22.06.2015,  17:43:14 | 0 comentarii | 1058 vizualizari
Primarul de Peştişu Mic / Declarat incompatibil de ANI
de Mihaela PETROŞAN

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat, recent, starea de incompatibilitate, precum şi existenţa conflictului de interese de natură administrativă şi penală în cazul a patru foşti sau actuali aleşi locali, unul fiind din judeţul Hunedoara.

Astfel, Leorean Casian Voina, primar al Comunei Peştişu Mic, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 19 iunie 2008 - 01 aprilie 2011, întrucât a deţinut, simultan cu funcţia de primar, şi funcţia de administrator al SC Casicom Still SRL, respectiv calitatea de comerciant persoană fizică în cadrul Voina Leorean Casian PF, încălcând, astfel, dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. d) şi g) din Legea nr. 161/2003.

Ceilalţi trei foşti sau actuali aleşi locali în cazul cărora Agenţia a constatat starea de incompatibilitate, precum şi existenţa conflictului de interese de natură administrativă şi penală sunt: Rodica Mirela Odobişteanu, fost primar al Comunei Buhoci, judeţul Bacău - conflict de interese administrativ -, Constantin Barbu,

fost primar al Comunei Vârtop, judeţul Dolj - conflict de interese penal -, şi Ioan Pugna, primar al Comunei Negrileşti, judeţul Bistriţa-Năsăud - conflict de interese administrativ.

Persoanele evaluate au fost informate despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Potrivit ANI, persoanele evaluate au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 4 ori 9  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Pe aceeasi tema
Probabil că aţi sesizat cu toţii că de la o vreme cazurile de vandalism din parcurile Petroşaniului s-au redus simţitor.15.09.2015, 20:49   |    3 comentarii

Primăria Aninoasa face achiziții de toamnă, de [..]

09.09.2015, 12:37   |    1 comentarii
Una dintre cele mai stringente probleme, cea a introducerii gazului metan în Aninoasa, e pe cale să fie soluţionată.07.09.2015, 21:12   |    0 comentarii

* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter