.06.2015,  14:20:50
Domnule Ghita Olteanu,nu domnul ile a dat bani,a dat sau a ajutat din bani noștri,din taxele si impozitele noastre. Nul lasă inima sa scoată din buzunarul lui un leu.


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 9 ori 7  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Pe aceeasi tema
Dacă citiţi rândurile acestea de dimineaţă, să ştiţi că handbalistele de la CS Vulcan merg, mai întâi, s[..]
09.06.2015, 21:59   |    0 comentarii
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.2

Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.4

Anunt GAL Cheile Sohodolului - prelungire MCS 7.2-15.04.2019

Anunt de selectie 7.4 simplificat 2019 - prelungire

Anunt de selectie MCS 7.2 simplificat prelungire mai 2019

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter