02.07.2015,  18:36:13 | 1 comentariu | 1440 vizualizari
Lene şi nepăsare pe şantiere. Şeful CNADNR: / „În ritmul actual, lucrările pe DN 76 nu vor fi finalizate nici în 2017”
de Mihaela PETROŞAN
După o vizită neanunţată pe şantierele de pe DN 76, Deva – Oradea, Narcis Neaga, director general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), a descoperit că nu se lucrează şi investiţiile sunt lăsate de izbelişte, cu pericolul de a nu fi finalizate la timp.
 
„Pe primele două tronsoane pe care lucrează firmele Selina şi Porr am întâlnit doar 8 muncitori. Pe tronsonul următor gestionat de Viales n-am întâlnit niciun muncitor, iar pe cel de-al patrulea, unde lucrează cei de la Construct Mod, am numărat 18 prezenţe fizice, dar nu lucra nimeni. 
L-am căutat pe inginerul reprezentant al DRDP Timişoara, nici urmă. L-am sunat pe directorul regional şi i-am dat dispoziţie ca de luni, împreună cu cei responsabili pentru lucrările de pe DN 76, să fie pe şantiere pentru supravegherea lucrărilor. La fel şi cei de la Unitatea de Implementare de la sediul central. Luni i-am convocat în şedinţă pe toţi factorii responsabili de acest proiect. I-am avertizat în nenumărate rânduri că lucrurile nu merg, acum urmează sancţiuni”, a declarat Narcis Neaga.
În fapt, conform constatărilor, pe tronsonul gestionat de AZVI se lucrează, dar nu la capacitate maximă, iar pentru ultimul tronson, cel gestionat de SCT, căruia i s-a reziliat contractul, în următoarele zile se va relicita pentru continuarea lucrărilor la partea carosabilă.
„Săptămâna viitoare voi avea o şedinţă cu toţi constructorii de pe DN 76, care vor fi avertizaţi că în cazul în care lucrurile nu intră pe un făgaş normal, va urma rezilierea contractelor. În ritmul actual, lucrările pe DN 76 nu vor fi finalizate nici în 2017. Şi atunci, dacă noi vom pierde bani europeni din cauza nefinalizării acestui proiect de către constructori, să-şi piardă şi ei dreptul de a mai lucra în România. Ştiu că toată lumea dă vina pe noi, cei de la CNADNR, dar este inadmisibil ca de acum o lună, când am vizitat şantierele şi când constructorii s-au angajat să lucreze la capacitate maximă, acum să constat că am rămas la acelaşi stadiu. Ca şi la Lotul 3 de pe Orăştie – Sibiu şi aici lansez un avertisment public constructorilor care nu-şi respectă angajamentele”, a mai declarat directorul general al CNADNR.

Comentarii articol (1 )

#1 adi02.07.2015,  23:38:03
aha... asa e de un an. pe defileu la fel. ai avertizat... da de ce nu le executi garantiile bre Neaga? pentru ca ai luat spaga si esti manjit? ameninti cu reziliere. Fix pix. Vin aia, iti mai dau o spaga, mai uiti inca un an sa te duci pe teren. Executa-le tata garantiile. Penalizeaza-i procentual la lucrare. Ia-le banii! ca degeaba ii ameninti cu rezilierea, de-abia asteapta sa reziliezi tu, si nu ei. Au luat partea de bani, nu au facut nimic, sanatate.


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 7 ori 10  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Pe aceeasi tema
Ieri, conducerea Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara a semnat şase contracte de finanţare pentru continuarea lucrărilor de mod[..]
25.05.2015, 21:46   |    0 comentarii
Prefectul judeţului Hunedoara, Sorin Vasilescu, s-a întâlnit cu reprezentanţi ai conducerilor Direcţiilor Regionale de [..]
20.05.2015, 20:43   |    0 comentarii
Impresionant, ca în fiecare an, de altfel, evenimentul care are loc în Vinerea Mare în Lupeni. De fiecare dată [..]
15.04.2015, 22:18   |    1 comentarii

* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter