19.07.2015,  22:57:07 | 0 comentarii | 996 vizualizari
Dispută cetățeni-primărie la Hunedoara / Proiectul centrului pietonal se reface
de Mihaela PETROŞAN
Zeci de cetățeni ai Hunedoarei au fost prezenți vineri la dezbaterea organizată cu privire la proiectul noului centru pietonal din municipiul de pe Cerna. Insistențele oamenilor au dus la promisiunea edililor că proiectul va fi refăcut.
 
Proiectul pus în dezbatere prevede închiderea accesului auto pe porţiunea de circa 500 de metri din Bulevardul Corvin, între Casa de Cultură din Hunedoara şi Parcul Copiilor, şi transformarea în centru pietonal. În plus, în zonă vor fi construite parcări şi amenajate alte căi de acces.
Mulți dintre cetățeni sunt nemulțumiți de proiectul primăriei, deoarece acesta ar crea disconfort și ar elimina din spațiile verzi din zonă.
La solicitarea cetățenilor, a asociațiilor de locatari, reprezentanţii administraţiei locale din Hunedoara au decis că vor analiza situația și vor revizui proiectul.
„Spaţiul public actual nu este folosit ca spaţiu public, ci ca spaţii reziduale ale trotuarelor de-a lungul zonelor carosabile. În plus, spaţiul nu este folosit la potenţialul său nici din punct de vedere al comerţului. Strada nu dispune de elemente de mobilier urban adecvate. Spaţiul verde existent, deşi dezvoltat ca vegetaţie, este sufocat de prezenţa maşinilor, fiind înconjurat de un rând de parcare de maşini şi neavând nicio relaţie la nivel pietonal cu zonele adiacente. Principalele disfuncţiona­lităţi ale zonei sunt suprafaţa asfaltată şi betonată excesiv, folosită pentru circulaţia şi parcarea autovehiculelor, parcările auto ocupă agresiv – fizic şi vizual – întreaga zonă a Bulevardului Corvin, spaţiul verde fiind sufocat şi blocat de prezenţa maşinilor”, se arată în memoriul de prezentare a proiectului.


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 2 ori 3  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227







Publicitate
Newsletter