08.11.2011, 09:21:50 | 1 comentariu | 127 vizualizari
Mi-e ruşine că sunt român. Episodul III / Petrila, Țara lui Vărgatu Vodă
Articole de acelasi autor
de Ziarul Vaii Jiului
Tolănit confortabil în scaunul de secretar al Primăriei Petrila, îmbrăcat într-un costum care nu i se asortează cu numele, domnul Toma Vărgatu aduce foarte bine cu Naşul interpretat de Marlon Brando în celebra trilogie. Oricine vrea să realizeze ceva în Petrila trebuie să treacă prin uşa pe care scrie ’’SECRETAR’’, să-i sărute mâna domnului Vărgatu şi să îşi spună cu umilinţă păsul. Naşul (cu un spate bine asigurat, fapt ce-i conferă un aer sfidător) îşi dă sau nu acordul, sprijinindu-se pe o lege a administraţiei publice locale pe care o interpretează la fel cum fac pocăiţii cu Biblia. Adică pe principiul ’’nu contează ce spune legea, contează ce trebuie să demonstrezi’’.
Pe lângă propria sa persoană, cel care mai profită din greu de ’’spatele’’ Naşului este Tovarăşul (fost) Secretar, actual Primar Ilie PÄ‚DUCEL, un traseist politic care, după cum s-ar părea, ne va mai chema o dată la urne peste 3 ani, având înfiptă în jobenul galben săgeata albastră a PNL. La cele două facultăţi (Ștefan şi Gheorghiu) pe care le-a absolvit Magna cum Laude, ’’nea Ilie’’ nu a studiat decât opera marelui Stalin, şi de aceea nu trebuie să mire pe nimeni că nu a auzit de Kafka şi, evident, că nu i-a citit operele. Poate veţi întreba ce importanţă are Kafka pentru Păducel. Ei bine, are. Domnule Păducel, ceea ce la facultate v-au învăţat că e o stare normală a lucrurilor, pe noi, Ceilalţi, la facultatea bunului simţ, Kafka ne-a învăţat că este absurdul unei lumi totalitariste.
Petrila, din păcate, nu e doar un oraş cu oameni demni de mizeria pe care o suportă zi de zi, ci e şi o mică ţară TOTALITARISTÄ‚, dar una de tip medieval, hai să-i spunem Voievodat. Petrila e Țara lui Vărgatu Vodă, la curtea căruia Ilie Păducel este bufonul care ne face pe noi toţi de râs.
La fel ca în operele lui Kafka, în Țara lui Vărgatu Vodă te trezeşti dimineaţa că terenul pe care ieri ai cosit o claie de fân nu numai că n-a fost al tău niciodată, dar nici măcar nu a existat, ci a fost inventat ad-hoc pentru ca cineva cu bani să facă pe el o vopsitorie auto; te trezeşti că...
Știţi ce? De ce să tot înşir degeaba, că oricum Vodă zice, sfidător, citez: ’’Nu îţi convine, dă-mă-n judecată!’’.
Să vă zic altceva: acum doi ani am dat cu piciorul şansei de a ajunge rapid o somitate în etnomuzeologia românească, cu gândul că mă întorc la Petrila şi, în locul pe care tatăl meu l-a transformat, dintr-o carieră-groapă de gunoi, într-un mic paradis, fac un muzeu etnografic în aer liber, muzeu unic în ţară, în care toate componentele să fie funcţionale. Ei bine, în Țara lui Vărgatu Vodă nu se poate muzeu. Aici se poate ca, la doar o săptămână-două după ce lui nea’ Ilie nu i-a ieşit gheşeftul cu Gui pentru afacerea cu lacul din Carieră, să primesc de la Vodă ţidulă că mai am de plătit chirie, din anii anteriori, 8592 lei noi fiindcă s-a constatat că am folosit mai mult teren (arabil, conform contractului) decât aveam închiriat. Adică 40000 mp (patruzeci de mii), cât a constatat Vodă că am folosit, este o suprafaţă mai mare decât cei 40000 mp (patruzeci de mii) înscrişi pe contractul meu cu primăria.
Credeţi că dl. Vărgatu nu ştie matematică de clasa a II-a? Să fim serioşi. Dar matematica e matematică şi realitatea e realitate, Petrila e Petrila. Cum spunea Dostoievski (compatriot cu Stalin, tovarăşe Păducel), ’’nimeni nu mă poate convinge că doi şi cu doi fac patru’’.
Asta e, am două variante: fie plătesc, fie, cum spunea un ilustru secretar, dau Primăria Petrila în judecată. Dacă un judecător, şi evident că unul de la Petroşani în
niciun caz (pentru cine ştie cunoaşte), va spune că 4 = 4, nu voi mai plăti restanţele, dar nici 4 nu va fi egal cu 4. În Țara lui Vărgatu Vodă nu există proporţii, nu există lege, există doar ceea ce filosofii numesc ’’experimentarea kafkiană a realităţii’’.
Tovarăşe Păducel, vă aduc la cunoştinţă că, până la urmă, tot fac muzeu etnografic, dar nu la Petrila. Valea Jiului este destul de mare. Un muzeu la Petrila ar fi ca şi cum ai pune unei femei nespălate o coroană cu diamante.
Cât despre dvs, d-le Vărgatu Vodă, dacă, după ce aţi tras sforile să nu mai primesc subvenţie de la APIA, după ce aţi retrocedat ilegal luciul de apă clanului Gui, după ce mi-aţi anulat ilegal dreptul legal, pe care nu mi-l faceţi cadou, ci e dreptul meu, de a închiria sau a concesiona un teren al primăriei, după ce mă puneţi să plătesc restanţe la chirie cam aceeaşi sumă de bani pe care trebuia s-o primesc de la APIA, la ce să mă mai aştept?
Mă aştept să vină pe la mine nişte recuperatori gen Gorbunov să-mi dea un mic avertisment, să-mi fie bătută soţia, să-mi dispară copilul, să mi se aducă la cunoştinţă că voi fi băgat la închisoare, să mor. Puţin îmi pasă. Și ştiţi de ce?
Iată de ce: nu m-a interesat niciodată că vă bateţi joc de banii de la bugetul local, atât vă duce capul, atâta faceţi. Dar când mă privaţi pe mine şi pe mii de alţi oameni de dreptul de a munci, de a face ceva aici, în Petrila, unde strămoşii noştri, nu ai dvs., au umblat desculţi ca
să-şi răscumpere pământul de la Austro-Ungari, mi se face scârbă. Se întorc măruntaiele în mine, mă revolt.
Știu că nu vreţi decât să plecăm cu toţii în Spania la căpşuni, ca să puteţi vinde tot şi să vă căraţi de aici la palatele voastre. Ei bine, vă aduc o veste proastă: nu ne mai primesc la căpşuni, e criză! Și mulţi din ăia care se întorc acasă iar casa lor e o mizerie unde n-au nici o alternativă se apucă de furat. Și n-au să fure de la mine, căruia îi plouă prin acoperiş, ci de la voi, domnilor. Că, dacă tot e Țara lui Vodă, n-are importanţă care, este nevoie impetuoasă de haiduci.
