19.07.2015,  23:04:28 | 0 comentarii | 1140 vizualizari
ADR Vest / În vizită la Deva
de Mihaela PETROŞAN
Vineri, Primăria municipiului Deva a fost gazda unei întâlniri de lucru la care au luat parte primarul Petru Mărginean, personalul tehnic din subordine, directorul Agenţiei de Dezvoltare Regională (ADR) Vest, Sorin Maxim, alţi reprezentanţi ai agenţiei în calitate de organism intermediar în accesarea fondurilor europene nerambursabile.
 
Discuţiile s-au purtat pe marginea soluţiilor de finanţare pentru dezvoltarea municipiului Deva şi a elementelor de noutate apărute în Programul Operaţional Regional (POR) 2014–2020, recent aprobat de Comisia Europeană. De asemenea, s-a discutat despre oportunităţile de finanţare prin POR, condiţiile de eligibilitate pentru depunerea proiectelor, precum şi despre procedurile de prioritizare a portofoliului de proiecte pe care le are în pregătire Primăria Deva. 
De asemenea, în timpul discuțiilor s-a subliniat necesitatea de a crea o echipă comună Primăria Deva - ADR Vest cu scopul de a creşte performanţele de absorbţie a fondurilor europene în perioada 2015–2020. În plus, au fost discutate şi analizate teme precum: regenerarea urbană şi turismul, eficienţa energetică a locuinţelor şi iluminatul public, locuinţe sociale, infrastructura de educaţie, mobilitate urbană şi transport public, velocity.


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 4 ori 8  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *

* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227







Publicitate
Newsletter