30.07.2015,  16:32:15 | 13 comentarii | 2406 vizualizari
Primim la redacţie / În atenţia membrilor Filialei AFDPR – Valea Jiului
de Ziarul Vaii Jiului

Vă aducem la cunoştinţă, pe această cale, tuturor membrilor acestei filialei că, începând cu 1 iunie 2015, conducerea acesteia a fost schimbată, în totalitate, astfel că nici un membru din vechea conducere nu se mai regăseşte în noul comitet de conducere!

 

În urma adunării generale ce a avut loc în data de 29 mai 2015, în baza Statutului AFDPR, adoptat şi aprobat de Congresul al XVI-lea al AFDPR pe ţară, la data de 17-18 septembrie 2009, de la Mamaia, art.10 alineatul/ litera d, s-a procedat la alegerea noului comitet de conducere al filialei.

Astfel că, în urma validării voturilor, s-a hotărât următorul comitet de conducere: Mircea Muntean – preşedinte; Ernest Ulrich - membru de onoare; Constantin Iacob – membru în comitetul de conducere.

A fost nevoie de intervenţie în presa locală, din dorinţa de a apropia pe toţi cei ce vor să facă parte din asociaţie şi cei ce sunt membri, prin natura cotizaţiei lunare achitate până în prezent!

Am înţeles neajunsurile de ordin psihologic ce au îndepărtat pe mulţi membri, atât din cauza unui comportament neadecvat al fostei conduceri, cât şi prin natura cuantumului cotizaţiei exagerat de mari, astfel că mulţi membri se simţeau jecmăniţi financiar, ca şi abuzurile la care se deda vechea conducere.

O colaborare mai strânsă este necesară întrucât subsemnatul, ca preşedinte, are cunoştinţe temeinice în domeniul statutar şi legislativ în vigoare! Aceasta, întrucât am participat coerent la diverse dezbateri în Parlamentul României, mai exact în cadrul comisiei juridice din Camera Deputaţilor, în vederea reparării a ce se mai putea din Legea 221/2009, dar, din păcate, nu s-a putut întrucât art.5 din respectiva lege nu stipula cuantumul ce se putea acorda pentru suferinţele îndurate ca urmare a Holocaustului comunist prin dictatura instaurată la 6 martie 1945.

În acest context, Senatul României a adoptat un nou proiect de lege – 244/2011 – ce zace la „prăfuit” în sertarele comisiei juridice din Camera Deputaţilor, cameră cu rol decizional în adoptarea acestui proiect legislativ.

La viitorul Congres AFDPR ce va avea loc pe data de 28-29 august 2015, la care voi participa şi eu ca preşedinte de filială, vom adopta amendamente propuse, întrucât proiectul de lege (244), în cazul în care va fi adoptat, în formula actuală, prevede printre altele, în mod arbitrar, acordarea unor daune fixe, în funcţie de particularităţi, a următoarelor sume: 24.000 euro pentru deţinuţi politici sau urmaşii acestora de gradul I (soţ supravieţuitor sau fiu) - pentru fiecare an de detenţie efectuat!;18.000 euro pentru deportaţi-strămutaţi.

Sumele urmând a fi acordate în 4 ani, în 4 rate anuale. Bineînţeles şi pentru urmaşii acestora, supravieţuitori.

În aceleaşi condiţii, adică raportat la numărul de ani de deportare-strămutare.

Considerăm aceste sume „arbitrare” întrucât nu ţin cont de cei decedaţi în detenţie sau deportare (cazul tatălui meu mort în lagăr) sau s-au îmbolnăvit de boli cronice, şi nu numai, ce au avut sau au traume severe ca urmare a particularităţii generale survenite.

În acest context, eu împreună cu doamna avocat Eugenia Şortan, de la Deva, doamna avocat Teodora Abrudan, de la Arad, şi domnul avocat Sarafoleanu de la Timişoara lucrăm la acest amendament ce urmează a fi prezentat viitorului congres, amintit mai sus, ce va avea loc la Râmnicu Vâlcea. Pentru susţinerea cu un temei juridic puternic, printre alţii la congres va participa şi doamna avocat Teodora Abrudan de la baroul Arad.

O altă informaţie este şi faptul că subsemnatul, odată cu validarea mea ca preşedinte de filială, mi-am depus şi candidatura mea, ca membru în Comitetul Naţional de conducere, la sediul central de la Bucureşti, tocmai pentru a participa activ la dezbaterile ce vor avea loc la Bucureşti şi, mai ales, pentru a informa competent membrii filialei Valea Jiului despre noutăţile în domeniul nostru, al celor persecutaţi.

Desigur, voi participa în continuare şi la dezbaterile din comisia juridică, din Camera Deputaţilor, pentru susţinerea şi adoptarea proiectului legislativ, existent acolo, împreună cu colegii mei din Centrala AFDPR, cât şi din ţară.

Un obiectiv foarte important este şi faptul că la Congres vor fi dezbătute şi supuse spre aprobare Guvernului Românie unele amendamente asupra conţinutului Decretului-lege 118/1990, aducându-se îmbunătăţiri substanţiale acestuia.

Noi mai avem încă o susţinere importantă prin însuşi domnul preşedinte AFDPR, Octav Bjoza, care, pe lângă funcţia amintită mai sus, mai ocupă şi funcţia de subsecretar în Secretariatul General al Guvernului, pentru a putea „împinge” în Parlament proiecte vitale pentru AFDPR şi membrii săi.

Un ultim apel - este absolut necesar! Este acea rugăminte de bun-simţ, de a plăti cotizaţia anuală, cotizaţie fixată de actuala conducere la 30 lei/an, egală cu cea de la Deva. La această cotizaţie se adaugă şi cuantumul  de 7 lei, contravaloarea noii legitimaţii/ format nou/ ce se va elibera petenţilor.

În numele comitetului nou ales fac promisiunea unei bune colaborări cu toţi membrii cotizanţi, iar celor ce evită cu bună ştiinţă plata acesteia, să se lase păgubaşi, întrucât nu voi colabora cu aceştia din urmă, considerându-i profitori, luându-se în calcul avantajele instituite în Decretul-lege 118/1990, fără ca să contribuie cu ceva la „lupta” noastră pentru drepturile tuturor!

În amendamentele propuse în Decretul-lege 118/1990 se va avea în vedere şi situaţia rău-platnicilor asupra cotizaţiilor.

Simpla întrebare, dacă mai ştim ceva noutăţi, nu-şi are sensul atâta timp cât există, încă, pasivitate în domeniul cotizaţiilor.

Vă asigur pe toţi de competenţa şi colaborarea noastră, dar în limita respectului reciproc, fără motivaţii.

În încheiere, rămân cu speranţa unui ecou favorabil ambelor tabere.

Cu mulţumiri, stimă şi consideraţie tuturor membrilor AFDPR din Vale pentru înţelegere şi colaborare statutară,

Preşedinte filială,

Mircea MUNTEAN


Comentarii articol (13 )

#1 silviu11.12.2015,  13:08:06
Buna ziua cu respect sunt din constanta domnule munteanu sunt fiu de deportat si stramutat in legatura cu inscrierea de dosare domnul andrescu paul nu ne aceta dosarele pentru inscrire datine dumneavoastra solutia pentru inscriere VA MULTUMIM CU STIMA SI RESPECT.
#2 silviu14.12.2015,  14:32:28
Buna ziua asteptam solutia cit se poate de urgent ptr. inscriere Va multumim.
#3 prodan14.12.2015,  14:41:00
Domnule munteanu ce facem in legatura cu inscrierea dosarelor ? ma refer la cei care locuies in constanta ce avem de facut asteptam cu nerabdare solutia Va multumim cu respect.
#4 silviu20.12.2015,  11:10:20
Nu primim nicio informatie ?
#5 dumitru23.12.2015,  21:08:51
Cred ca domnul presedinte afdpr de la constanta domnul andreescu sar putea sa aiba dreptate in legatura cu dosarele pt.inscriere ca ar fii o campanie electorala ? vedem ce o sa decida camera decizionala dar mie teama sa nu aiba mare dreptate domnul andreescu pt ca dupa informatia care a publicato pe saitul lui cred ca are perfecta dreptate pt.ca ieste un om credincios si cistit ptr. ca domnul octav in 2011 nu a fost de acord ca si copii fostilor detinuti politici si ai deportatilor stramutatilor sa beneficieze de indemnizatii dar o sa ne convingem daca camera decizionala va aproba amendamentele lui domnul actav joja raminem deocamdata in asteptatea legi 221 din 2009 ?
#6 dumitru27.12.2015,  08:32:00
Se va mai reactiva legea 221 din 2009 ? dupa ce a fost eliminata legea 221 din 2009 cu acordul domnului octav presedintele A.F.D.P.R ? cind se va mai face acest lucru ? din 2o11 am primit tot felul de informatii eronate de domnul octav cind se va da si noua copiilor fostilor detinuti politici si a deportatilor un raspuns concret in legatura cu acesta lege care a fost suspendata daca se va mai reactiva vreo data ?
#7 dumitru27.12.2015,  08:40:22
Ar trebuii sa ne organizam si sa dam drumul la un protest in bucurestii in piata constitutiei ct mai curind posibil cu cei care sintem in cauza ptr.a ne reactiva legea 221 din 2009 se pare ca nu o sa mai avem alta solutie decit sa ne adunam in si sa mergem in fata guvernului sa ne cerem drepturile ptr.ca separe domnul octav are interes personal si cu gasca lui.
#8 fred28.12.2015,  17:24:10
Camera deputatilor va aproba legea 221 din 2009 ? si cind ? sa ne cerem drepturile in fata instantei de judecata ptr.ca deja am asteptat prea mult DOAMNA CURTEA COSTITUTIONALA acesta lege a declarato imedieat necostitutionala si asa ar trebui sa fie musuri cit mai urgente sa o reactiveze ptr.ca a incalcat constitutia a rominiei asteptam cit mai urgent aceasta reactivare .
#9 Andrei marian07.01.2016,  07:59:38
A.F.D.P.R constanta domnul andreescu am urmarit cu atentie mesajul postat ne puneti pe ginduri dumneavoastra cred ca sunteti in potriva copiilor deportatilor stramutatilor si nu sinteti de acord cu pasul care a facut domnul octav ? noi credem ca ar trebuii sa il lasati in pace pe domnul octav sa nul mai faceti mincinos noi credem ca dumneavoastra sinteti invidios pe domnul octav Va rugam sal lasati sa se ocupe de noi copii fostii detinuti deportati stramutatii nul mai invidiatii pt.ca dumneavoastra nu stiti alceva decit sa postatii lasatil sa se ocupe de noi il sustinem ori unde ieste nevoie.
#10 Andrei marian14.01.2016,  10:25:27
A.F.D.P.R NU MAI NE DA NICIO NOUTATE CU PRIVIRE LA AMENDAMENTELE TRIMISE LA CAMERA DECIZIONALA ? ASTEPTAM INFORMATII.
#11 Andrei marian21.02.2016,  00:10:39
Da domnule octav domnul andreescu are perfecta dreptate in legature cu invetarierea dosarelor dumneavoastra neati dus tot tinpul in eroare pt.a va pastra functia ar fi cel mai bine pt.dumneavoastra sa va depuneti demisia pt.ca ne dorim acest lucru cat mai urgent demisia domnule de la afdpr octav asteptam publicarea pe sait precum ca ati demisionat cat mai urgent.
#12 nedelcu vasile24.02.2016,  20:50:04
Domnii de la afdpr de ce nu ne explica si noua ce sa discutat la convocarea din 19.2.2016 ?


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 3 ori 9  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter