24.08.2015,  18:40:20 | 0 comentarii | 725 vizualizari
Ediţia nr. 3 / „Petroşani Bike Challenge”
de Loredana JUGLEA
Pentru Avram Iancu, recent reîntors după insuccesul traversării Canalului Mânecii, şi echipa AS Bike&Run Petroşani nu este timp de odihnă. Ediţia a treia a cursei cicliste Petroşani Bike Challenge bate la uşă. Evenimentul se va desfăşura duminica, 30 august, începând cu ora 10:00. Traseul este unul inedit şi este pentru prima dată în istoria de trei ani a cursei când startul şi sosirea se vor desfăşura în acelaşi loc, zona Brădet din Petroşani.
 
Spre Staţiunea Parâng
„Sunt născut şi crescut în Petroşani, iar îndeletnicirea de o viaţă este plăcerea de a promova numele şi frumuseţile locurilor natale. Împreună cu micuţa, dar inimoasa echipă AS Bike&Run Petroşani, organizăm această competiţie de trei ani, dorind să le arătăm cicliştilor din toată ţara frumuseţea muntelui la poalele căruia ne-a fost dat să trăim, şi Petroşaniul, capitala Văii Jiului, acest interesant oraş dintre munţi”, a declarat Avram Iancu, preşedintele AS Bike & Run Petroşani. Traseul în lungime de 26 de kilometri este unul montan, punctul culminant fiind în inima Staţiunii Parâng, cu retur în zona Brădet, peste dealuri, printre drumuri şi poteci de munte.
 
Forfotă mare 
Nu mai puţin de 13 ciclişti din Timişoara şi-au anunţat prezenţa la eveniment, dornici de a savura o porţie zdravănă de aer curat pe munţii noştri. De asemenea, ciclişti din Cluj, Craiova, Mioveni şi alte oraşe ale ţării, precum şi din Valea Jiului, vor lua startul la această cursă care are deja trei ani de tradiţie.
 
Competiţia are
un site oficial, iar înscrierile se pot face şi în dimineaţa concursului, începând cu ora 8:00. Se concurează pe două categorii de vârstă, la masculin, respectiv minus 35 de ani şi plus 35 de ani, iar la feminin categoria este Open. Toţi concurenţii vor primi medalii de finisher, tricouri inscripţionate, o porţie de paste. Se doreşte, de asemenea, promovarea mişcării sportive, în general. Cei mai buni concurenţi, clasaţi pe locurile 1, 2 şi 3, vor primi premii în bani, într-un cuantum direct proporţional cu implicarea sponsorilor şi numărul de participanţi.
„Să nu faci nimic, e simplu, totul e uşor. Să realizezi ceva se face cu mare efort, dăruire, multă alergătură şi cu mult sprijin. Vin după o perioadă extrem de istovitoare şi mi-ar fi prins bine un pic de odihnă, însă atât eu, cât şi minunata mea echipă n-avem timp pentru zăbavă”, a mai spus Avram Iancu.


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 2 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter