28.06.2015,  23:18:23 | 0 comentarii | 1057 vizualizari
Judeţul mai are încă o echipă în Liga a III-a / CNS Cetate Deva
de Loredana JUGLEA
Campioana judeţului nostru, CNS Cetate Deva, a promovat în Liga a III-a, după ce a câştigat şi partida din retur de la Târgu Cărbuneşti cu scorul de 3-1. 
 
Partida retur nu a mai fost atât de spectaculoasă ca cea din tur, dar i-a avut tot pe deveni la timonă, care pe alocuri au oferit faze spectaculoase, fiind aplaudaţi la scenă deschisă. Astfel, formaţia pregătită de Marius Sîrbu a învins şi la Târgu Cărbuneşti, în manşa a doua a barajului de promovare în Liga a III-a. Devenii s-au impus cu 3-1 (2-0), reuşind să rupă blestemul promovărilor ratate de reprezentantele Hunedoarei la baraj, care se întinsese pe şase sezoane. La fel ca în tur, omul cu lipici la gol a fost Adrian Pribac, care a marcat două dintre cele trei goluri ale lui CNS Cetate, ajungând astfel la 51 de reuşite în acest sezon. Cealaltă reuşită i-a aparţinut lui Boloş, care a deschis scorul din pasa lui Pribac. Pentru gazde a punctat Brandibur, în prelungiri.
Oaspeţii au încheiat meciul cu un om în minus, un jucător al lor primind cartonaşul roşu cu cinci minute înainte de final.
CNS Cetate Deva se impune cu 11-3 şi va evolua sezonul viitor în Liga a III-a.
La Cărbuneşti devenii au fost însoţiţi şi de o galerie inimoasă dotată cu un întreg arsenal de zgomote, tobe, vuvuzele şi, desigur, multe scandări pentru formaţia deveană. Nu a lipsit de la meci nici preşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal Hunedoara, Mircea Sîrbu, însoţit de Petru Spărios, secretarul executiv al Comisiei Centrale de Arbitri Hunedoara. În calitatea de oficial, Mircea Sîrbu a felicitat echipa deveană, dar i-a atenţionat pe jucători că vor avea nevoie şi de suflu proaspăt în Liga a III-a şi de multă ambiţie. Evident, Mircea Sîrbu a avut un gând bun şi pentru fiul său, antrenorul Marius Sîrbu, căruia i-a transmis să continue rezultatele bune şi în Liga a III-a. „Doar câţiva au crezut în promovare, cât degetele de la o mână! Cel care a ştiut a fost doar unul, şi de aseară nu mai e cu noi, ci prea sus de noi. Am făcut un joc foarte bun, am demonstrat că merităm în Liga a III - a, după toată munca depusă. Doresc să dedic această promovare regretatului profesor Simion Molnar, care a trecut în altă dimensiune”, a scris pe facebook-ul său Marius Sîrbu. 


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 9 ori 3  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Pe aceeasi tema
După şapte ani, judeţul Hunedoara a triumfat, prin CNS Cetate Deva, într-un baraj de promovare în Liga a III-a.02.07.2015, 17:54   |    0 comentarii

După victoria din prima manşă a barajului de promovare în Liga a III-a, CNS Cetate Deva şi-a î[..]

25.06.2015, 18:13   |    0 comentarii
Primăria Deva a anunţat că va pune la dispoziţie unul sau două autocare pentru suporterii deveni[..]
24.06.2015, 17:01   |    0 comentarii

* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter