03.11.2011,  22:23:47 | 0 comentarii | 456 vizualizari
PSD – partidul trădătorilor
de Ziarul Vaii Jiului

Stimaţi concetăţeni din Valea Jiului. Doresc să îmi exprim părerea public cu privire la politica locală a PSD. Acest partid are preşe­-dinţi care, unii dintre ei, sunt mincinoşi, comunişti şi trădători, gen Răscolean Negoi Dumitru. Organizaţia Petrila, condusă de respectivul, nu respectă nici cel puţin membrii partidului, care au făcut sacrificii pentru PSD.

Acest individ este şi vicepreşedintele Composesoratului Petrila şi nu numai că îşi bate joc de cetăţenii oraşului, dar vinde şi pădurile momârlanilor din Petrila. Eu, perso-nal, am făcut sacrificii pentru acest partid de turnători şi acum, la finalul campaniei electorale, Răscolean şi Jurca au considerat că nu mai au nevoie de membrii partidului deoarece PSD va câştiga alegerile cu aurolacul de Geoană şi îşi vor lua posturile de directori de agenţii pentru a face praf banul public. Eu mă bucur enorm de mult că Răscolean nu a reuşit să ajungă primar în locul domnului Ilie Păducel, deoarece Petrila ar fi ajuns un oraş codaş la investiţii şi s-ar fi transformat în oraşul groazei.

În Petrila PSD are opt consilieri locali care nu fac altceva decât să se certe şi să respingă toate proiectele care sunt în interesul cetăţeanului, ba mai mult, acum este o modă nouă a PSD, marca Răscolean-Jurca, şi nu mai participă la şedinţele în care pe ordinea de zi figurează proiecte importante pentru noi, cetăţenii oraşului Petrila.

Eu personal nu mai vreau PSD, nu vreau Mircea Geoană, nu vreau minciună, nesimţire şi trădare. Minciuna, nesimţirea şi trădarea este ceea ce ne oferă PSD şi membrii săi. Să mergem la vot cu încredere şi să votăm continuitatea reformării clasei politice, nu mafioţi şi hoţi de la PSD.

Cu stimă,

Miron BUNEA



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 8 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter