07.07.2015,  16:24:20 | 3 comentarii | 2972 vizualizari
Petroşani. Primarul Iacob-Ridzi îi cere ministrului Gerea să nu lase locuitorii în frig la iarnă
de Ziarul Vaii Jiului
Scrisoare deschisă
Domnului ANDREI GEREA,
Ministrul Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri
Subiect: 
Cetăţenii din Petroşani vor garanţii că vor avea căldură în locuinţe în iarna acestui an
 
Stimate domnule Ministru,
Situaţia  dificilă în care se regăseşte de ceva vreme Complexul Energetic Hunedoara ne preocupă şi ne îngrijorează în mod constant, aşa cum sunt convins că această temă nu vă este nici dumneavoastră una indiferentă.
Dincolo de problemele curente legate de funcţionarea Complexului Energetic Hunedoara, de problemele salariaţilor care lucrează în această companie şi de raporturile instituţionale ale administraţiei locale pe care o conduc cu acest agent economic vital pentru existenţa comunităţii noastre locale, vă aduc în atenţie o problemă care ne îngrijorează în mod deosebit şi pentru care, încă de pe acum, doresc să vă solicit intervenţia. În prezent, comunitatea locală din municipiul Petroşani este unul dintre cei mai importanţi beneficiari ai serviciilor de termoficare furnizare de CEH, fapt confirmat de cei peste 10.000 de abonaţi casnici, la care se adaugă toate instituţiile publice locale şi un număr important de agenţi economici care utilizează serviciile de termoficare ale Complexului Energetic Hunedoara. În numele acestora, în calitatea mea de primar al municipiului Petroşani, având în faţă câteva informaţii de ordin tehnic şi statistic, vă solicit stimate domnule ministru să găsiţi soluţia prin care activitatea termocentralei de la Paroşeni să fie una constantă, iar stocurile de cărbune necesare pentru producerea de energie termică în iarna 2015-2016 să fie, din timp, asigurate. Vă informez că, în acest moment, stocul de cărbune de la Termocentrala Paroşeni aproape că nu asigură nici măcar funcţionarea la capacitate minimă a acesteia, fapt confirmat şi de oprirea sistemului de producţie în repetate rânduri. Este evident faptul că, în condiţiile în care grupul energetic de la Paroşeni arde potrivit statisticilor oficiale, în medie, circa 2.000 de tone de huilă, din producţia livrată în prezent de sucursalele miniere din cadrul CEH, este imposibil de asigurat un stoc de cărbune suficient pentru producerea energiei termice necesare pentru sezonul de iarnă, stoc estimat la un necesar de 300.000 de tone de huilă. În faţa acestor realităţi vă solicit, domnule ministru, să luaţi măsurile care se impun pentru ca municipiul Petroşani, în calitate de beneficiar al serviciilor de termoficare, să aibă garanţii certe că nu vor exista probleme în iarna care urmează în ceea ce priveşte asigurarea agentului termic pentru încălzirea locuinţelor, a şcolilor, spitalelor şi instituţiilor publice.  
Vă rog, de asemenea, să prezentaţi în mod public, soluţiile pe care le întrevedeţi pentru ca populaţia Văii Jiului să fie corect şi prompt informată pe marginea acestui subiect. 
Vă mulţumesc.
Cu consideraţie,
Tiberiu IACOB-RIDZI, 
Primarul municipiului Petroşani

Comentarii articol (3 )

#1 VICA08.07.2015,  09:18:08
In perioada cand erati la putere cu PDL ce naiba ati facut de am ajuns in halul asta ?? Toate guvernele care s au perindat au taiat mereu din Valea Jiului....reducand nr angajatilor, uitand de ei la marirea salariilor, in turism aruncand spre noi cu maruntis...cum de va mai suportati pozitia de mare aparator al petrosenenilor ? Catastrofe ce sunteti....
#2 Gerula08.07.2015,  11:02:56
Ce ministrului Gerea ! Si asta face parte dintr-o turma de bivoli politici care au impresia ca ca le stiu pe toate si-n fond nu se pricep la nimic. Pana in urma cu trei ani astia habar nu aveau ca sunt prosti facuti gramada. In afara de furat si trancaneala politica pentru prosti, calitatea acestor indivizi este zero. Deabea acum incep si ei sa inteleaga cea ce nu au inteles de la inceput si acest lucru pe unii îi inspaimanta, de nu mai sunt capabili sa semneze nici barem deciziile si contractele corecte, de frica DNA-ului. Prosti, prosti, da le este frica de puscarie !!!
#3 Coco08.07.2015,  14:09:38
S-a impamantenit ideea de a se schimba primarul doar cand moare,acest primar nu a facut absolut nimic pt Vale decat lucruri superficiale si pe bani multi.


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 10 ori 2  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Publicitate
Newsletter