15.07.2015, 23:30:17 | 0 comentarii | 2013 vizualizari
Despre migraţiunea unor gânduri: / Cartea lui Butulescu a apărut şi în belarusă…
Articole de acelasi autor
de Ziarul Vaii Jiului
După ce au trecut Atlanticul (Canada, SUA, Mexic, Ecuador, Argentina), după ce au parcurs toate statele balcanice, după ce s-au publicat în toate limbile Europei Occidentale, aforismele lui Valeriu Butulescu se îndreaptă acum spre Răsărit. Această direcţie nu este însă o premieră. Cărţile autorului din Petroşani circulă de mult timp în Rusia, Ucraina, Estonia, Georgia, Mongolia, Siria, Liban, Iordania, Armenia, Iran, Israel, ajungând chiar în Extremul Orient (China, Vietnam).
De data aceasta cartea apare şi în limba belarusă, tradusă de scriitoarea Mira Luksha, care semnează şi o amplă prezentare bio-bibliografică a autorului. Lucrarea a apărut sub egida şi cu sprijinul Uniunii Scriitorilor din Belarus, într-o ţinută grafică de excepţie. Prefaţa cărţii este semnată de însuşi Preşedintele Uniunii Scriitorilor din Belarus (Filiala Regională Brest), dl Anatoli Kreydich, şi poartă titlul: Magnetismul sincerităţii la Valeriu Butulescu. Din această prefaţă reproducem un scurt fragment: „O carte de aforisme. Nu un roman sau o povestire. Nici măcar o colecţie de proză scurtă. Doar câte un rând, sau două. Dar ce conţinut au aceste rânduri!(…)
Am citit şi recitit aceste aproape o mie de aforisme, care acum trăiesc în mine, ca şi cum ar fi fost o parte a eului meu. Cred că ele au fost mereu în mine, dar eu nu am ştiut acest lucru până nu le-am citit. Ele au umplut în mine un loc gol.(…)
De aceea am scris acest cuvânt către cititori, în speranţa că sinceritatea autorului acestor capodopere scurte ne va uni, nu doar pe noi doi, ci o mulţime de oameni care gândesc la fel, din lumea întreagă. Că ne putem bucura de frumuseţe fără să ne cunoaştem între noi, căpătând sentimentul că noi, spiritele înfrăţite, nu suntem singuri pe acest pământ”.
Pe marginea acestui eveniment, Valeriu Butulescu a făcut următoarea declaraţie: „Această nouă apariţie mă bucură, desigur. Mulţumesc tuturor celor implicaţi, inclusiv Uniunii Scriitorilor din Belarus. Faptul că aceste aforisme percutează eficient în spaţii spirituale diferite este o satisfacţie. Şi nu una neapărat personală. Eu o socotesc o mică victorie a literaturii noastre”.
Cartea va fi prezentată în curând, la Festivalul Literaturii, organizat la Brest, eveniment la care autorul a fost deja invitat. (L.V).
Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Pe aceeasi tema
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... Cataloage promoţionale 2024 Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii Rame click - comandă online! Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! Steaguri publicitare - click pentru a comanda! Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! Cataloage promoţionale 2024 Alege să o susții! Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! Newsletter
|