|
07.11.2011, 20:32:35 | 0 comentarii | 115 vizualizari
O drumeţie tristă / Dezastrul de pe Valea Sterminos
Articole de acelasi autor
de Ziarul Vaii Jiului
Din oraşul Uricani, trecând de cartierul Sterminos, ajungi pe valea cu acelaşi nume. Altădată, Valea Sterminos era plină de viaţă, de vegetaţie, fiind populată de sute, poate chiar mii de fagi. Era o plăcere pentru turistul iubitor de natură să îşi petreacă timpul liber acolo, în mijlocul naturii, zonă care în vremea lui Ceauşescu era una dintre zonele de agrement recunoscute. În prezent, dezastrul s-a instalat. Un dezastru generat de mâna omului, care nu a ţinut cont de importanţa naturii, punând partea financiară înainte de toate. Valea Sterminos nu mai este la ora actuală decât un imens amfiteatru gol, arătând precum o scenă post bombardamente. Cu lacrimi în ochi, am trecut de cascada îngheţată Sterminos, înaltă de 17 metri, pe lângă drumul forestier, prin acel amfiteatru. Ne-am strecurat pe schiuri de tură prin pâraiele rupte de roţile tafurilor şi aluviunile aduse de ploile care au trecut de-a lungul vremii. Și ne-am abătut, într-un târziu, pe drumuri cu hârtoape, unde cândva s-au rostogolit la vale falnicii arbori care triumfau pe întinsele culmi ale amfiteatrului, unde, deasupra lui, se ridică vârful Tulişa. Tabloul este unul jalnic, trist şi rece. Nu vor mai exista zile în care turiştii să admire această zonă. Eventual, vor fi miraţi, poate chiar furioşi, de distrugerea zonei. Sau poate vor rămâne indiferenţi. Am deviat spre Plaiul Șerpilor, urmând o cale anevoioasă, ajungând la crucea de pe Tulişa. Și acolo este o zonă încărcată cu istorie. Am făcut dreapta şi am urcat pe vârful Tulişa, unde ceaţa era parcă legată de vârf. Am continuat şi am coborât pe pârâul Levedeanului, care ne-a scos direct la IFET-ul de pe Valea Sterminosului. Trişti, am revenit pe vale şi ne uitam în spate cum omul a distrus într-o clipă ceea ce natura a muncit în mii de ani. Cu un gust amar, ne-am dus către casă, gândindu-ne la ce am văzut, ştiind că răul făcut nu poate fi reparat nici într-o mie de ani. Sondaj
Ultimele Comentarii
Newsletter
|


